Defectiuni religioase

M-am gandit de mai multa vreme ca un articol pe aceasta tema merita sa fie scris.. De ce m-am gasit tocmai eu sa il scriu? Poate pentru ca toate aceste lucruri m-au afectat in mod direct si le inteleg putin mai bine venind din interior si fiind eu insami victima acestor ‘defectiuni’ care intr-o anumita masura ma vor urmari toata viata..
Despre ce este vorba de fapt? Inca un caz de abuz spiritual, de asteptari care au fost inselate, de persoane dezamagite care s-au increzut in vreun anumit sistem religios si apoi au realizat ca de fapt liderul bisericii din care au facut parte era in realitate homosexual, pedofil, anchetat de fisc sau un sarlatan care a facut pe spiritualul cu scopul de a se imbogati? Nu tocmai… De fapt, aceste lucruri se intampla, auzim frecvent despre oameni care au fost victime ale acestor inselaciuni grosolane si cu totii ii compatimim si nu ne-am dori in nici un caz sa fi fost in locul lor, dar nu despre asta e tocmai vorba. Desi.. nu stiu daca si situatia despre care voi vorbi nu e la fel vrednica de compasiune, chiar daca la o privire superficiala nimeni nu ar observa nici o anormalitate in toata treaba..
Si totusi, despre ce este vorba de fapt? Desi pentru multi oameni toata dezbaterea asta nu are  in fond niciun sens si poate nu vor intelege care este de fapt scopul unui articol de acest gen, cred ca pentru multi va avea chiar foarte mult sens si poate ca multe lucruri vor face click in mintea lor, punandu-i pe ganduri.. De fapt acesta este si scopul. Sa va puna pe ganduri dragii mei, sa va dea de gandit si sa va ganditi si sa va tot ganditi la aceste lucruri, pana veti ajunge sa le intelegeti mai bine si veti fugi cat veti vedea cu ochii de a le repeta in viata copiilor vostri. Desi ar fi multe de spus, poate prea multe, despre lumea asta asa zis ‘evanghelica’ si situatia critica in care se afla acest crestinism ciudat practicat si crezut de prea multi astazi, nu voi vorbi despre multe din ele, tocmai pentru ca ar fi atat de multe de spus incat nu mi-ar ajunnge 3 vieti ca sa le epuizez. Totusi as vrea sa ma leg de un anumit aspect, despre care nu am vazut sa fi scris cineva foarte multe pana acum, sau in orice caz nu cu o astfel de abordare, si anume situatia copiilor din familiile de pocaiti si traumele la care sunt condamnati acestia tocmai pentru ca s-au nascut in astfel de familii. Dar mai intai trebuie sa definesc niste termeni. Pentru mine termenul ‘pocait’ a fost desemantizat de intelesul sau initial (si anume persoana care se pocaieste, adica recunoaste ca este pacatoasa si se caieste de pacatele comise, vrand sa se schimbe), si a dobandit un nou inteles. Vina nu este a mea ca s-a intamplat acest lucru, ba mai mult, si ceilalti ‘pocaiti’ folsesc termenul in aceeasi acceptiune cu care o folosesc si eu astazi si anume ‘persoana religioasa care are o religie neo-protestanta’. Deci cand spun copiii din familiile de pocaiti ma refer la copiii din familii religioase care au o religie neo-protestanta. Cu alte cuvinte nu ma refer la copiii din familiile de crestini. Acest cuvant, pentru ca nu este atat de des folosit in lumea evanghelica precum cel de ‘pocait’, nu si-a pierdut in mintea mea intelesul initial, si anume de ‘urmas al lui Cristos’, sau in orice caz si daca si l-a pierdut, l-a redobandit in perioada de dupa convertirea mea. Asadar subiectul acestui articol sunt copiii din familiile de pocaiti, categorie in care m-am incadrat si eu, si nu stiu nici pana astazi daca avantajele au fost pe masura dezavantajelor..
Pe scurt, povestea mea este urmatoarea: M-am nascut intr-o familie de pocaiti, am mers la biserica unde am fost activa si imi placea sa fac si eu parte din ‘program’, purtam si fusta cand trebuia si ma rugam in fiecare zi. Nu am fumat, nu m-am drogat, nu am curvit (cel putin fizic nu), nu m-am imbatat si nu injuram. Mergeam la biserica regulat, stiam toate cantarile si multe poezii si citisem toata biblia o data, dupa care am considerat ca nu mai este necesar s-o citesc. Stiam Ioan 3:16 pe de rost si Psalmul 23. Ma rugasem sa-l primesc pe Isus in inima nici nu mai imi amintesc cand. Eram pocaita din clasa de la scoala si din fata blocului si nu mi se parea nimic neinregula cu asta, ba chiar consideram ca ceilalti au de pierdut ca ei nu sunt. Am mers 20 de ani la biserica si duceam o viata ‘normala’ de pocait. La varsta de 21 de ani m-am intors la Dumnezeu cand un fost drogat mi-a spus pentru prima oara evanghelia. (astazi el este sotul meu) De atunci m-am nascut cu adevarat, mi s-au deschis ochii si am inceput sa vad, sa aud si sa gandesc. Am inceput sa-L cunosc pe Dumnezeu, sa ma lupt cu mine insami si sa fiu urmarita de 20 de ani de ‘pocainta’ care mi-au adus multe traume si ‘defectiuni’ despre care nu banuisem nimic pana atunci.
Cam astea sunt motivele pentru care m-am decis sa scriu acest articol.
Pentru ca majoritatea prietenilor mei erau si ei pocaiti, din familii de pocaiti, am inceput sa observ tot mai mult anumite lucruri, ca au toti ceva, ca sunt toti caracterizati de ceva anume care ii face intr-un anumit fel.. Si am inceput sa ma intreb asupra acestor lucruri. Si asta cu atat mai mult cu cat sotul meu, venind ‘din lume’ (alt termen religios) avea prieteni ‘din lume’, oameni care erau altfel, care erau cu adevarat din lumea asta si nu de pe alta planeta, asa cum avusesem eu impresia ca am trait pana atunci. Asa ca acest termen ‘din lume’ pana la urma nu e chiar de rau! Observam ca relatiile dintre ei sunt altfel, ca sunt sinceri, ca sunt ‘ei insisi’ fata de ceilalti, ca se inteleg bine cu parintii lor si se imbratiseaza. Vedeam intre ei relatii adevarate. Parintii lor ii iubeau, asa gresit cum stiau ei, chiar daca au ajuns cei mai mari drogati sau cele mai stricate curve. Primeau dragoste si acceptare, erau fata si baiatul lu’ mama indiferent cat de mult si-ar fi ranit parintii si cat de jos ar fi ajuns. Parintii ii laudau si ii incurajau, aveau relatii foarte stranse cu fratii si surorile lor, cu prietenii lor. Oricat de imorali erau, recunosteau cine sunt si erau interesati sa vorbeasca despre Dumnezeu pana la 3, 4 dimineata. Erau politicosi, te salutau si se opreau cu tine pe strada. Si vazand toate lucrurile astea am inceput sa ma simt pentru prima data ca sunt pe pamant printre oameni! Parca coborasem cu parasuta din cine stie ce galaxie straina si vedeam pentru prima data cum sunt oamenii. Nu vreau sa ma inteleaga nimeni gresit. Nu vorbesc despre relatii perfecte si familii perfecte. Multi dintre parintii lor erau divortati, familiile lor aveau probleme, se certau, se bateau, se injurau, se imbatau si traiau in curvie. Nu vorbesc despre o societate ‘buna’ in esenta ei ci pur si simplu despre umanitatea omului cazut! Despre faptul de a fi om pacatos si de a nu-ti imagina ca esti girafa, traind in lumea ta cu altii de felul tau o poveste inventata. Am inceput sa ma intreb din ce in ce mai serios.. dar prietenii mei din biserica, fratii mei, pocaitii pe care eu ii cunosc ce au si de ce viata intre ei e atat de artificiala, de ireala si plastica, semanand cu o rosie din Turcia? De ce cu ei este atat de diferit? De ce de fiecare data cand ma intalnesc cu vreunul din ei pe strada imi vine inconstient si automat sa ma prefac si sa fiu din nou de plastic?
Diferentele au inceput sa fie si mai evidente dupa ce i-am evanghelizat si pe unii si pe altii si raspunsul si reactiile lor erau atat de diferite. Am crezut ca mie, venind din lumea pocaitilor, imi va veni mai usor sa-i evanghelizez pe pocaiti, dar ce mult m-am inselat. Nimic nu mi se parea mai greu decat sa vorbesc cu ei si sa-i fac sa ma asculte. Si asta m-a pus si mai mult pe ganduri. Am realizat treptat treptat ca pur si simplu compania lor nu-mi mai face deloc placere. Vroiam sa-i evit, sa nu mai am de-a face cu ei si sa-i ingrop in trecutul meu trist odata cu toata viata mea trecuta. Dar nu am putut face asta. Desi m-am indepartat mult de ei si de viata lor, intrebarile astea nu mi-au dat pace.. Ce se intampla cu ei? Ce s-a intamplat cu mine… Si m-am uitat la trecutul meu, oricat de groaza mi-ar fi fost sa dezgrop toate amintirile neplacute si am idenificat anumite tipare in care am fost crescuta eu, si cu siguranta multi altii din familiile de pocaiti despre care vorbim.
Mai intai si mai intai am realizat ca toate acestea au avut urmari de natura psihica asupra noastra. In primul rand nu ne-am dezvoltat corespunzator afectivitatea si personalitatea, handicap pe care poate nu il vom mai recupera in intregime niciodata. Cauza cea mai mare a acestui lucru, cred eu, este impunerea inca din copilarie a unor tipare de ipocrizie, prin care ni s-a inhibat personalitatea in loc sa ni se dezvolte. Daca ‘in lume’ orice copil este incurajat de mic sa fie el insusi si sa se manifeste asa cum ii vine natural, noi am crescut auzind de mici: ‘nu fa asta ca nu e voie (fara sa ni se dea o explicatie satisfacatoare); nu trebuie sa te comporti asa ca ce vor zice ‘fratii’; te vede nenea pastorul; tu nu trebuie sa te porti ca ‘ei, ‘ei’ nu sunt pocaiti; tie iti place asta?dar asta e pacat!; si multe alte remarci de genul acesta. Aici nu ma refer nicidecum la faptul ca un copil ar trebui sa fie lasat sa faca ce vrea, fara sa fie invatat care este adevarul si modul corect de a reactiona si de a te comporta, ci la faptul ca impulsuri ale copilului, cum ar fi sa zicem cel de a dansa de bucurie, ii sunt retezate din start fara o explicatie satisfacatoare. Si asta nu neaparat cand este doar familia prezenta, ci mai ales cand familia primeste un vizitator din cadrul bisericii sau pe pastor, si asta doar pentru ca ‘nu se cuvine ca altii sa te vada facand asta’. Un alt mare rau care i se face copilului este ca el e invatat sa se vada pe sine insusi in opozitie cu ceilalti copii, care sunt ‘din lume’ si in momentul in care el face un lucru pacatos invatat de la ceilalti copii, parintii se arata surprinsi si ii spun ca el nu ar fi trebuit sa faca asta, deoarece ‘el nu este ca ei’, cu alte cuvinte el nu ar trebui sa pacatuiasca pentru ca ‘el nu este pacatos’. Toate astea i se spun in loc sa i se sublinieze greseala si sa i se aduca inainte nevoia de un mantuitor, uitand care a fost scopul celor 10 porunci, si anume sa descopere pacatul si sa arate catre Cristos.
Traind in permanenta in aceasta contradictie dintre ceea ce am fost si ceea ce trebuia mereu sa pretindem ca suntem, cred pur si simplu ca nu ne-am dezvoltat psihicul in mod corespunzator. De fapt, indiferent in ce mediu si in ce context social, cultural, religios, un copil ar fi in permanenta constrans sa adopte anumite comportamente pe care nu le interiorizeaza, doar pentru ca i se repeta la infinit ca ‘asta este ceea ce ar trebui sa fii’, intr-un fel sau altul tot o va lua razna! In primul rand va avea probleme in a percepe realitatea. Pentru ca va exista mereu aceasta contradictie intre ceea ce este el in interior, sentimentele si dorintele sale si ceea ce trebuie sa pretinda a fi in exterior pentru a avea raspunsurile si atitudinile asteptate de catre familie si de catre cei din jur. Si asta va duce in final la o slaba dezvoltare a propriei personalitati, pentru ca in final un astfel de copil nu va mai sti deloc cine si cum este el de fapt, si va trai intr-o confuzie in care nu va mai putea distinge realitatea. Aceasta confuzie se datoreaza in mare parte faptului ca un astfel de copil va vedea in familie anumite comportamente pacatoase ale membrilor familiei pe care le va exterioriza si el, dar in public va vedea cu totul alte comportamente, de data aceasta evlavioase, pe care le va adopta la randul lui. De exemplu familia urmareste acasa anumite programe de televiziune cu un nivel scazut de moralitate, asculta muzica ‘lumeasca’ sau consuma bautura alcoolica in timpul mesei, dar in momentul in care se anunta vizita pastorului sau a unui membru foarte spiritual din biserica, toate aceste lucruri inceteaza, televizorul este oprit, muzica este schimbata in imnuri de inchinare si bautura dispare de pe masa, in locul ocupat de ea aparand din senin o Biblie. In acelasi mod, daca pastorul apare in momentul unei dispute intre parinti in care acestia tipa unul la altul si sunt foarte maniosi, dupa intrarea pastorului ei se poarta ca si cum ar avea cea mai buna relatie conjugala, zambindu-si si respectandu-se reciproc fara a mentiona nimic despre incidentul cu pricina. Toate acestea, pe langa faptul ca vor constitui o lectie veritabila de ipocrizie din care copilul sa invete, vor crea aceasta mare confuzie in mintea copilului referitoare la identitatea parintilor sai. Daca orice copil isi ia ca model parintii si adopta tiparele lor de comportament, un astfel de copil crescut intr-o astfel de familie, pana la urma nici nu va mai sti exact ce anume sa copieze de la parintii lui, pentru ca nu va sti cine sunt de fapt parintii lui. Daca toate aceste exemple nu constituie o dovada suficienta a efectelor disctructive ale religiozitatii lipsite de continut asupra copilului, lucrurile nu se opresc oricum aici.
In privinta limbajului, un alt mare efect al acestui fapt este ca un astfel de copil nu va mai comunica in mod adecvat ci va avea doar iluzia comunicarii. Cu alte cuvinte, auzind in permanenta anumiti termeni pe care el ii va inmagazina in categoria ‘religios’, el nu va mai putea intelege semnificatia acestor termeni si realitatea din spatele lor, pentru ca de fapt nu s-ar astepta sa existe vreo realitate, la fel cum in spatele vietii lui ‘religioase’ nu exista nicio realitate. Si faptul tragic este ca i se va parea absolut ‘normal’ sa fie asa. Dupa intoarcerea mea la Dumnezeu am inceput sa inteleg pentru prima data semnificatia unor termeni ca: glorie, aleluia, amin, osana, ‘slava Domnului’. Majoritatea pocaitilor care au fost intrebati asupra semnificatiei acestor termeni, chiar dupa ce i-au folosit in vorbire, nu au stiut ce inseamna acestia. Mai mult decat atat, semnificatia unor concepte fundamentale ale crestinismului, cum ar fi: mantuire, evanghelie, nastere din nou, sfintenie, pocainta, justificare, glorificare este total straina de intelegerea nu numai a copiilor din familii de pocaiti, dar si a membrilor mai in varsta care au petrecut 20 de ani pe bancile unei biserici. Tragedia acestui lucru este ca acesti oameni, si implicit copiii lor crescuti in biserica, folosesc acesti termeni pe care i-au auzit din copilarie acasa si la biserica si pot da iluzia ca intradevar comunica ceva si inteleg ce li se spune, dar tristul adevar este ca pentru ei acestia reprezinta doar o insiruire de sunete dispuse in aceeasi ordine care sunt folosite intr-un cadru ‘religios’ pentru a desemna lucruri ‘religioase’ cu care ei sunt ‘familiari’. Chiar si cuvantul ‘Domnul’ a fost golit de inteles atribuidu-i-se o semnificatie vaga echivalenta cu religiozitatea in sine si a fost folosit in diferite expresii foarte des auzite si rostite cum ar fi: ‘pacea Domnului’, ‘stie Domnu’, ‘cum o vrea Domnu’, ‘Domnu sa te binecuvanteze’, ‘voia Domnului’, care nu sunt departe de a deveni adevarate ticuri verbale.
O incapacitate de a intelege in mod corect conceptul de ‘har’,este un alt handicap al unor astfel de copii. Aceastia sunt invatati de mici sa faca anumite lucruri pentru a primi anumite rasplati si nu ar fi nimic in neregula cu asta daca nu ne-am afla in sfera spiritualului. Copiii acestia stiu de mici ca daca vor memora poezia cutare, vor primi acel ceva pe care si-l doresc; daca vor invata o cantare si o vor canta in biserica, parintii ii vor ierta pentru ca au facut o boacana; daca vor citi 3 capitole din Biblie, vor avea permisiunea sa iasa la joaca; ca sa nu numesc exemplele si mai extreme de genul: daca se vor boteza la urmatorul botez oficiat in biserica, vor primi bani sa mearga in tabara/ sa-si cumpere un lucru/ sa plece in strainatate, etc. Aceasta mituire pentru a face lucruri religioase pe care parintii le asteapta de la copii, nu este deloc un fenomen rar intalnit. Din contra, copilul va sti de mic ca, daca vrea sa obtina ceva de la Dumnezeu, va trebui sa treaca printr-unul din acest sir de lucruri pe care le detesta, sau in orice caz, pe care nu le agreeaza prea mult si atunci isi va primi rasplata. Aceasta este modalitatea perfecta de ‘impacare a constiintei’ pe care o practica si o predau mai departe adeptii acestui crestinism usuratic din ziua de azi. Problema va iesi la iveala cel mai bine atunci cand cineva va incerca sa-i spuna evanghelia adultului care a fost un astfel de copil si se va lovi instantaneu de atitudinea ‘ eu nu am facut pacate mari, de fapt nu prea am pacatuit, ci din contra am facut uite atatea lucruri bune’. De fapt toate acestea se rezuma la constituirea unui sistem de mantuire prin fapte, in care iti cumperi mantuirea uneori platind mai mult, alteori mai putin. Daca credeti ca unui om crescut cu o asemenea mentalitate nu-i va fi greu sa inteleaga mantuirea prin har, din experienta personala va spun ca va inselati. Cel mai dificil lucru va fi ca un asemenea om sa accepte ca mantuirea este un dar de la Dumnezeu si ca nu se poate cumpara cu nicun pret decat cel al sangelui pretios al Lui Cristos. Si aici vreau sa aduc din nou aminte de ceea ce spuneam despre familiile ‘din lume’. De obicei acesti parinti isi iubesc si isi accepta copilul orice ar fi ajuns acesta si oricat de josnic ar fi devenit. Chiar daca din punct de vedere moral un astfel de copil ar ajunge distrus si nu ar mai avea incredere in el si nicio speranta in viata, el va sti ca cel putin parintii lui il vor primi si il vor sustine si asta ii va da poate un impuls pentru a trai. De cealalta parte, intr-o familie de pocaiti in care un copil a fost mereu supus presiunii de a fi ceea ce nu este pentru a fi considerat destul de bun, in momentul in care va calca stramb foarte grav intr-un anumit domeniu, ii va fi mult mai greu sa apeleze la parintii care l-au vrut altfel.
Toate aceste lucruri, puse unul peste altul ii vor oferi copilului de pocaiti o imagine total distorsionata asupra crestinismului, iar fantomele unei asemenea imagini il vor bantui poate pentru restul vietii. O posibilitate este aceea ca el va vedea in crestinism un ideal care nu poate fi atins, nici de el, nici de familia lui, nici de prietenii lui pocaiti si va deveni ateu. O alta posbilitate este ca va ura atat de tare acest crestinism incat va pleca cu prima ocazie ‘in lume’ unde isi va ineca durerea in toate pacatele posibile pe care le-a iubit si nu a avut voie sa le faca si va crede ca Dumnezeu il uraste acum infinit mai mult ca inainte, cand era mai bun, toate acestea lasandu-l fara speranta. Sau o alta posibilitate, care nu stiu daca nu este si cea mai trista, este ca el va ramane pentru toata viata in biserica continuand procesul de  impacare a constiintei si practicand toate rigorile religioase prin care va crede ca Il cumpara pe Dumnezeu, inima lui fiind impietrita si murind in pacatele lui crezand ca a fost mai bun decat altii. Dar ultima posibilitate si cea mai glorioasa, este ca Dumnezeu se va indura prin harul sau irezistibil de un astfel de om si il va mantui cu adevarat, deschizandu-i ochii si facandu-l sa vada intunericul in care a trait si pericolul mare in care se afla. Si daca asta nu este o interventie miraculoasa a Lui Dumnezeu prin care El isi manifesta si isi merita pe drept toata gloria, atunci nu este nimic si asa ceva nu va fi niciodata posibil. Dar slava Lui ca viata mea si a multor altora dovedeste ca intradevar El a fost plin de har cu pacatosi de acest fel.
Poate ati crescut intr-o familie de pocaiti sau cunoasteti oameni care au crescut asa si va ganditi ca nu toate lucrurile acestea se aplica la toate situatiile si intradevar sunt si eu de acord ca asa este. Nu spun ca nu exista exceptii si nu spun ca toate familiile de pocaiti sunt la fel, la fel cum nici toate familiile ‘din lume’ nu le-au oferit copiilor un cadru pentru o dezvoltare psihologica normala. Ceea ce spun este ca exista aceste situatii care nu sunt deloc rare si copiii din aceste familii de pocaiti au intradevar un anumit handicap pe care nimeni nu il poate nega. Ceea ce cred insa este ca harul si indurarea Domnului ii poate atinge cu adevarat si pe ei si ca intoarcerea la Dumnezeu ii va vindeca de multe din aceste lucruri. Sa nu uitam ca ei sunt suflete pierdute, care au nevoie de Cristos si mai ales sa nu uitam ca si noi, care il cunoastem cu adevarat pe Cristos putem face aceste greseli si ne putem condamna astfel copiii la multe traume si la o intelegere distorsionata a crestinismului. Noi reflectam imaginea Lui Dumnezeu in vietile lor si ar trebui sa avem mare grija ce fel de ‘dumnezeu’ le prezentam si daca nu cumva ii facem sa urasca crestinismul din cauza noastra! Domnul sa ne ajute sa ne purtam cu intelepciune cu ei si sa-i facem sa Il doreasca pe Dumnezeu din felul in care noi Il iubim!
Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Agnia P.

Published in: on Februarie 23, 2010 at 8:08 pm  Comments (11)  

The URI to TrackBack this entry is: https://calvinisti.wordpress.com/2010/02/23/defectiuni-religioase/trackback/

RSS feed for comments on this post.

11 comentariiLasă un comentariu

  1. Pericoul autoinselarii ne paste int-adevar pe toti „pocaitii”, si ma ingrozeste gandul ca se poate sa ajung sa am doar o forma de evlavie, dar tagaduind puterea lui Dumnezeu.

  2. Ipocrizia si formalismul totdeauna au fost prezente in bisericile locale, cu toate ca Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste foarte mult impotriva acestori atitudini. Intrun fel sau altul, o sa fie prezenti si in viitor, ptr. ca omul se multumeste si cu aparenta.
    Totusi aceste atutidini ar trebui tratate cu ajutorul Cuvantului. Nu metodele Lui au dat faliment, ci noi am falimentat in aplicarea lor (ne multumim cu mai putin)!

    Eu am fost crescut intro familie in care parintii mei nici o singura data nu mi au spus macar un cuvant despre Dumnezeu. Sunt recunoscator ptr. eforturile facute de ei, sunt convins ca au incercat sa faca tot ce statea in putinta si posibilitatiile lor, dar daca ar veni vorba sa recomand cuiva un model ptr a creste copii, nu asi putea sa recomand metodele parintilor mei, cum nici tu Agi.
    Chiar daca unii asa zisi crestini au esuat (si sunt foarte multi) tot asi recomanda metodele lui Dumnezeu!
    Crestinii care esueaza, aparent folosesc unele elemente din cea ce ne recomanda Biblia, dar neglijeaza pe altele si rezultatul lasa de dorit. Poate folosim uneltele, dar uitam de pacatul din inima copilului sau uitam de scopul dat de Dumnezeu etc…
    Cartea Pastorind o inima de copil, de Tedd Tripp, abordeaza destul de bine aspectele unde multi crestini deraieaza.

    Intradevar este un domeniu foarte important, cum tratam pacatele noastre in fata copiilor nostrii. Noi, din firea noastra, neam multimii cu aparenta, cu musamalizarea faptelor, dar copii vad foarte bine ce se intampla in spatele cortinei. E o marturie foarte buna, daca tratam pacatele noastre asa, cum pacatul trebuie tratat, poate chiar mai sever ca si cum le tratam in viata copiilor nostrii. Ii pacat indiferent de cine l comite. Daca il face un adult, intrun fel este si mai grav! Daca lam comis in fata copiilor, sa vada ca tratamentul aplicat e ca si cel care recomand lor, cand ei pacatuiesc! Sa cer iertare si de la copii, daca am comis acea fapta in fata lor! Multi se tem ca acest lucru lar submina autoritatea lor, dar dimpotriva, il intareste!
    Sa vada copii ca si eu traiesc din har, si viata mea se schimba numai din mila lui Dumnezeu!

    Dupa cum am scris, am trait in lume (18 ani), am avut prieteni foarte buni, cu care imparteam totdeauna si ultimul ban (in general il investeam in alcool). De multe ori ma tentat si pe mine gandul, ca intre crestini mai rar vad asemenea sacrificii.
    Totusi cand trebuie sa recomand o atitudine, tot nu pot sa recomand atitudinea prietenilor mei pagani. Sacrificiile facute de Isus sunt de necomparat cu cele facute de prietenii mei. Tot am ceva mai bun de recomandat!

    Planul lui Dumnezeu nu a esuat, chiar daca unii crestini au esuat in aplicarea lui!

    Din pacate nu numai copii sufera din cauza ipocriziei din familiile de pocaiti! Sunt multi pagani care vad foarte bine aceasta ipocrizie si de afara si l folosesc ca si pretext pentru a nu se convertii! Si mai mare pacat este, ca numele lui Dumnezeu este defaimat din cauza acestori atitudini (Romani 2,24)!!!

    Trist … dar totusi ma bucur, ca nu metodele lui Dumnezeu au dat faliment, deci avem unde ne refugia!!!

    • Multumim mult de incurajari si ne bucuram ca ti-a placut articolul. Mi-a placut mult ideea cu sacrificiul lui Cristos ca si exemplu pentru copiii nostri chiar daca nu putem da ca exemple „pocaitii”. Sper ca ai inteles din articol ca Aghi nu vorbea impotriva metodelor lui Dumnezeu, ci pur si simplu sublinia ca „pocaitii” (nu crestinii) au inlocuit metodele lui Dumnezeu cu unele care sunt impotriva cuvantului Sau. De exemplu cand a vorbit de cele 10 porunci a explicat ca ei nu le aplica ca sa iti descopere pacatul si nevoia de un Mantuitor ci ii invata sa se prefaca si sa creada ca prin performantele lor vor fi acceptati de Domnul. Deci niste farisei cresc mici farisei, multumiti de ei si mandri de rezultatele lor religioase. De exemplu ei nu ii invata pe copii ca sunt bolnavi si au nevoie de Medic, deci Domnul Isus le spune: „Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi”.

      De exemplu azi am fost in 5 familii de pocaiti si am intrebat in fiecare din ele ce este evanghelia si dupa multe ajutoare doar doua persoane din vreo 15 intrebate au stiut sa imi zica. Cineva mi-a spus ca evanghelia este sa stii cele 10 porunci si sa le pazesti sau altcineva mia zis ca trebuie sa te botezi (adica regenerare prin botez si prin Lege), iar apoi am mers la familiile mele din „lume” si au stiut sa imi spuna evanghelia, cu cuvintele lor simple, dar au inteles ca Isus a platit in locul lor pentru pacat si ca pot fi salvati doar pe baza a ceea ce El a facut pentru ei, nu pe baza meritelor lor. Dragos, ultimul nostru membru al grupului, intors de cateva saptamani a ramas socat ca pocaitii nu stiau evanghelia iar cei din lume o stiau. De aceea i-am zis ca cu cat ai mai putin contact cu religia ai mai multe sanse sa crezi evanghelia.

      Sper ca nu am fost prea dur, dar asta e realitatea pe care eu o vad zilnic. De cand am vorbit o data cu Alin Cristea am inceput sa ii intreb pe toti pocaitii pe care ii intalnesc care e evanghelia si cu foarte mici exceptii, nu o stiu. TRIST DAR ADEVARAT.

  3. In primul rand il slavesc pe Domnul pentru ca a avut mila de tine sa intelegi intunericul (personal) din mijlocul luminii (biserica) in care traiai ! Cred ca ai atins si exprimat foarte bine niste adevaruri accesibile numai prin experienta personala. Eu unul vin din lume dar am simtit presiunea de conformare cu comportamentul ‘de lemn’ bisericesc. Este o presiune de a afisa o stare mediocra de ‘sfintenie’ in loc de a-ti afisa problemele reale. ‘Nu da bine’ sa arati cine esti, trebuie sa fii spalat, tuns si cu unghiile taiate (metaforic vorbind).
    Cred ca in acest sens a spus Luther o vorba memorabila (fireste ridiculizata de adversarii sai): ‘lasa pacatul tau sa fie puternic’ (citat aproximativ). Cred ca se referea la a arata cine esti cu adevarat, la sinceritate in comportament, la lipsa de fatarnicie. Sunt multe de spus aici, ai deschis o poarta catre o discutie privind rolul Bisericii de spital pentru cei bolnavi si nu de vitrina pentru sfinti prefacuti.

  4. http://www.iclnet.org/pub/resources/text/wittenberg/luther/letsinsbe.txt

    If you are a preacher of mercy, do not preach an imaginary but
    the true mercy. If the mercy is true, you must therefore bear the
    true, not an imaginary sin. God does not save those who are only
    imaginary sinners. Be a sinner, and let your sins be strong, but let
    your trust in Christ be stronger, and rejoice in Christ who is the
    victor over sin, death, and the world. We will commit sins while we
    are here, for this life is not a place where justice resides. We,
    however, says Peter (2. Peter 3:13) are looking forward to a new
    heaven and a new earth where justice will reign. It suffices that
    through God’s glory we have recognized the Lamb who takes away the
    sin of the world. No sin can separate us from Him, even if we were to
    kill or commit adultery thousands of times each day. Do you think
    such an exalted Lamb paid merely a small price with a meager
    sacrifice for our sins? Pray hard for you are quite a sinner.

    • asta e un citat extraordinar. Cred ca majoritatea religiosilor se vor enerva cand il citesc si li se va ridica parul in cap maciuca. Cred ca incep sa il iubesc tot mai mult pe luther si am de gand sa incep sa il citesc in viitor. Multumesc de incurajari.
      Madalin

  5. Madalin, singura lucrare pe care imi doresc sa o fac in biserica in ce-i priveste pe frati este sa la fac parul maciuca in cap, fireste prin studiu si predicare. Nu cred ca au nevoie de altceva in aceste zile.

  6. […] – video (suceavaevanghelica) 64. Relatia ce nu se va rupe niciodata (crestintotal.ro) 70. Defectiuni religioase (calvinisti) 94. Nu dispretuiti proorociile! […]

  7. Când stai intr-o camera intunecoasa, poţi fie sa blestemi intunericul, fie sa aprinzi o lumanare.
    Ma intrebam cititind articolul tau daca inainte de a scrie calcand in picioare „poacaitii” si modul lor de a-si creste copiii, ai avut cel putin o discutie cu parintii tai sau cu cei din biserica ta in care in loc de a da doar cu parul, v-ati rugat impreuna pt trecut si ati cautat o cale mai buna?
    Oare articolul tau e scris privind copiii tai care sunt rezultatul modelului tau, mai bun decat al celorlalti?
    Tot articolul e creat din parerile tale personale peste care tragi la sfarsit un verset din Biblie ca sa para mai autoritar, dar ce anume te-ar face pe tine mai credibila si mai demna de urmat? Stim probabil cei se alege cu cei din lume si cu pocaitii, dar cu cei care ar merge dupa tine ce ar fi?
    In articol tu devi masura lucrurilor, tu si nu Biblia definesti lucrurile, parerea ta si nu a Bibliei e prezentata, ce crezi tu si nu ce proclama Biblia e afisat. Nu ti se pare ciudat ca intr-un articol despre parinti si copii nu e prezentat nici macar un citat din deuteronom 6 de exemplu sau orice alt text in care Dumnezeu Insusi da continut modului de educare? Cred ca pare tare suprinzator pentru tine Dumnezeuul din Deuteronom 6, care in termenii tai impune prin parinti copiilor anumite comportamente, probabil pentru ca El stie mai bine ca oricare din noi ca nu doar copilul se poate abate in viitor de la calea Lui ci chiar si parintele care e deja in legamant cu Dumnezeu
    Ma intreb oare ce e o fi asa rau ca un parinte care cunoaste Biblia sa aiba o viziune a ceea ce trebuie sa devina copilul sau, cand tocmai Dumnezeu Insusi viseaza ca noi sa devenim asemenea chipului Fiului Sau?
    Oare chiar mai era nevoie de inca o varianta subiectiva si personala la cele condamnate de tine, in care nu de putine ori o familie moarta in pacate pare sa aiba rezultate mai bune, in conceptia ta, decat o familie care e pornita spre Dumnezeu?
    Daca limbajul imprumutat din Biblie si de multe ori neinteles de cei care-l folosesc e nefolositor si chiar daunator care e beneficiul unui limbaj ce e rezultatul inlocuirii citatelor din Biblie cu citate din Calvin? Oare asteau nu au devenit tot niste adevarate ticuri verbale? N-am citit oare tot despre aceasi Marie dar cu alta palarie?

  8. Teo, tin sa te felicit pemtru un raspuns excelent si inspirat. de ce sa criticam obiceiurile bune , in folosu cui sa renuntam la indemnurile scripturi cum sa ne traim viata. Cat despre falsi pocaiti nu cred ca sunt standardul de urmat si nici nu merita sa-i dicutam sau sa-i dam exemplu ,cu atat mai mult sa denigram pocainta adevarata datorita lor. Imi pare rau ca n-ai crescut intr-o familie pocaita autentic si ca pana la varsta de 21 de ani nimeni nu ti-a aratat Evangelia, ma mir la ce biserica ai mers , de a trebuit sa-ti arate Evangelia un fost drogat, nu-i rau ca macar atunci ai avut contact cu Evangelia, insa imi pare rau ca atatia ani nimeni nu ti-a vestit-o . sper ca n-o sa faci aceas greseala si sa nu citesti Biblia niciodata copiilor tai . Cu ocazia aia o mai citesti si pentru tine.

  9. […] Click aici Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: