TOGETHER FOR THE GOSPEL – ÎMPREUNĂ PENTRU EVANGHELIE

Am răspuns la întrebările fraților de pe Trezirea Spirituală aici cu privire la încercarea noastră de a face o variantă româna a cunoscutei alianțe numite „T4G”

A fost un interviu foarte interesant pe care vreau să îl public și eu, dar vreau în primul rând să explic ce încercăm noi să facem prin intermediul acestor interviuri. Pentru cei care nu ați înțeles la ce face referire expresia „Împreună pentru evanghelie” am sa pun și un video (tot în limba engleză ca de obicei). Motivul nostru principal este crearea unei rețele prin care sa putem împreuna să proclamăm această evanghelie minunată a Domnului nostru Isus Hristos. Deci ca să fim clari, nu ne facem reclamă unul la altul, nici nu încercăm sa clădim culte ale personalității, ci să subliniem încă o dată ce este evanghelia și cum trebuie ea proclamată.

Vă doresc vizionare și lectură plăcută.

1. Cum era viata ta inainte sa il cunosti pe Dumnezeu?
Ce pot sa spun… cred ca viata mea, la fel ca si a celor mai multi, nu putea pe drept fi numita viata. Mai degraba cum era moartea mea inainte. Din punctul de vedere al unora, palpitanta si interesanta.
Din punct de vedere sufletesc, trista si singuratica. Eram incojurat de atatia si totusi singur. Eram un prefacut, rodul cerintelor societatii care ma inconjura. Nu eram unul care ii copia pe altii, eram cel original, dar nu eram eu insumi, deoarece credeam ca asta e plicitisitor si neinteresant. De mic am fost flamand de acceptare si apreciere. La un moment dat, dupa ce m-am mutat in alt oras si ma despartisem de prietena mea si eram separat de prietenii mei, am avut o criza de personalitate pentru ca pur si simplu nu stiam cine trebuie sa fiu. Ce se asteapta ceilalti de la mine? Cum sa ii fac sa ma adore si sa ma numeasca liderul lor? Apoi mi-am dat seama ca de fapt eu nu am o personalitate si acum stiu ca diavolul vrea exact acest lucru: sa ne faca sa fim nemultumiti de cine suntem, exact cum facea si in Eden si ne spune ca ceea ce Dumnezeu ne-a creat sa fim este neinteresant. Am incercat sa pun accentul pe ce eram in interior si am lasat deoparte drogurile, cerceii, piercing-urile, tatuajele, curviile, betiile si altele care erau doar forme de manifestare ale pacatului.
2. Ce schimbare s-a produs in tine atunci cand te-ai intalnit cu Dumnezeu?
In prima noapte, chiar la cateva minute dupa ce Domnul mi-a schimbat inima, am experimentat o pace adanca si prima oara in ulimele doua luni am reusit sa dorm. Apoi m-am trezit un om nou. I-am marturisit ca am devenit crestin colegului meu de apartament care radea intr-una stiind ca cu cateva seri inainte ma oprise de la a comite suicid. Cel mai interesant este ca Domnul a smuls din inima mea dorugile, alcoolul, curvia, si alte pacate grosolane in timp relativ scurt. Am fost eliberat si la nivel fizic, dar mai ales am scapat de cea mai perversa forma de dependenta, cea psihica, in care tot timpul tanjesti dupa viciul respectiv. Alt lucru care s-a schimbat in mine e faptul ca am primit o foame pentru Biblie foarte serioasa. Eu inainte nu prea citeam, si am ajuns sa citesc si opt ore pe zi. Am inceput sa ma rog mult si sa caut sa cunosc cat mai bine ce vrea Domnul de la mine.
3. Cine si ce este pentru tine Dumnezeu?
Un cantec care mie imi place mult spune asa: „Desi tu ma numesti Mantuitor, Eu sunt Stapan.” Pentru Mine Dumnezeu este Dumnezeul Scripturii, in primul rand Suveran, Maiestuos, Inaltat, Sfant (distinct de orice altceva, intr-o categorie El insusi), Atotsuficient, Drept, … si cel mai ciudat este ca in acestea imi gasesc eu cea mai multa pace si recomfortare. Desigur El este Tata (eu am crescut fara tata), Dragoste dreapta, Milos, Indurator si foarte, foarte, foarte, foarte rabdator cu mine si cu lumea intreaga. Daca eu as fi fost Dumnezeu, lumea, inlcusiv eu, era deja de mult in Iad. Cred ca pasajul din Biblie care mi-l reveleaza cel mai bine pe Dumnezeu este Isaia 6, iar apoi Ioan 8. Cred ca as putea scrie o carte despre cum Il vad eu pe Dumnezeu asa ca ma rezum la Mesia Isus – plinatatea Dumnezeirii intrupata.
4. Ce intelegi prin conceptul de mantuire?
Pentru mine mantuirea are trei componente: Regenerarea – ca si un copil, acela este momentul in care esti nascut din Duh. Atunci incepe viata adevarata. Asta se intampla prin justificare – adica Dumnezeu te socoteste drept pe baza jerfei Domnului Isus. Judecatorul Suprem te gratiaza. Atunci esti botezat in Duhul Sfant, in trupul lui Hristos, esti adoptat in familia lui Dumnezeu, si nu mai esti doar o creatura ce ii datoreaza inchinarea, ci un copil cu drepturi de mostenitor. Este un lucru grozav sa fi iertat de Judecatorul universului, dar sa fii iubit si ingrijit de un Tata minunat este un lucru si mai grozav. Tot atunci esti sigilat (stampilat) cu blazonul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca in orice moment intreg universul stie ca tu ii aparti Lui. Apoi cel de-al doilea aspect este sfintirea. Ca orice copil normal, tu trebuie sa cresti. Trebuie sa te hranesti sanatos, sa socializezi, sa te feresti de daunatori, sa fii iubit, sa fii ascultator, sa iubesti, sa faci exercitii. In acelasi fel si un prunc spiritual trebuie sa fie sfintit. Adica sa se lupte intr-un mod activ cu pacatul din viata lui folosind mijloacele harului pe care Dumnezeu i le-a pus la dispozitie. De exemplu: cititul Bibliei, rugaciunea, postul,
partasia, ucenicia, predicarea, etc. In acest proces Dumnezeu care inainte a facut o afirmatie despre tine: „DREPT!”, acum nu te lasa la nivelul afirmatiei, ci lucreaza in tine asa incat sa te ridici la nivelul afirmatiilor Lui. Aici se intampla ce promite El in Ezechiel si in Ieremia in legamntul cel nou:”Va voi curati de toti idolii vostri, Va voi pune legea Mea inlautrul vostru, Va voi face sa umblati in poruncile Mele, Voi pune frica de Mine in inimile voastre, va va fi sila de voi insiva si de felul stricat de viata pe care o aveati. Si toate aceste lucruri nu le fac de dragul vostru, ci din pricina
Numelui Meu.” (am parafrazat) Cea de-a treia dimensiune a mantuirii este glorificarea. Aici e vorba de starea de om matur. De om desavarsit. Cat timp vom trai pe pamant ne vom lupta cu pacatul din viata noastra, dar de sacapt de el nu vom putea niciodata complet. Deci pe pamant vom fi tot timpul in procesul de sfintire. Dar va veni momentul cand orice ochii Il va vedea venind pe norii cerului. Si atunci vom fi schimbati si vom fi scapati de prezenta pacatului in noi. Atunci vom fi facuti desavarsiti si vom fi ca El. Nu este asta o veste minunata? Imaginati-va o lume fara pacat. Sa nu te
mai astepti la rau de la ceilalti. Sa nu te mai certi sau sa nu fi inteles gresit niciodata. Sa nu mai faci pe nimeni sa sufere si sa nu-ti fie frica sa te deschizi pentru ca altii o sa te raneasca. Sa nu te mai banuiesti tot timpul de motivatii ascunse. O, fericita glorificare te astept cu drag. Despre asta vorbeste apostolul Petru cand spune de mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile din urma sau ‘primind ca sfarsit al credintei voastre mantuirea sufletelor voastre’. Deci pe scurt, mantuirea este eliberarea pacatosului de sub puterea, dominatia, calauzirea si intr-o zi chiar prezenta pacatului.
5. Cum a luat nastere grupul pe care il slujesti momentan?
Unii dintre noi provin din biserici evanghelice, ceilalti nu au avut prea multe tangente cu religiozitatea, ceea ce este un lucru bun. O parte din ei s-au intors prin mila Domnului folosindu-ma pe mine ca instrument, sau imi sunt prieteni foarte apropiati si astfel ne-am hotarat sa ne intalnim ca grup de partasie la mine acasa. Apoi intelegand doctrina biblica a bisericii locale si intelegand locul central pe care aceasta il ocupa in planul lui Dumnezeu ne-am decis sa studiem in profunzime acest subiect si apoi sa decid daca ne formam ca biserica sau nu. Momentan am decis ca vrem sa fim o
biserica si ne indeptam intr-acolo. Am facut un legamant al bisericii si momentan lucram la o marturisire de credinta si incercam sa ne formam un statut teologic. Rugati-va pentru noi ca Domnul sa ne calauzeasca pentru ca suntem la prima experienta de acest fel. De asemenea am trimis o scrisoare Bisericii Prezbiteriene prin care le cerem sa ne afiliem lor, dar despre asta voi vorbi mai jos.
6. Ce ne poti spune despre convertirile recente din Petrosani in cadrul grupului pe care il slujesti (nume, scurt despre ei)?
Pai cred ca am sa vorbesc despre Robert, ultimul venit. Robert era prieten de-al meu inca inainte sa devin crestin, chiar ne stim de mici. El a dus un fel de viata foarte similar cu al meu, dar poate mai hard-core. Opt ani de consum de droguri, injectabile la un moment dat, rasta, tatuaje, si toate celelalte. Un alt om care incerca sa isi formeze o identitate, pentru ca cea data de Dumnezeu nici nu o cunostea. In vara anului 2009 a fost cu noi, impreuna cu alti crestini, copii de pocaiti si necrestini, intr-o tabara crestina. Acolo a fost expus la evanghelie mult si, desi inca Domnul nu l-a strapuns, asta
a fost un moment decisiv. Ajuns acasa m-a mai cautat si am citit mult din Biblie cu el, i-am predicat mult despre pericolul in care se afla, despre mania lui Dumnezeu si apoi i-am indreptat ochii din nou catre Isus, Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Dupa cateva zile Domnul a avut mila de Robert si a facut o noua minune in orasul nostru. Omul poreclit Bob Marley, pentru ca arata foarte asemanator si purta tricouri cu el, al carui singur vis era sa aiba o camera plina cu marijuana a fost transformat subit. Dependenta de droguri, tigari, alcool, cafea, femei, etc a disparut. Robert s-a schimbat in mod extraordinar si este o incurajare constanta pentru mine. Eu unul il consider darul lui Dumnezeu special pentru mine. Cresterea lui este uimitoare, foamea lui pentru Cuvant, luand in considerare ca a renuntat la scoala in clasa a VIII-a (momentat s-a inscris din nou in clasa a IX-a), pasiunea lui pentru lucrare (vine cu mine in vizite la familiile dezavantajate social, este implicat in lucrarea cu copiii, a depus marturie la mine la facultate despre experienta lui cu drogurile, etc). Deci Domnul inca face minuni si eu sunt cel mai privilegiat om din lume sa am ocazia sa le vad.
Momentan Robert are 4 luni si ceva de cand s-a intors la Domnul dar este mai matur decat multi oameni care vin si la noi la partasie de mai multi ani. Slava Domnului.
7. Ce inseamna pentru tine Evanghelia?
Pentru mine evanghelia inseamna ca exista un pericol mare in care oamenii se afla. Ar fi absurd sa le vorbesc oamenilor despre un Salvator fara un pericol de care sa fie salvati. Pentru mine vestea buna incepe cu o veste proasta si anume: ”Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu (cand nu ii dai cinste) si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor (cand incalci Legea). Incep sa descriu grozavia pacatului in termeni socanti si apoi ii intreb pe ei daca nu ar fi bine sa existe o salvare. Apoi le spun cea mai buna veste: Dumnezeu era in Hristos impacand lumea cu Sine. Deci esti certat cu Dumnezeu, El este pericolul, poti sa fugi de mania Lui doar in bratele Sale cerand si implorand iertare pe baza jerfei de inlocuire a lui Isus Cristos in locul tau. Si apoi ii incurajez sa nu amane si le citez Evrei 3:15 – astazi daca auziti glasul Domnului nu va impietriti inimile… si apoi le prezint consecintele refuzarii tot din Evrei 2:3 – Cum vom scapa noi daca ramanem nepasatori fata de o mantuire asa de mare.
8. Cum ii evanghelizezi pe cei ce traiesc in lume?
Folosind multe povestiri contemporane pe care sa le inteleaga. Incep cu Legea tot timpul. Nu ofer balsam vindecator nici unei inimi pana ce sabia legii nu o strapunge. Apoi le descriu pedeapsa în termeni cat mai infricosatori. Nu ma feresc sa ii ingrozesc. Ba chiar le spun ca imi doresc sa nu mai aiba pace si sa nu poata dormi noaptea. Eu nu am venit sa aduc pacea sufleteasca ci pacea cu Dumnezeu, ceea ce implica o confruntare reala cu pacatul. Apoi le vestesc evanghelia propriu zisa si cotrastez tot timpul asta cu religia. Fie ea a ortodocsilor sau a pocaitilor. Le spun ca nu vreau sa ii fac pocaiti, ci crestini. Nu ma feresc sa condamn pacatele bisericii si le spun ca eu nu ii chem la biserica ci la Hristos, nu la o institutie ci la o persoana. Insist sa se gandeasca la realitatea unui Dumnezeu drept care ii va trage la socoteala intr-o zi. Atac mult sloganuri idioate de genul: Isus te iubeste si are un plan minunat cu viata ta’. Eu le zic ca Dumnezeu ii uraste pe drept si este jignit de pacatul lor, ca stau in mana unui Dumnezeu manios care nu are nici o obligatie fata de ei si nici o promisiunea de care sa se agate si ca tot cerul, nu iadul, striga in cor: „Scapa pamantul de aceasta fiinta uracioasa si scarboasa care este omul (Iov), care bea nelegiuirea ca pe apa.” Deci fiind in mana acestui Dumnezeu manios, pacatosului i se ofera o sansa, desi tot ce ar fi trebuit sa faca Dumnezeu era sa intoarca mana
si sa-l arunce in iad, El ii ofera har. Eu nu ma tem sa pun presiune pe oameni si sa ii determin sa se confrunte cu realitatea judecatii. Mai bine sa fie jigniti de mine decat sa ajunga in Iad. Desi in ziua de azi eu sunt vazut extremist si nebun, totusi acest gen de predicare fidel Scripturii (care nu spune niciunde ca vreun apostol sau Domnul Isus ar fi spus vreunui necredincios: Isus te iubeste si are un plan minunat pentru tine), produce oameni ca Robert si ca altii.
9. Cum ii evanghelizezi pe cei ce cred ca sunt pocaiti?
Atac religia cu tot ce am. Predic din Ioan 8 din pasajul cu evreii care au crezut si apoi Domnul Isus le spune ca sunt fii diavolului. Atac religiozitatea. Arat ce simte Dumnezeu fata de ea din Isaia 1. Din nou folosesc multe imagini infricosatoare si accentuez conflictele repetate pe care Domnul Isus le avea cu fariseii. Continui sa arat din nou gravitatea religiei moarte in Vechiul cat si in Noul Testament. Din experienta mea, majoritatea copiilor de pocaiti pe care i-am cunoscut eu nu sunt nascuti din nou. De aceea fac tot timpul paralela intre religia faptelor pe care au invatat-o la biserica si cea a harului din Scriptura. Probabil cel mai evident mod in care Biserica evanghelica falimenteaza in ziua de azi, este felul in care interpreteaza cele 10 porunci cand le preda lcopiilor si tinerilor:. „Fa asta si Dumnezeu te va iubi.” Daca copilul incalca una din porunci i se aminteste ca la Domnul Isus nu ii place asta si sa nu mai faca ca altfel nu o sa mai fie iubit de El. Si astfel uita ca Legea ne-a fost data ca sa ne arate cunostinta deplina a pacatului. In loc sa le arate nevoia de un Mantuitor, ii moralizeaza asa incat sa nu considere ca au nevoie de unul. Le dau destula religie incat sa mearga in iad cu inima impacata. Legea ar trebui sa ii condamne si sa ii indrepte spre Cristos. Nu sa li se spuna ‘fii mai bun ca sa consideri ca ai dreptul sa fii iubit de Dumnezeu’. Legamantul faptelor contrastat de cel al harului. Din pilda vamesului si fariseului, biserica produce azi o multime de farisei multumiti si mandri de realizarile lor religioase.
10. De ce ati ales ca si grup sa va constituiti ca Biserica Prezbiteriana?
Sincer din cauza exemplelor personale ale acestor oameni. Inca de la primul contact ne-au impresionat si pe mine si pe Aghi. Sunt intradevar exemple ca indivizi, ca familii si ca biserici. Cred ca cel mai mult ma atrage la ei seriozitatea cu care trateaza viata crestina ca intreg si lipsa lor de ipocrizie. Faptul ca au un context in care nu simti nici o presiune sa te prefaci ca sa fi acceptat. Din nou vreau sa subliniez ca acesti prezbiterieni de care vorbesc eu sunt o confesiune separata de reformatii traditionali si sunt conservatori. Nu este vorba de biserica prezbiteriana de stat. Am ales sa
ne afiliem unei confesiuni, deoarece eu cred in supunerea fata de autoritate si am cautat oameni care sa fie vrednici de supunerea noastra. Eu nu am mare incredere in mine si de aceea caut oameni care sa vegheze asupra mea si sa ma ajute sa ma feresc de pacat in special de mandrie, aroganta, intelectualism mort, etc. Si sincer nu cunosc acum alti oameni fata de care sa imi doresc sa ma supun, care sa se compare macar de aproape cu ei.
11. Cum iti traiesti ultimele luni de studentie la Universitatea Petrosani?
Greu. Ma lupt sa imi pastrez bursa. Deci incerc sa invat fiind in sesiune. Lucrez mult la licenta mea, care este o provocare adresata profesorilor mei atei. Titlul ei este: „Asistenta Sociala: raspunsul lui Dumnezeu la strigatul saracului”. In ea atac, evolutionismul, materialismul, consumerismul, sistemul de educatie viciat de filozofiile lumii. Arat ca asistenta sociala s-a nascut din crestinism si atunci cand se indeparteaza de el si de valorile sale de baza strict crestine, inceteaza sa mai fie crestina. In mare este un atac frontal impotriva a tot ceea ce reprezinta astazi sistemul lumii si a evolutionismului care ni se preda in facultatea noastra. Asta, dupa cum va imaginati, va produce ceva controveste intre mine si profesorii mei. Lucrul bun e ca am gasit profesor coordonator care sa fie de acord cu tema si
cu tot ce am de gand sa fac. Deci daca aveti cumva vreo sugestie, vreo carte buna pe vreuna din temele ce se pot intersecta cu licenta mea astept recomandarile voastre.
Si de asemenea rugati-va pentru profesorii mei, deoarece eu fac aceasta licenta pentru ei. In acesti trei ani am am avut ocazia sa imi spun marturia in clasa de mai multe ori si la cursurile mai multor profesori. Rugati-va ca Domnul sa le deschida inimile si sa accepte contradictia in care traiesc si solutia lui Dumnezeu la problema pacatului.
12. Spune-ne cateva lucruri despre ajutorul tau potrivit (Agnia).
Aghi este cea mai potrivita persoana pentru mine. Este tot ceea ce mie imi lipseste. Este cel mai bun prieten al meu si cel mai bun partener de discutii. Inainte sa fim indragostiti unul de altul eram foarte buni prieteni si pe vremea aceea glumeam unul cu altul ca „Vai de sotul sau sotia celuilalt”, sau ne ziceam unul altuia ca Domnul cauta un om care sa fi facut ceva foarte rau ca sa il pedepseasca dandu-ne pe unul din noi de soti. Acum suntem fericiti impreuna si asteptam un bebelus. Aghi de asemenea este poetul meu preferat si unul dintre cei mai profunzi oameni pe care ii stiu. Este o pacatoasa mantuita prin har, ca si mine, si impreuna ne ajutam sa ne infatisam inaintea lui Dumnezeu de calitatea dorita de El. Este cel mai bun instrument in mana lui Dumnezeu pentru sfintirea mea si desi doare cateodata ii multumesc Domnului ca lucreaza prin ea in mine. Sunt curios ce ar zice ea despre mine. Propunere: poate ar fi fain sa facem ceva de genul asta si cu fete si femei care lupta impreuna pentru evanghelie. Cred ca am avea ce invata si din experientele lor.
13. Care este lucrarea ta in cadrul organizatiei Ecce Homo?
Sunt angajat ca lucrator social pe proiectul de Asistenta a familiilor dezavantajate social in zona Vaii Jiului. Aici asistam aprox. 50 de familii si sper ca in urmatoarele luni sa ajungem la 70. Asistenta sociala consta in ajutor material, financiar si spiritual in functie de problemele specifice fiecarei familii. Am ocazia si privilegiul de a vesti evanghelia saracilor si de lega relatii de prietenie cu ei. In cadrul asta am si un grupde copii saptamanal, unul cu adultii si vreau sa deschidem unul pentru femei in viitor. Este slujba perfecta pentru mine deocamdata, in afara de purecii pe care ii aduc acasa zilnic si care o dispera pe Aghi.
14. Care sunt lucrurile din viata ta pentru care doresti sa ne rugam?

Smerenie, rugaciune mai apropiata de Domnul, biserica locala, si evanghelismul din zona, care m-as bucura enorm sa se trezeasca. Pentru bebelusul nostru si nevoile noastre pamantesti. Pentru licenta si matrurisirea evangheliei in facultate. Pentru o lucrare sociala tot mai putenica si mai sanatoasa in Valea Jiului. Pentru familia mea largita sa se impace cu Dumnezeu si la fel pentru prietenii mei. Si pentru protectie din partea Domnului pentru ca am parte de multa opozitie din multe parti. Si protectie fata de pacatele ascunse ale inimii. Sa am langa mine oameni duhovnicesti carora sa le pese
indeajuns de mult de sufletul meu, incat sa-si riste prietenia cu mine, ca sa imi descopere acele pacate. (Sper sa nu fie vreodata o rupere de preietenie pe asa ceva). Nu in ultimul rand, ca tot mai mult sa se proclame adevarurile Scripturii (calvinismul) in Romania prin orice metode, inclusiv blogul vostru si al meu.
Interviu realizat de Mihai Corcea, contribuitor al blogului Trezire Spirituală

Published in: on Februarie 3, 2010 at 12:19 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://calvinisti.wordpress.com/2010/02/03/together-for-the-gospel-impreuna-pentru-evanghelie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: