Raspunsuri la intrebarile Cristinei despre lucrarea cu copiiii!

Am primit un prim e-mail de la o fata dupa ce a citit cateva articole. Am hotarat impreuna cu ea sa ii spunem Cristina pentru a ii pastra anonimatul si deoarece am crezut ca intrebarile ei sunt foarte pertinente, m-am gandit ca ar fi bine ca si altii se le citeasca si poate sa le raspunda mult mai bine decat mine. Chiar daca ne-am mai uitat o data peste mailuri, ele ar mai putea contine totusi anumite greseli gramaticale, peste care v-as ruga sa treceti cu ingaduinta.

Sper sa va fie folositoare  aceste subiecte discutate.

Cu drag Madalin.

Data: 26.01.2010

From: Cristina

To: Madalin P.

pace!

sunt o tanara din orasul X., am vizitat blogul tau de unde am si adresa de mail pe care iti scriu, insa vreau sa fac precizarea de la inceput ca nu iti scriu in vederea fazei cu calvinistii (cel putin nu acum), ci este un cu totul alt subiect in care as dori sa iti cer parerea…daca vei binevoi 🙂

acum voi trece la subiect direct..

nu mai stiu cum exact am dat peste contul tau hi5 si am vazut ca te ocupi de copii. iar din marturia ta de pe blog si din ceea ce am citit si in rest mi-am putut da seama clar ca nu esti genul cu „cei cinci/patru pasi pentru a fi mantuit”, sau lucruri de genul acesta. acum, problema in care vreau sa iti cer sfat este urmatoarea: o prietena a mea este invatatoare de  copii in biserici din comune invecinate orasului. dar de un timp lung incoace, mai ales de cand l-a ascultat pe fratele Paul Washer si altii care combat evanghelia zilelor noastre in care primirea lui Isus in inima defineste mantuirea, e incurcata si nu mai stie cum sa tina lectiile la copii. pe de o parte cei de la intrunirile de invatatori ii invata ca copiii pot fi mantuiti si cum sa ii conduca pe cei mici la Isus, pe de alta parte ceva striga in ea ca nu e in regula. si nu mai stie cum sa faca. toate materialele si modul in care a invatat sa tina lectiile, totul e in stilul asta. la sfarsit, fiecare lectie are aplicatia pentru mantuire. cu rugaciunea si cu primitul in inima a lui Isus, etc. chiar luna viitoare se va tine un curs pentru invatatorii de copii despre cum sa consilieze copiii (atat pe cei „mantuiti’ cat si pe „cei care inca nu L-au primit pe Isus”) si nici nu stie ce sa faca, daca sa mearga sau nu.

eram curioasa, tu cum ii inveti pe copii? ce fel de lectii si cu ce aplicatii ii lasi pe copii? ii duci pana in punctul in care sa ia o hotarare? le spui de mantuire ca si cand sunt responsabili sa Il primeasca pe Isus? daca ma poti ajuta (de fapt pe prietena mea, ca despre ea e vorba) cu niste sfaturi… si cum vezi tu toate problemele astea legate de copii…

cam asta este ce voiam sa iti scriu, imi cer scuze ca am fost foarte directa si nu am facut prea multe introduceri; sunt in sesiune si nu prea am timp… 😀 dar nevoia prietenei mele m-a determinat sa iti scriu…

multumesc pentru timpul acordat citirii acestui mail. daca gasesti de cuviinta sa imi raspunzi, multumesc anticipat.

iti doresc mult har in tot ceea ce faci!

Cristina

Data: 28.01.2010

From: Madalin P.

To: Cristina

Buna Cristina, ma simt onorat ca mi-ai scris si ma bucur sa pot sa iti raspund la intrebare. Eu am un grup spatamanal cu copiii si ne bucuram mult de el. Am avut si eu aceleasi probleme ca si colega ta pentru ca si eu am fost invatat in stilul Amec, dar cu timpul Domnul m-a luminat ca ii inselam pe copii sa creada ca sunt mantuiti cand de fapt nu erau.
In X. este mult ajutor pentru voi pe tema asta. Daca vreti am prieteni acolo care lucreaza cu copiii si care ar putea sa va ajute mult mai mult decat pot eu intr-un mail. As vrea sa va recomand niste materiale ajutatoare extraordinare tiparite la editura Multimedia Arad. Aceste materiale pe care le folosesc si eu sunt publicate de niste misionari americani care au Regular Baptist Press.
Acolo la inceputul fiecarei carti te invata cum sa prezinti copilului evanghelia fara sa il minti si sa il faci un covertit fals. In primul rand foloseste legea ca sa il convingi de pacat si apoi explica-i foarte clar ce inseamna mantuirea. Salvat de ce, sau mai bine zis de cine. Dupa cum zice Paul Washer am fost salvat de Dumnezeu din calea lui Dumnezeu. El este atat problema cat si rezolvarea. Dumnezeu era dusmanul meu. Un alt lucru pe care eu incerc sa il fac la copii este sa le spun marturii ale harului. Am adus prieteni de-ai mei sa le spuna cum s-au intors ei la Domnul si am incercat sa nu ii transform in religiosi cum se face in multe grupuri de copii. Incerc sa ii invat harul, atat in timpul lectiei, dar si in relatiile mele cu ei. Acesti copii cu care eu lucrez sunt majoritatea din familii sarace pe care le si asist social.
Mai in jos ti-am dat si doua adrese de contat pentru materialele respective, daca vrei sa vorbesti cu ei.
Succes in sesiune, si eu sunt acum in sesiune. Sper sa continuam sa tinem legatura si fie ca Domnul sa va binecuvanteze lucrarea. Tineti minte versetul cu: Blestemat e oricine face lucrarea Domnului in chip nevrednic. Si luptati pentru o purificare de umanism a lucrarii.

V-as recomada de asemnea sa vizitati biserica baptista A. din X. care lucreaza foarte fain cu copiii si ati putea vedea practic exact ce si cum trebuie facut.

Mary Lou Rummey manuale copii calvinisti <marylou@abwe.cc>; Rebekah Horn misionara de la RBP manuale pt copiii <rhoorn@abwe.cc>;

Cu drag, Madalin

Data: 08.02.2010

From: Cristina

To: Madalin P.

multumesc mult pentru mail si indrumari. l-am primit si l-am transmis prietenei mele, doar ca nu am mai apucat sa iti raspund fiind superaglomerata cu cat am avut de invatat in ‘stresiunea’ asta care, cu harul Domnului si numai cu ajutorul Lui a trecut cu bine 🙂

poate iti va scrie si prietena mea, nu promit eu in locul ei, pentru ca are foarte multe si ea pe cap, dar pana una alta m-am gandit sa iti scriu eu pentru ca am inca unele nelamuriri si lucruri pe care as vrea sa le dicut cu tine tot legat de lectiile biblice cu copiii.

eu nu lucrez cu copiii, nici nu am fost la grupe, parintii mei m-au dus direct in biserica, dar cum prietena mea lucreaza, ea mi-a povestit multe din si despre aceasta lucrare si asa am avut ocazia sa cunosc mai multe din acest domeniu si am putut privi lucrurile „din exterior” ca sa zic asa.

spuneai despre biserica A. stiu de la Daniela (ca asa o cheama pe aceasta prietena a mea) ca D. M. este printre cei care organizeaza instruirile pentru invatatori unde participa si Daniela si tot ei organizeaza tabere in fiecare an la Y. (poate stii de aceasta tabara). Invatatorii nu sunt doar din A., ci si din alte biserici cum ar fi B. de exemplu, s.a. In fiecare vara grupele de copii de la noi din biserica si din alte biserici merg in tabara la Y. A fost si Daniela cu grupele de copii cu care se ocupa (poate ti-am spus ca ea lucreaza cu niste copii din comune din judetul Z., tatal ei fiind pastor misionar delegat pe zona respectiva. Dar multi din acesti copii in aceste comune sunt din familii de nepocaiti.)

Am inteles ca in tabara Y. li se explica foarte frumos copiilor lectiile biblice si se fac mereu aplicatii cu privire la mantuire. apoi copiii care vor, pot merge separat si la consfatuire unde li se prezinta mai in detaliu evanghelia si sunt condusi la Cristos daca doresc. Prietena mea cand venea de acolo imi spunea mereu bucuroasa cati copii l-au primit pe Domnul si ce bucurosi erau…

Acum, iti voi spune rezultatul acestei tabere pe care l-am observat eu in biserica noastra… copiii care merg in tabere aproape anual, vin pe la varsta de 14-15 ani si depun urmatoarea marturie in vederea botezului: „M-am nascut intr-o familie de crestini baptisti, de mic am fost la grupele de copii unde am invatat despre Domnul Isus si ce a facut El pentru noi si vara trecuta (sau acum cateva veri) L-am primit pe Domnul Isus in tabara Y. (P-U-N-C-T)” transformarea? schimbarea? orice altceva? NIMIC. nu numai ca nu spun ei, dar nici nu se vede in modul lor de a trai. sau unii mai spun ca citesc mai mult Bilbia, sau se roaga mai mult. si acesti copii/adolescenti se boteaza si cred ca sunt mantuiti, stau linistiti in biserica si dorm somnul mortii spirituale… e tragic ce spun acuma, dar e asa de adevarat. si nu numai din tabara asta, dar si din alte tabere de copii asemanatoare. crede-ma n-am vazut nici unul care sa ii fie foame dupa Cuvant sau sa fie pasionat de Cristos… stau in biserica si sunt oameni religiosi, chiar slujesc in fata, si viata lor din timpul saptamanii se desfasoara intre doua filme, un pariu sportiv, un biliard, o noapte de stat cu „grupul de rugaciune” la filme horror si ras pana nu se mai poate, cateva ore sau nopti de jucat jocuri in retea, un folbal pana la 12-01 noaptea, mai o intalnire la pizza, si apoi duminica in fata la slujire sau in banci ca niste crestini cucernici. 😦 😦

acuma sa iti dau si doua exemple concrete: fetita unei familii de prieteni a fost si ea in tabara (in clasa a4-a) si in una din zile l-a primit si ea pe Domnul Isus. si a fost asa de bucuroasa, a venit acasa si a spus mamei, si na…si Daniela era tare incantata de aceasta fetita. ca dupa un timp, sa imi dau seama ca tot ea era, cu tavne, cu imbufnaturi, cu zbierete dc nu ii convine ceva…. exact cum era inainte si daca Daniela i-a spus ca acuma ea trebuie sa asculte de Domnul Isus (sau ceva de genu, amintindu-i de ce a facut in tabara) nu a mai prea gasit ecou in inima ei. asa zice ca Il iubeste pe Domnul Isus, dar asta mai mult la nivelul asta al vorbelor, sau ma rog, in rest tot asa…ca orice alt copil.

sora acestei fetite, era in clasa a 7-a cand s-a dus in tabara si ea cu inca o fata au fost capul rautatilor in acea tabara, dar ea stia ca l-a primit pe Domnul „acum doi ani” si nu mai avea nevoie sa se mai predea. si aceasta fata a vrut sa se boteze anul trecut, doar ca i s-a spus ca e prea mica. in schimb, la urmatorul botez va fi si ea printre candidati. si ea este aceeasi adolescenta crizata (scuze de expresie dar chiar asa este la propriu). ma sperii la gandul ca ea va fi urmatoarea inselata din biserica.

si atunci ma intreb…. cum li se vesteste evanghelia acestor copii? cum se face ca 90, poate imi permit sa spun 99 % dintre cei care vin din tabara sunt de fapt niste oi neregenerate? unde se greseste? Totusi trebuie sa fie o eroare….

stii, m-am gandit de multe ori, cum poate un copil de 7-8-11 ani sa inteleaga mesajul evangheliei, mantuirea, astfel incat chiar sa ia o decizie de a-L urma pe Cristos si sa inteleaga ce inseamna asta? cum intelege un copil lepadarea de sine si luarea crucii? sau astea nu i le spunem? atunci ce ii spunem? mi se pare ciudat, ca un copil sa fie indemnat la pocainta ca un om mare,.. Domnul Isus a binecuvantat copiii, nu le-a spus „pocaiti-va si credeti in evanghelie”. nu spun sa nu inveti pe copil din Biblie, dar nu stiu daca este corect sa ii faci aplicatii in vederea mantuirii. din proprie experienta, habar nu am avut de nici o constienta de sine si de faptul ca sunt pacatoasa pana pe la varsta de 13 ani. am trait foarte linistita in biserica, si pacatuiam, si faceam multe prostii, dar pur si simplu nu am avut acea contienta a vinovatiei inaintea unui Dumnezeu suveran. abia de atunci incolo am inceput sa inteleg, si pe la 14 ani am priceput ca nu eu trebuie sa fiu mai buna si nu eu trebuie sa ma zbat sa traiesc conform unor strandarde si reguli, ci Cristos face din mine ceea ce eu nu pot fi de una singura…atunci am inteles ce inseamna renuntarea la sine, abandonarea in bratele Lui.

nu stiu ce sa iti spun… astea sunt lucrurile pe care le stiu si le-am observat ani la rand in biserica la noi… sunt triste, foarte triste, dar sunt realitati, si tot mai multi tineri care vin sa se boteze, nu vezi nici o licarire a vietii in ei, ci mai degraba sunt invatati intr-un sistem religios si sunt linistiti ca sunt in biserica si sunt botezati. li s-a amagit constiinta ca sunt mantuiti si acum sunt oribi, surzi.

tu ce zici de toate astea? e vreo explicatie? gresesc eu undeva? sunt curioasa, din copiii de care te ocupi, sunt mantuiti? cum vezi daca un copil e mantuit? cum poti explica unui copil de cativa anisori intregul plan de mantuire?

aa mi-a placut ideea cu marturiile,zicea Daniela ca ma cheama sa le povestesc copiilor ei marturia mea :))) dar sincer, nu stiu cum as putea sa o povestesc pe intelesul lor…

apropo, a intrat Daniela pe site la acea editura dar nu stie ce sa caute pe acolo exact. adresele pe care mi le-ai dat sunt de romani sau americani? acolo am putea sa scriem sa cerem informatii? sau doar comenzi? sau? ca nu am inteles suta la suta din ce ai scris referitor la ele…

multumesc inca o data pentru bunavointa ta 🙂

multe binecuvantari si tie si Agniei!

Cristina

Data: 09.02.2010

From: Madalin P.

To: Cristina

Buna Cristina, in primul rand vreau sa-ti multumesc pentru mail. A fost o imensa incurajare pentru mine sa vad profunzimea ta si seriozitatea cu care tratati lucrarea cu copiii.
M-a impresionat atat de mult incat ma gandeam sa te intreb daca nu ai fi de acord sa il postez ca articol pe blog.
Cred ca ar fi un subiect de discutie extraordinar. Si daca vrei sa il faci mai putin personal, sa scoti numele si ce mai crezi tu de cuviinta.
As pune unul numit: Raspunsuri la intrebarile sincere ale Cristinei (sau poti alege un nume anonim)

Acum sa trecem la raspunsuri concrete.

In primul rand succes in sesiune, daca cumva mai ai vreun ex. Si eu sunt in sesiune si stiu cum e. Mai am 2 examene.
In primul rand te rog sa imi spui la ce biserica mergeti. Nu conteaza in subiectul discutat, dar sunt eu curios pt ca cunosc cat de cat orasul.
Am auzit de tabara Y., dar nu am fost niciodata si nici nu stiu ce se petrece acolo. Cat despre D.M. l-am intalnit o singura data si nu stiu nimic despre el.
O alta intrebare este ce fel de biserici sunt cele in care lucreaza Daniela si tatal ei ce fel de misionar este. Cred ca misiologia lui va fi afectata mult de agenitia misionara care il sustine, dar asta e o alta poveste. O alta intrebare este daca copiii de nepocaiti trec prin acelasi proces ca si cei de pocaiti? Observi vreo diferenta intre felul cum reactioneaza cele doua categorii la evanghelizarile astea pt copii?

Am inteles ca in tabara Y. li se explica foarte frumos copiilor lectiile biblice si se fac mereu aplicatii cu privire la mantuire. apoi copiii care vor, pot merge separat si la consfatuire unde li se prezinta mai in detaliu evanghelia si sunt condusi la Cristos daca doresc. Prietena mea cand venea de acolo imi spunea mereu bucuroasa cati copii l-au primit pe Domnul si ce bucurosi erau…” Deci metoda asta cred ca e mai ok, decat sa ii pui sa ridice mana. Asa le poti explica individual, pot pune intrebari si poti sa le prezinti mai bine si mai personalizat evanghelia.

L-am primit pe Domnul Isus in tabara Y. (P-U-N-C-T)” transformarea? schimbarea? orice altceva? NIMIC. nu numai ca nu spun ei, dar nici nu se vede in modul lor de a trai. sau unii mai spun ca citesc mai mult bilbia, sau se roaga mai mult. si acesti copii/adolescenti se boteaza si cred ca sunt mantuiti, stau linistiti in biserica si dorm somnul mortii spirituale… e tragic ce spun acuma, dar e asa de adevarat. si nu numai din tabara asta, dar si din alte tabere de copii asemanatoare. crede-ma n-am vazut nici unul care sa ii fie foame dupa Cuvant sau sa fie pasionat de Cristos..” Aici este problema bisericii. Nu cred ca este atat de mult problema celor care lucreaza cu copiii in cazul asta ci lipsa de discernamant a liderilor bisericii. Sa explic un pic. Eu cand ii evanghelizez pe copii, la fel ca si la adulti, le spun cum sa fie mantuiti, nu ca sunt mantuiti. Eu nu dau la nimeni cu usurinta garantia. Dar ce le spun este ca daca au luat intr-adevar o decizie (urasc terminologia asta), daca intr-adevar Dumnezeu a lucrat in ei, se va vedea prin vietile transformate si daca asta nu se va intampla ii asigur ca nu au primit nimic, decat niste emotii si ca vor sfarsi in iad. Eu am cateva teste simple: Ura impotriva pacatului, afectiuni putenice cu privire la jerfa Domnului Isus, o intelegere serioasa a pretului platit pt tine, o dorinta dupa cresterea in ascultare si in cunoasterea Cuvantului, etc.
Am sa iti dau exemple concrete: In Oltenia unde lucram cu copiii, la un moment dat am avut o vizita neasteptata din partea lui Dumnezeu. Cei mai obraznici si mai glumeti baieti au inceput sa planga serios si sa isi marturiseasca pacatele. Asta la 9-10 ani, o fata cu care ma rugam sa se intoarca la Domnul, mi-a spus ca L-a vazut pe Domnul Isus cum a venit si a imbracat-o intr-o haina alba si a iertat-o. Era o biserica baptista, nu penticostala, iar eu nu sunt penticostal. Dar ceea ce le-am zis la copii dupa acest eveniment inedit, a fost ca dovada sta nu in intensitatea emotiilor traite, ci intr-o viata schimbata. De cand le predic evanghelia asta le zic intr-una. Dovada este o viata schimbata.
un alt exemplu sunt nepotelele mele. Sunt cele mai faine fetite pe care eu le cunosc. Sunt foarte cuminti si ascultatoare, dar sunt si ele pacatoase. Cum le-am vestit evanghelia? Pai am folosit legea. De fiecare data cand pacatuiau, nu le spuneam cum spun pocaitii ca daca faci asta Domnul Isus se supara si nu te mai iubeste. Ci le spuneam ca este pacat. Si intrebam care este pedeapsa pentru pacat? Si apoi intrebam daca au vreo sansa de scapare? Nu le dadeam eu nici o speranta, ci lasam sa se acumuleze vina, pana ce intrebau ele: Dar nu se poate face nimic? Tu cum scapi cand pacatuiesti?, ca ma vedeau si pe mine ca pacatuiesc. Si atunci le explicam evanghelia si ne rugam impreuna, dar nici o data nu le-am zis ca sunt crestine. Le-am zis ca asta numai ele si cu Dumnezeu o sa stie cand se intampla si din cand in cand le mai intreb daca sunt sau nu crestine. Le-am invatat ca pana ce nu au o relatie personala cu Dumnezeu nu sunt crestine si au inteles asta. Acum ele au 8 si 9 ani cele mai mari. Si sincer nu stiu ce sa cred. S-au schimbat mult. Le place enorm de mult sa studiem din Biblie, sa ne rugam. De exemplu anul trecut de revelion au stat cu noi cu tinerii si s-au rugat cred ca vreo 2 ore fara intrerupere. Au stat in genunchi fara sa adoarma sau sa se plictiseasca. Si au zis ca a fost cel mai frumos revelion din viata lor. Deci sunt semne serioase, dar tot nu le zic ca sunt crestine, pana ce ele singure nu vad ca semnele se implinesc si pot sa explice cum au fost iertate. Ceva interesant este ca desi le-am zis evanghelia de 1000 de ori, cand le mai intreb cateodata care e evanghelia nu prea stiu sa imi spuna.

Acum eu voi fi poate in viitor pastor. Ca cineva sa devina membru la noi in biserica o sa trebuiasca sa treaca ceva timp si o sa trebuiasca sa fie super evidenta schimbarea in viata lui. De exemplu Robert de care am povestit nu o sa poata fi botezat mai repede de 1 an de zile, ca sa aiba timp sa fie testat si sa poata trece testele. Majoritatea cad in primul an. Acum s-a intors inca un tip, Dragos. Aseara am stat cu el pana la 11:30. Semnele manturii sunt atat de evidente, ca sunt impresionat, dar eu nu i-am spus lui asta. Pentru ca ma pot insela si eu. Am zis ca timpul va dovedi si incerc sa il ucenicizez cat pot.

„stau in biserica si sunt oameni religiosi, chiar slujesc in fata, si viata lor din timpul saptamanii se desfasoara intre doua filme, un pariu sportiv, un biliard, o noapte de stat cu „grupul de rugaciune” la filme horror si ras pana nu se mai poate, cateva ore sau nopti de jucat jocuri in retea, un folbal pana la 12-01 noaptea, mai o intalnire la pizza, si apoi duminica in fata la slujire sau in banci ca niste crestini cucernici. 😦 :(„

Aici din nou baiul este ca asa e intreaga biserica, cu mici exceptii. Cum sunt parintii? Vad ei pasiune pentru cuvant in familie? Au un tata care este pasionat de Cristos?
Dar in biserica ce vad? Au un lider de tineret care iubeste Cuvantul si iti face apa in gura cand vorbeste de dragostea lui pt Isus? Sau au un pastor zelos pentru Imparatia lui Dumnezeu? Care evanghelizeaza si este implicat in viata membrilor bisericii?
Se poate ca efectele astea sa fie rodul religiei, din care o mica parte este tabara Y. Dar se poate ca si restul „crestinismului” de care ei au parte sa fie doar forma fara continut si atunci normal ca is pe net toata ziua.

„exact cum era inainte si daca Daniela i-a spus ca acuma ea trebuie sa asculte de Domnul Isus(sau ceva de genu, amintindu-i de ce a facut in tabara) nu a mai prea gasit ecou in inima ei. asa zice ca Il iubeste pe Domnul Isus, dar asta mai mult la nivelul asta al vorbelor, sau ma rog, in rest tot asa…ca orice alt copil.”
Paul Washer are o predica in care vb despre o situatie din asta si spune diferenta intre cum ar fi fost tratat un caz din asta acum 100 de ani si cum e el tratat, daca e tratat azi.

In mare asta e ceea ce el ar fi zis acestei fete, iar eu subscriu: Acum 2 ani ai marturisit ca esti crestina, dar acum se vede ca de fapt credinta ta era falsa, deoarece nu exista nici o schimbare in viata ta. Daca intradevar convertirea ta a fost reala, dovedeste-o prin pocainta continua si fugi de pacatele in care te balacesti. Daca nu faci asta iti dovedesti tie, si celorlalti ca nu ai fost niciodata o crestina si ca te indrepti spre Iad. Diferenta este ca tu nu ii spui ca e crestina si trebuie sa traiasca ca si cum e o crestina. Ci ca ea a marturisit ca ar fi, dar ca nu se vede asta si daca e adevarat trebuie sa o dovedeasca printr-o viata de ascultare de Domnul.

„sora acestei fetite, era in clasa a 7-a cand s-a dus in tabara si ea cu inca o fata au fost capul rautatilor in acea tabara, dar ea stia ca l-a primit pe Domnul „acum doi ani” si nu mai avea nevoie sa se mai predea. si aceasta fata a vrut sa se boteze anul trecut, doar ca i s-a spus ca e prea mica. in schimb, la urmatorul botez va fi si ea printre candidati. si ea este aceeasi adolescenta crizata (scuze de expresie dar chiar asa este la propriu). ma sperii la gandul ca ea va fi urmatoarea inselata din biserica.”

Scuza-ma ca iti zic, dar biserica asta isi merita membrii. Daca nu au nici un fel de pricipii pe care sa primeasca membrii in biserica isi merita soarta. Cat despre fata asta, daca eu as fi in locul tau, as lua ca de la Dumnezeu datoria de a ii face de cunoscut pericolul in care se afla. As ameninta-o cu Isaia 1 si as face-o sa fuga de botez ca de dracu. Sa sti ca realmente am facut asta. M-am chinuit sa conving oameni sa nu se boteze si sa Il enerveze pe Dumnezeu si mai tare. Deci eu as aborda-o pe fetita asta si as confrunta-o cu pacatul ei. I-as spune pe fata ca e pierduta si ca se inseala singura. Folosind Ezeck 36 -noul Legamant- si aratandu-i ca acele lucruri nu sunt o realitate in viata ei. Te indemn serios sa iei in considerare responsabilitatea pe care o ai fata de fata asta, daca Domnul ti-a descoperit tie pericolul in care se afla.
„si atunci ma intreb…. cum li se vesteste evanghelia acestor copii? cum se face ca 90, poate imi permit sa spun 99 % dintre cei care vin din tabara sunt de fapt niste oi neregenerate? unde se greseste? Totusi trebuie sa fie o eroare….”

Baiul cred eu e ca pe langa tabara care probabil are erorile ei, ele se intorc la pastori neregenerati, la lideri neregenerati si la parinti neregenerati. Pt ca eu imi permit sa zic ca 90 % dintre membrii sunt in aceeasi situatie, dar isi ascund mai bine pacatele. Cati dintre adulti sunt pasionati de Hristos sau de Cuvant, sau implinesc cele necesare la acesti copii daca ar fi fost intr-adevar regenerati?
intr-un timp nici eu nu credeam in mantuire la varste mici, dar apoi l-am auzit pe Piper si marturia lui si a multor altora, am intalnit misionari care slujeau din greu, convertiti printr-un program de copii si am inteles ca Dumnezeu este suveran si peste varsta celui ales. La predicile lui Edwards s-a pocait un copil de 5 ani si zicea ca mai vrea sa mearga sa il asculte predicand si copilul respectiv nu a dat inapoi. Si cazurile pot continua.

„nu stiu ce sa iti spun… astea sunt lucrurile pe care le stiu si le-am observat ani la rand in biserica la noi… sunt triste, foarte triste, dar sunt realitati, si tot mai multi tineri care vin sa se boteze, nu vezi nici o licarire a vietii in ei, ci mai degraba sunt invatati intr-un sistem religios si sunt linistiti ca sunt in biserica si sunt botezati. li s-a amagit constiinta ca sunt mantuiti si acum sunt oribi, surzi.”

Deci de vina este sistemul religios? Cine le amageste constiinta? Daca nepotelele mele merg in tabara asta, dar cand vin acasa se lovesc de o predicare corecta a cuvantului lui Dumnezeu, conteaza? Dar daca vin intr-o biserica moarta oare nu ei sunt responsabili de omorarea constiintei?
Daca ar fi buna tabara, dar ar veni in biserici moarte, cum ne-am da seama? Si ce am putea face? Cand tinerii mai mari din biserica, sau botezati inaintea lor, ii strica in loc sa ii ajute.

„tu ce zici de toate astea? e vreo explicatie? gresesc eu undeva? sunt curioasa, tu din copiii de care te ocupi, sunt mantuiti? cum vezi daca un copil e mantuit? cum poti explica unui copil de cativa anisori intregul plan de mantuire?”

Eu cred ca ai foarte mare dreptate si ma bucur enorm ca ai observat lucrurile astea. Intrebarea mea este de ce nu esti implicata in slujire? De ce ii lasi pe altii sa le distruga sufletele si de ce o lasi pe Daniela sa faca singura treaba asta? Sper ca ti-am dat explicatia. Dintre copiii cu care lucrez eu nu stiu cati sunt mantuiti si, desi ii banuiesc pe vreo 2 sau 3, nu am dat nici unuia garantii.Vad ca un copil e mantuit la fel ca la un adult prin atitudinea fata de pacat, cruce, etc. Am spus mai sus. Evanghelia e foarte simpla. Le dau exemple pe intelesul lor. Multe povestiri care sa sublinieze principiul: Altul se ofera sa ia pedeapsa in locul tau. Si marturiile. Eu trec sistematizat prin Cartile Vechiului Testament cu ei si incerc o data la 2, 3 intalniri sa spun din nou evanghelia.

„aa mi-a placut ideea cu marturiile, zicea Daniela ca ma cheama sa le povestesc copiilor ei marturia mea :))) dar sincer, nu stiu cum as putea sa o povestesc pe intelesul lor…”

Pai spune-o ca o poveste despre o fata si apoi spunele un semn distinctiv al fetei pe parcursul povestii si la sfarsit ii intrebi daca ar vrea sa o cunoasca pe fata asta. Si le spui ca tu esti si le arati semnul distinctiv.
Apoi le explici ca in ciuda pacatelor facute pana acum si ei pot sa fie mantuiti. Si ii indemni sa isi puna increderea in Isus si le explici cum El poate plati in locul lor pentru pacat.

Adresele sunt de la misionari americani, dar vorbesc si romana. Ei pot oferi si informatii si chiar fac si instruiri cu liderii de copii. Eu cred ca sunt buni, dar nu sunt singurii buni si puteti sa va orientati voi si luati ce va foloseste de la ei.

DOMNUL SA VA BINECUVATEZE SI SA IMI SPUI CE PARERE AI DESPRE PROPUNEREA MEA CU ARTICOLUL PE BLOG.

Data: 09.02.2010

From: Cristina

To: Madalin P.

multumesc mult de tot pentru ce mi-ai scris. mi-a fost de real folos si incurajare. o sa incerc sa iti raspund si eu cat de cat intr-o ordine de idei.

ca tot ai pomenit de examene, eu am incheiat cu ele pe semestrul asta, asa ca am timp berechet sa iti scriu 🙂 iti doresc si tie ca Domnul sa te ajute sa inchei cu bine si cele doua examene pe care le mai ai.

acum, referitor la intrebarile pe care mi le-ai pus legate de biserica unde merg si de cele pastorite de tatal Danielei…

eu sunt membra in biserica Q. ; acolo am mers de mica impreuna cu familia mea si sincer nu cred ca as schimba-o in contextul bisericilor din X., pentru ca nu cred ca as gasi ceva mai bun in alte parti… ba chiar in multe biserici e mai tragic decat la noi. iti voi spune mai multe ceva mai jos in mail.

cat despre tatal Danielei, este sustinut de biserica S. si comunitatea baptista (din cate stiu) si pastoreste niste biserici din diferite comune din imprejurimile lui X., biserici destul de mici. in unele comune lucreaza doar cu copii, deoarece nu este o biserica baptista.(nu stiu nici penti dc este sau nu) acuma, in ce masura este influentat de cei care il sustin, nu stiu sa iti spun, oricum daca e, e ca peste tot in celelalte biserici baptiste. ca doar toate apartin de comunitate.

as vrea sa iti spun oricum, ca eu nu sunt neaparat baptista, chiar daca merg la o biserica baptista; imi spun crestina, adica urmasa a lui Cristos si atat. pot avea partasie la fel de bine cu orice copil al lui Dumnezeu din orice alta denominatie evanghelica (cu precizarea facuta, sa fie intr-adevar crestin autentic, nu doar pretins).

asa cum ti-am spus si la inceput, mi-a cazut foarte bine ce mi-ai scris si mi-am dat seama ca tu chiar te ocupi in modul cel mai serios de copii. niste concluzii pe care le-am tras au fost: intr-adevar conteza foarte mult CINE se ocupa de copii, cat de strapuns si de pasionat este el de Cuvant, cat de clar intelege el care este adevaratul mesaj al evangheliei. Pe de alta parte conteaza mult si mesajul propriu-zis transmis copilului si ceea ce ii spui dupa ce el face anumiti pasi. Vezi, din cate mi-am dat seama, tu le prezinti cu totul altfel copiilor evanghelia. Nu in stilul in care se face in general si cum sunt invatati invatatorii. Intr-adevar, sunt foarte de acord cu modul tau, cred ca Daniela va fi incantata sa descopere o alta perspectiva. si eu aveam lucrurile astea in mine, dar nu stiam sa le numesc asa de clar pentru ea cu privire la cum sa se raporteze la copii.

ca tot ma intrebai de diferenta dintre copiii din familii crestine si cei din cele necrestine, nu stiu sa iti spun mai mult decat mi-a mai povestit Daniela. din cate stiu era o fetita care nu era din familie crestina care se ruga aproape la fiecare lectie sa il primeasca pe Domnul si tot nu era sigura, a ajuns in tabara Y. si s-a dus la consfatuire unde l-a primit din nou pe Domnul, si cand a intrebat-o Daniela daca acum era sigura, i-a spus cumva ca da.. dar la scurt timp, iar s-a intors la felul de dinainte si iar nu mai stia ce e cu ea… nici Daniela nu mai stia ce sa creada si nu mai stia ce sa le spuna cand o intrebau chestii legate de mantuire pentru ca si-a dat seama ca nu ii poate insela sa le spuna ca sunt mantuiti daca il primesc pe Domnul, pe de alta parte stia ca tot trebe sa le zica ceva, sistemul de invatatori spune intr-un fel, constiinta in altfel si a intrat intr-o stare de confuzie totala, incat nici lectiile nu mai stia cum sa le tina, pentru ca daca se tine strict de ceea ce a invatat la invatatori, trebuie sa faca aplicatia de mantuire la urma si sa ii indemne sa Il primeasca pe Domnul si sa spuna o rugaciune.. de asta ziceam ca ceea ce ai scris tu, modul in care le vorbesti tu copiilor despre lucrurile astea cred ca o va ajuta mult, sa le spuna ca viata transformata arata daca ei cu adevarat Il au pe Domnul in viata lor.

dar in general copiii ei sunt din familii necrestine din cate stiu… si deocamdata nu a fost cazul sa se intoarca asa serios la Domnul si sa vrea sa se boteze, pentru ca sunt mici. dar cum iti ziceam, pun asa intrebari de tot felul.

acum referitor la tinerii din biserica noastra, trebuie sa admit ca sunt si tineri seriosi care il cauta pe Domnul dintr-o inima doritoare si sincera, dar sunt putini…chiar putini. si trebuie sa spun ca in biserica noastra sunt frati buni, crestini care se tin de Cuvant si de o linie buna, dar sunt si frati firesti, ca in orice alte biserici. si de obicei cam cei firesti incearca sa se vare in fata din pacate. pastorii nostri au tinut o linie buna, o invatatura sanatoasa, dar de multe ori deja cei care asculta sunt surzi si nu isi dau seama ca despre ei e vorba. nu stiu, poate nu se spune chiar asa de ferm si radical ceea ce se spune incat sa inteleaga ca ori is vii ori is morti, nu stiu, ca de predicat se predica adevarul. sti, mai e o chestie, pastorii nici nu stiu atat de bine ce se intampla intre tineri, pentru ca asta e viata din timpul saptamanii iar la biserica toate par roz 😀 si tinerii sunt chiar apreciati ce ravna de slujire au. nimeni habar nu are ce fac ei in rest. crede-ma te sperii sa vezi cum vin in fata si cat de spirituali par si fac niste rugaciuni de te dau pe spate, si tu sti ca tocmai a inchis televizorul de la filme unul dupa altul si a venit la biserica 😦

mai e adevarat si faptul ca pastorul de tineret face cam la fel, nu in proportii ca ei, dar oricum. asta e trist, chiar nu pot sa spun cum ziceai tu ca se vede pe El ce pasionat e de Cristos si cat de pasionat il prezinta celorlalti … nu asta nu pot spune… dar nu stiu sincer, poate as numara pe degete astfel de oameni chiar in oras…

stii, cum zicea tot paul washer… caprele sufoca oile si isi impun vointa, cam asta se intampla in biserici… si la noi.. cei firesti se vara in fatza si oile sufera. dar sunt multe oi la noi in biserica, pe langa toate caprele, asa ca stau si ma bucur impreuna cu aceste oi 🙂

mi-a placut tare mult ce ai scris referitor la cum vei primi tu oamenii in biserica, intr-adevar la noi repede se da crezare si se boteaza, intr-un fel poti zice ca e dreptul lor sa se boteze, o fac pe cont propriu, ei raspund; pe de alta parte e mult mai sanatos si pentru biserica sa nu primeasca in sanul ei lupi in piele de oi care mai tarziu sa creeze probleme. si este chiar mai benefic pentru ei sa nu se amageasca.

ma bucur tare mult sa aud de copii asa de pasionati si de doritori cum sunt nepotelele tale, Domnul sa le creasca in cunoasterea Lui si sa le faca crestine insetate dupa El si doritoare de a marturisi mai departe o evanghelie curata.

chiar voi lua in serios ce mi-ai spus referitor la adolescenta de care iti scriam… intr-adevar sunt responsabila sa ii spun, chit ca nu m-ar asculta. nu am mai apucat sa vorbesc de mult cu ea, pentru ca eu fiind studenta in W. ajung mai rar pe la biserica in X., si cu atat mai rar apuc sa petrec timp cu cei de aici din X…. dar cu proxima ocazie cand mi-ar spune din nou ca vrea sa se boteze sau orice de genul asta, am sa iau „taurul de coarne” si cu ajutorul Domnului o sa ii spun.

pentru ca ma intrebai de implicarea mea, sincer nu as avea nici o sansa in sistemul asta. tot ce as vrea eu sa fac ar fi pe dos fatza de cum se face, mai ales in privinta grupelor. chiar unul din pastori m-a indemnat sa ma ocup si eu, dar nu as putea face fatza la sistem, si as intra in conflicte mereu. si sincer, nici nu m-am simtit chemata deloc in domeniul asta. si un alt motiv este faptul ca fiind studenta in W. chiar nu imi permite sa ma impart in prea multe chestii.

In schimb mi-a dat Domnul de lucru printre colegii mei studenti, chiar am ajuns cu unii la niste discutii pe care nu am visat vreodata ca le voi avea, dar stie Domnul cand sa aduca momentele potrivite. si cred ca El are un plan cu mine acolo, cred ca El m-a pus cu un scop intre ei, in primul rand sa aduc slava Numelui Lui prin viata mea si prin marturisirea Lui atat cat El ma ajuta.

poate as fi putut vorbi in termeni mult mai duri despre sistemul religios si despre erorile din biserica de la noi, dar nu am vrut sa pacatuiesc vorbind de rau autoritatea sau pe fratii mei. cum ti-am spus, iubesc biserica Q. (ma refer la adevarata Biserica a lui Cristos Q.) si chiar daca exista multe greseli si multi oameni firesti nu isi vad de nasul lor, tot nu pot sa reneg fratii adevarati din mijlocul acestei comunitati. pastorii nostri, asa cum sunt ei, nu perfecti, totusi au tinut o linie buna, au niste vieti model si nu s-au compromis in nici un aspect al vietii lor, de aceea ii pretuiesc pentru ca putini pastori au ramas verticali in zilele noastre.

multumesc mult mult inca o data, poate nici nu am reusit sa exprim suficient de clar cate lucruri am invatat din mailul tau. mi-a fost asa de folos…

poate nu ti-am raspuns la toate intrebarile tale, daca am omis ceva din neatentie, te rog mai intreaba-ma si iti raspund.

cu privire la postarea pe blog, wow chiar nu m-am asteptat la o astfel de propunere; nu am nimic importiva, doar cum ziceai, ar trebui putin slefuit si scoase anumite nume de acolo… si te-as ruga sa nu imi publici numele, pentru ca daca cineva care ma cunoaste, din biserica sau mai stiu eu de pe unde, ar citi articolul, nu as vrea sa creada ca imi vorbesc de rau biserica sau mai stiu eu ce alte interpretari sa mai faca din ceea ce am scris… bine? multumesc 🙂

scoti tu ce crezi ca e necesar de scos din mail? sau ai vrea sa scot eu? cum vrei tu, chiar nu ma deranjeaza… daca e cu folos 🙂

nu te obosi sa imi scri, daca inca esti ocupat cu examenele. nu as vrea sa te incurc sau sa iti rapesc din timpul pretios cu mailurile mele.

Cu drag, Cristina

Data: 10.02.2010

From: Madalin P.

To: Cristina

Buna Cristina, iti multumesc din nou pentru un email profund si bine structurat. Ma bucur sa vad sinceritatea si profunzimiea cu care te gandesti la lucrurile spirituale si ma bucur enorm de atitudinea ta fata de conducatorii bisericii tale si fata de membrii regenerati. Ma bucur ca ii stimezi si ii respecti si asta e o incurajare pentru mine.
Acum pentru ca sunt ocupat cu munca si cu sesiunea, am sa raspund pe scurt.
In primul rand as vrea sa te ocupi tu de cizelarea mailurilor, si de al tau initial si de al meu. De fapt de la primul pana la asta te rog sa scoti numele si locurile ce ar putea duce la identificare ta. Poti da nume fictive sau simbolice bisericilor implicate de genul „X” sau „A”.
As vrea sa il gandesti ca si articol, adica o sa pui data la fieare mail si o sa spui ca este adresat de la mine la tine sau de la tine la mine. Te rog sa iti alegi si un nume fictiv ca sa poata sa fie mai usor de urmarit. Scrie sub un pseudonim.
Ma bucur ca mailul meu te-a ajutat si sper sa putem coresponda in continuare.
Am sa iti recomand si o predica faina care pe mine ma incurajat, de fapt este biografia tatalui lui John Piper spusa de el si cred te va incuraja in timp ce o sa te gandesti si la intrebarea cum o sa-mi cresc eu copiii? si ce am sa ii invat eu? cat pot ei intelege si la ce varsta sa incep?
Cred ca te va ajuta aceasta predica. pe mine m-a ajutat.
http://www.desiringgod.org/ResourceLibrary/Biographies/2594_Evangelist_Bill_Piper_Fundamentalist_Full_of_Grace_and_Joy/

Domnul sa te binecuvanteze si fie ca El sa faca sa straluceasca fata Lui asupra ta si a Danielei si la fel sa straluceasca fetele voastra de prezenta Lui in voi.

Cu drag, Madalin.

Reclame
Published in: on februarie 24, 2010 at 9:52 pm  Comments (8)  

Defectiuni religioase

M-am gandit de mai multa vreme ca un articol pe aceasta tema merita sa fie scris.. De ce m-am gasit tocmai eu sa il scriu? Poate pentru ca toate aceste lucruri m-au afectat in mod direct si le inteleg putin mai bine venind din interior si fiind eu insami victima acestor ‘defectiuni’ care intr-o anumita masura ma vor urmari toata viata..
Despre ce este vorba de fapt? Inca un caz de abuz spiritual, de asteptari care au fost inselate, de persoane dezamagite care s-au increzut in vreun anumit sistem religios si apoi au realizat ca de fapt liderul bisericii din care au facut parte era in realitate homosexual, pedofil, anchetat de fisc sau un sarlatan care a facut pe spiritualul cu scopul de a se imbogati? Nu tocmai… De fapt, aceste lucruri se intampla, auzim frecvent despre oameni care au fost victime ale acestor inselaciuni grosolane si cu totii ii compatimim si nu ne-am dori in nici un caz sa fi fost in locul lor, dar nu despre asta e tocmai vorba. Desi.. nu stiu daca si situatia despre care voi vorbi nu e la fel vrednica de compasiune, chiar daca la o privire superficiala nimeni nu ar observa nici o anormalitate in toata treaba..
Si totusi, despre ce este vorba de fapt? Desi pentru multi oameni toata dezbaterea asta nu are  in fond niciun sens si poate nu vor intelege care este de fapt scopul unui articol de acest gen, cred ca pentru multi va avea chiar foarte mult sens si poate ca multe lucruri vor face click in mintea lor, punandu-i pe ganduri.. De fapt acesta este si scopul. Sa va puna pe ganduri dragii mei, sa va dea de gandit si sa va ganditi si sa va tot ganditi la aceste lucruri, pana veti ajunge sa le intelegeti mai bine si veti fugi cat veti vedea cu ochii de a le repeta in viata copiilor vostri. Desi ar fi multe de spus, poate prea multe, despre lumea asta asa zis ‘evanghelica’ si situatia critica in care se afla acest crestinism ciudat practicat si crezut de prea multi astazi, nu voi vorbi despre multe din ele, tocmai pentru ca ar fi atat de multe de spus incat nu mi-ar ajunnge 3 vieti ca sa le epuizez. Totusi as vrea sa ma leg de un anumit aspect, despre care nu am vazut sa fi scris cineva foarte multe pana acum, sau in orice caz nu cu o astfel de abordare, si anume situatia copiilor din familiile de pocaiti si traumele la care sunt condamnati acestia tocmai pentru ca s-au nascut in astfel de familii. Dar mai intai trebuie sa definesc niste termeni. Pentru mine termenul ‘pocait’ a fost desemantizat de intelesul sau initial (si anume persoana care se pocaieste, adica recunoaste ca este pacatoasa si se caieste de pacatele comise, vrand sa se schimbe), si a dobandit un nou inteles. Vina nu este a mea ca s-a intamplat acest lucru, ba mai mult, si ceilalti ‘pocaiti’ folsesc termenul in aceeasi acceptiune cu care o folosesc si eu astazi si anume ‘persoana religioasa care are o religie neo-protestanta’. Deci cand spun copiii din familiile de pocaiti ma refer la copiii din familii religioase care au o religie neo-protestanta. Cu alte cuvinte nu ma refer la copiii din familiile de crestini. Acest cuvant, pentru ca nu este atat de des folosit in lumea evanghelica precum cel de ‘pocait’, nu si-a pierdut in mintea mea intelesul initial, si anume de ‘urmas al lui Cristos’, sau in orice caz si daca si l-a pierdut, l-a redobandit in perioada de dupa convertirea mea. Asadar subiectul acestui articol sunt copiii din familiile de pocaiti, categorie in care m-am incadrat si eu, si nu stiu nici pana astazi daca avantajele au fost pe masura dezavantajelor..
Pe scurt, povestea mea este urmatoarea: M-am nascut intr-o familie de pocaiti, am mers la biserica unde am fost activa si imi placea sa fac si eu parte din ‘program’, purtam si fusta cand trebuia si ma rugam in fiecare zi. Nu am fumat, nu m-am drogat, nu am curvit (cel putin fizic nu), nu m-am imbatat si nu injuram. Mergeam la biserica regulat, stiam toate cantarile si multe poezii si citisem toata biblia o data, dupa care am considerat ca nu mai este necesar s-o citesc. Stiam Ioan 3:16 pe de rost si Psalmul 23. Ma rugasem sa-l primesc pe Isus in inima nici nu mai imi amintesc cand. Eram pocaita din clasa de la scoala si din fata blocului si nu mi se parea nimic neinregula cu asta, ba chiar consideram ca ceilalti au de pierdut ca ei nu sunt. Am mers 20 de ani la biserica si duceam o viata ‘normala’ de pocait. La varsta de 21 de ani m-am intors la Dumnezeu cand un fost drogat mi-a spus pentru prima oara evanghelia. (astazi el este sotul meu) De atunci m-am nascut cu adevarat, mi s-au deschis ochii si am inceput sa vad, sa aud si sa gandesc. Am inceput sa-L cunosc pe Dumnezeu, sa ma lupt cu mine insami si sa fiu urmarita de 20 de ani de ‘pocainta’ care mi-au adus multe traume si ‘defectiuni’ despre care nu banuisem nimic pana atunci.
Cam astea sunt motivele pentru care m-am decis sa scriu acest articol.
Pentru ca majoritatea prietenilor mei erau si ei pocaiti, din familii de pocaiti, am inceput sa observ tot mai mult anumite lucruri, ca au toti ceva, ca sunt toti caracterizati de ceva anume care ii face intr-un anumit fel.. Si am inceput sa ma intreb asupra acestor lucruri. Si asta cu atat mai mult cu cat sotul meu, venind ‘din lume’ (alt termen religios) avea prieteni ‘din lume’, oameni care erau altfel, care erau cu adevarat din lumea asta si nu de pe alta planeta, asa cum avusesem eu impresia ca am trait pana atunci. Asa ca acest termen ‘din lume’ pana la urma nu e chiar de rau! Observam ca relatiile dintre ei sunt altfel, ca sunt sinceri, ca sunt ‘ei insisi’ fata de ceilalti, ca se inteleg bine cu parintii lor si se imbratiseaza. Vedeam intre ei relatii adevarate. Parintii lor ii iubeau, asa gresit cum stiau ei, chiar daca au ajuns cei mai mari drogati sau cele mai stricate curve. Primeau dragoste si acceptare, erau fata si baiatul lu’ mama indiferent cat de mult si-ar fi ranit parintii si cat de jos ar fi ajuns. Parintii ii laudau si ii incurajau, aveau relatii foarte stranse cu fratii si surorile lor, cu prietenii lor. Oricat de imorali erau, recunosteau cine sunt si erau interesati sa vorbeasca despre Dumnezeu pana la 3, 4 dimineata. Erau politicosi, te salutau si se opreau cu tine pe strada. Si vazand toate lucrurile astea am inceput sa ma simt pentru prima data ca sunt pe pamant printre oameni! Parca coborasem cu parasuta din cine stie ce galaxie straina si vedeam pentru prima data cum sunt oamenii. Nu vreau sa ma inteleaga nimeni gresit. Nu vorbesc despre relatii perfecte si familii perfecte. Multi dintre parintii lor erau divortati, familiile lor aveau probleme, se certau, se bateau, se injurau, se imbatau si traiau in curvie. Nu vorbesc despre o societate ‘buna’ in esenta ei ci pur si simplu despre umanitatea omului cazut! Despre faptul de a fi om pacatos si de a nu-ti imagina ca esti girafa, traind in lumea ta cu altii de felul tau o poveste inventata. Am inceput sa ma intreb din ce in ce mai serios.. dar prietenii mei din biserica, fratii mei, pocaitii pe care eu ii cunosc ce au si de ce viata intre ei e atat de artificiala, de ireala si plastica, semanand cu o rosie din Turcia? De ce cu ei este atat de diferit? De ce de fiecare data cand ma intalnesc cu vreunul din ei pe strada imi vine inconstient si automat sa ma prefac si sa fiu din nou de plastic?
Diferentele au inceput sa fie si mai evidente dupa ce i-am evanghelizat si pe unii si pe altii si raspunsul si reactiile lor erau atat de diferite. Am crezut ca mie, venind din lumea pocaitilor, imi va veni mai usor sa-i evanghelizez pe pocaiti, dar ce mult m-am inselat. Nimic nu mi se parea mai greu decat sa vorbesc cu ei si sa-i fac sa ma asculte. Si asta m-a pus si mai mult pe ganduri. Am realizat treptat treptat ca pur si simplu compania lor nu-mi mai face deloc placere. Vroiam sa-i evit, sa nu mai am de-a face cu ei si sa-i ingrop in trecutul meu trist odata cu toata viata mea trecuta. Dar nu am putut face asta. Desi m-am indepartat mult de ei si de viata lor, intrebarile astea nu mi-au dat pace.. Ce se intampla cu ei? Ce s-a intamplat cu mine… Si m-am uitat la trecutul meu, oricat de groaza mi-ar fi fost sa dezgrop toate amintirile neplacute si am idenificat anumite tipare in care am fost crescuta eu, si cu siguranta multi altii din familiile de pocaiti despre care vorbim.
Mai intai si mai intai am realizat ca toate acestea au avut urmari de natura psihica asupra noastra. In primul rand nu ne-am dezvoltat corespunzator afectivitatea si personalitatea, handicap pe care poate nu il vom mai recupera in intregime niciodata. Cauza cea mai mare a acestui lucru, cred eu, este impunerea inca din copilarie a unor tipare de ipocrizie, prin care ni s-a inhibat personalitatea in loc sa ni se dezvolte. Daca ‘in lume’ orice copil este incurajat de mic sa fie el insusi si sa se manifeste asa cum ii vine natural, noi am crescut auzind de mici: ‘nu fa asta ca nu e voie (fara sa ni se dea o explicatie satisfacatoare); nu trebuie sa te comporti asa ca ce vor zice ‘fratii’; te vede nenea pastorul; tu nu trebuie sa te porti ca ‘ei, ‘ei’ nu sunt pocaiti; tie iti place asta?dar asta e pacat!; si multe alte remarci de genul acesta. Aici nu ma refer nicidecum la faptul ca un copil ar trebui sa fie lasat sa faca ce vrea, fara sa fie invatat care este adevarul si modul corect de a reactiona si de a te comporta, ci la faptul ca impulsuri ale copilului, cum ar fi sa zicem cel de a dansa de bucurie, ii sunt retezate din start fara o explicatie satisfacatoare. Si asta nu neaparat cand este doar familia prezenta, ci mai ales cand familia primeste un vizitator din cadrul bisericii sau pe pastor, si asta doar pentru ca ‘nu se cuvine ca altii sa te vada facand asta’. Un alt mare rau care i se face copilului este ca el e invatat sa se vada pe sine insusi in opozitie cu ceilalti copii, care sunt ‘din lume’ si in momentul in care el face un lucru pacatos invatat de la ceilalti copii, parintii se arata surprinsi si ii spun ca el nu ar fi trebuit sa faca asta, deoarece ‘el nu este ca ei’, cu alte cuvinte el nu ar trebui sa pacatuiasca pentru ca ‘el nu este pacatos’. Toate astea i se spun in loc sa i se sublinieze greseala si sa i se aduca inainte nevoia de un mantuitor, uitand care a fost scopul celor 10 porunci, si anume sa descopere pacatul si sa arate catre Cristos.
Traind in permanenta in aceasta contradictie dintre ceea ce am fost si ceea ce trebuia mereu sa pretindem ca suntem, cred pur si simplu ca nu ne-am dezvoltat psihicul in mod corespunzator. De fapt, indiferent in ce mediu si in ce context social, cultural, religios, un copil ar fi in permanenta constrans sa adopte anumite comportamente pe care nu le interiorizeaza, doar pentru ca i se repeta la infinit ca ‘asta este ceea ce ar trebui sa fii’, intr-un fel sau altul tot o va lua razna! In primul rand va avea probleme in a percepe realitatea. Pentru ca va exista mereu aceasta contradictie intre ceea ce este el in interior, sentimentele si dorintele sale si ceea ce trebuie sa pretinda a fi in exterior pentru a avea raspunsurile si atitudinile asteptate de catre familie si de catre cei din jur. Si asta va duce in final la o slaba dezvoltare a propriei personalitati, pentru ca in final un astfel de copil nu va mai sti deloc cine si cum este el de fapt, si va trai intr-o confuzie in care nu va mai putea distinge realitatea. Aceasta confuzie se datoreaza in mare parte faptului ca un astfel de copil va vedea in familie anumite comportamente pacatoase ale membrilor familiei pe care le va exterioriza si el, dar in public va vedea cu totul alte comportamente, de data aceasta evlavioase, pe care le va adopta la randul lui. De exemplu familia urmareste acasa anumite programe de televiziune cu un nivel scazut de moralitate, asculta muzica ‘lumeasca’ sau consuma bautura alcoolica in timpul mesei, dar in momentul in care se anunta vizita pastorului sau a unui membru foarte spiritual din biserica, toate aceste lucruri inceteaza, televizorul este oprit, muzica este schimbata in imnuri de inchinare si bautura dispare de pe masa, in locul ocupat de ea aparand din senin o Biblie. In acelasi mod, daca pastorul apare in momentul unei dispute intre parinti in care acestia tipa unul la altul si sunt foarte maniosi, dupa intrarea pastorului ei se poarta ca si cum ar avea cea mai buna relatie conjugala, zambindu-si si respectandu-se reciproc fara a mentiona nimic despre incidentul cu pricina. Toate acestea, pe langa faptul ca vor constitui o lectie veritabila de ipocrizie din care copilul sa invete, vor crea aceasta mare confuzie in mintea copilului referitoare la identitatea parintilor sai. Daca orice copil isi ia ca model parintii si adopta tiparele lor de comportament, un astfel de copil crescut intr-o astfel de familie, pana la urma nici nu va mai sti exact ce anume sa copieze de la parintii lui, pentru ca nu va sti cine sunt de fapt parintii lui. Daca toate aceste exemple nu constituie o dovada suficienta a efectelor disctructive ale religiozitatii lipsite de continut asupra copilului, lucrurile nu se opresc oricum aici.
In privinta limbajului, un alt mare efect al acestui fapt este ca un astfel de copil nu va mai comunica in mod adecvat ci va avea doar iluzia comunicarii. Cu alte cuvinte, auzind in permanenta anumiti termeni pe care el ii va inmagazina in categoria ‘religios’, el nu va mai putea intelege semnificatia acestor termeni si realitatea din spatele lor, pentru ca de fapt nu s-ar astepta sa existe vreo realitate, la fel cum in spatele vietii lui ‘religioase’ nu exista nicio realitate. Si faptul tragic este ca i se va parea absolut ‘normal’ sa fie asa. Dupa intoarcerea mea la Dumnezeu am inceput sa inteleg pentru prima data semnificatia unor termeni ca: glorie, aleluia, amin, osana, ‘slava Domnului’. Majoritatea pocaitilor care au fost intrebati asupra semnificatiei acestor termeni, chiar dupa ce i-au folosit in vorbire, nu au stiut ce inseamna acestia. Mai mult decat atat, semnificatia unor concepte fundamentale ale crestinismului, cum ar fi: mantuire, evanghelie, nastere din nou, sfintenie, pocainta, justificare, glorificare este total straina de intelegerea nu numai a copiilor din familii de pocaiti, dar si a membrilor mai in varsta care au petrecut 20 de ani pe bancile unei biserici. Tragedia acestui lucru este ca acesti oameni, si implicit copiii lor crescuti in biserica, folosesc acesti termeni pe care i-au auzit din copilarie acasa si la biserica si pot da iluzia ca intradevar comunica ceva si inteleg ce li se spune, dar tristul adevar este ca pentru ei acestia reprezinta doar o insiruire de sunete dispuse in aceeasi ordine care sunt folosite intr-un cadru ‘religios’ pentru a desemna lucruri ‘religioase’ cu care ei sunt ‘familiari’. Chiar si cuvantul ‘Domnul’ a fost golit de inteles atribuidu-i-se o semnificatie vaga echivalenta cu religiozitatea in sine si a fost folosit in diferite expresii foarte des auzite si rostite cum ar fi: ‘pacea Domnului’, ‘stie Domnu’, ‘cum o vrea Domnu’, ‘Domnu sa te binecuvanteze’, ‘voia Domnului’, care nu sunt departe de a deveni adevarate ticuri verbale.
O incapacitate de a intelege in mod corect conceptul de ‘har’,este un alt handicap al unor astfel de copii. Aceastia sunt invatati de mici sa faca anumite lucruri pentru a primi anumite rasplati si nu ar fi nimic in neregula cu asta daca nu ne-am afla in sfera spiritualului. Copiii acestia stiu de mici ca daca vor memora poezia cutare, vor primi acel ceva pe care si-l doresc; daca vor invata o cantare si o vor canta in biserica, parintii ii vor ierta pentru ca au facut o boacana; daca vor citi 3 capitole din Biblie, vor avea permisiunea sa iasa la joaca; ca sa nu numesc exemplele si mai extreme de genul: daca se vor boteza la urmatorul botez oficiat in biserica, vor primi bani sa mearga in tabara/ sa-si cumpere un lucru/ sa plece in strainatate, etc. Aceasta mituire pentru a face lucruri religioase pe care parintii le asteapta de la copii, nu este deloc un fenomen rar intalnit. Din contra, copilul va sti de mic ca, daca vrea sa obtina ceva de la Dumnezeu, va trebui sa treaca printr-unul din acest sir de lucruri pe care le detesta, sau in orice caz, pe care nu le agreeaza prea mult si atunci isi va primi rasplata. Aceasta este modalitatea perfecta de ‘impacare a constiintei’ pe care o practica si o predau mai departe adeptii acestui crestinism usuratic din ziua de azi. Problema va iesi la iveala cel mai bine atunci cand cineva va incerca sa-i spuna evanghelia adultului care a fost un astfel de copil si se va lovi instantaneu de atitudinea ‘ eu nu am facut pacate mari, de fapt nu prea am pacatuit, ci din contra am facut uite atatea lucruri bune’. De fapt toate acestea se rezuma la constituirea unui sistem de mantuire prin fapte, in care iti cumperi mantuirea uneori platind mai mult, alteori mai putin. Daca credeti ca unui om crescut cu o asemenea mentalitate nu-i va fi greu sa inteleaga mantuirea prin har, din experienta personala va spun ca va inselati. Cel mai dificil lucru va fi ca un asemenea om sa accepte ca mantuirea este un dar de la Dumnezeu si ca nu se poate cumpara cu nicun pret decat cel al sangelui pretios al Lui Cristos. Si aici vreau sa aduc din nou aminte de ceea ce spuneam despre familiile ‘din lume’. De obicei acesti parinti isi iubesc si isi accepta copilul orice ar fi ajuns acesta si oricat de josnic ar fi devenit. Chiar daca din punct de vedere moral un astfel de copil ar ajunge distrus si nu ar mai avea incredere in el si nicio speranta in viata, el va sti ca cel putin parintii lui il vor primi si il vor sustine si asta ii va da poate un impuls pentru a trai. De cealalta parte, intr-o familie de pocaiti in care un copil a fost mereu supus presiunii de a fi ceea ce nu este pentru a fi considerat destul de bun, in momentul in care va calca stramb foarte grav intr-un anumit domeniu, ii va fi mult mai greu sa apeleze la parintii care l-au vrut altfel.
Toate aceste lucruri, puse unul peste altul ii vor oferi copilului de pocaiti o imagine total distorsionata asupra crestinismului, iar fantomele unei asemenea imagini il vor bantui poate pentru restul vietii. O posibilitate este aceea ca el va vedea in crestinism un ideal care nu poate fi atins, nici de el, nici de familia lui, nici de prietenii lui pocaiti si va deveni ateu. O alta posbilitate este ca va ura atat de tare acest crestinism incat va pleca cu prima ocazie ‘in lume’ unde isi va ineca durerea in toate pacatele posibile pe care le-a iubit si nu a avut voie sa le faca si va crede ca Dumnezeu il uraste acum infinit mai mult ca inainte, cand era mai bun, toate acestea lasandu-l fara speranta. Sau o alta posibilitate, care nu stiu daca nu este si cea mai trista, este ca el va ramane pentru toata viata in biserica continuand procesul de  impacare a constiintei si practicand toate rigorile religioase prin care va crede ca Il cumpara pe Dumnezeu, inima lui fiind impietrita si murind in pacatele lui crezand ca a fost mai bun decat altii. Dar ultima posibilitate si cea mai glorioasa, este ca Dumnezeu se va indura prin harul sau irezistibil de un astfel de om si il va mantui cu adevarat, deschizandu-i ochii si facandu-l sa vada intunericul in care a trait si pericolul mare in care se afla. Si daca asta nu este o interventie miraculoasa a Lui Dumnezeu prin care El isi manifesta si isi merita pe drept toata gloria, atunci nu este nimic si asa ceva nu va fi niciodata posibil. Dar slava Lui ca viata mea si a multor altora dovedeste ca intradevar El a fost plin de har cu pacatosi de acest fel.
Poate ati crescut intr-o familie de pocaiti sau cunoasteti oameni care au crescut asa si va ganditi ca nu toate lucrurile acestea se aplica la toate situatiile si intradevar sunt si eu de acord ca asa este. Nu spun ca nu exista exceptii si nu spun ca toate familiile de pocaiti sunt la fel, la fel cum nici toate familiile ‘din lume’ nu le-au oferit copiilor un cadru pentru o dezvoltare psihologica normala. Ceea ce spun este ca exista aceste situatii care nu sunt deloc rare si copiii din aceste familii de pocaiti au intradevar un anumit handicap pe care nimeni nu il poate nega. Ceea ce cred insa este ca harul si indurarea Domnului ii poate atinge cu adevarat si pe ei si ca intoarcerea la Dumnezeu ii va vindeca de multe din aceste lucruri. Sa nu uitam ca ei sunt suflete pierdute, care au nevoie de Cristos si mai ales sa nu uitam ca si noi, care il cunoastem cu adevarat pe Cristos putem face aceste greseli si ne putem condamna astfel copiii la multe traume si la o intelegere distorsionata a crestinismului. Noi reflectam imaginea Lui Dumnezeu in vietile lor si ar trebui sa avem mare grija ce fel de ‘dumnezeu’ le prezentam si daca nu cumva ii facem sa urasca crestinismul din cauza noastra! Domnul sa ne ajute sa ne purtam cu intelepciune cu ei si sa-i facem sa Il doreasca pe Dumnezeu din felul in care noi Il iubim!
Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Agnia P.

Published in: on februarie 23, 2010 at 8:08 pm  Comments (11)  

Păcătoși în mâna unui Dumnezeu mânios! de Jonathan Edwards

Am preluat de pe site-ul fraților de la Calea Maestrului de aici predica aceasta și am ținut neapărat să o postez și pe blogul meu pentru că o consider cea mai impresionantă predică rostită vreodată de un om. Cred că impactul istoric al acestei predici prin care a pornit „Marea Trezire” din Anglia o recomandă de la sine, dar impactul pe care l-a avut în viața mea prima data când am citit-o, și de atunci de fiecare dată când am citit-o, o recomandă cel puțin mie și celor care mă cunosc.

Vă recomand să vă puneți timp de-o parte pentru a o citi, nu veți regreta nici o secundă.


„…va începe să le alunece piciorul…” (Deuteronom 32:35)
În acest verset este conţinut avertismentul lui Dumnezeu privind răzbunarea Lui împotriva israeliţilor stricaţi şi necredincioşi, care erau poporul ales al lui Dumnezeu şi care trăiseră sub ocrotirea harului Său. Ei, în ciuda tuturor lucrărilor măreţe ale lui Dumnezeu în beneficiul lor, au rămas, după cum arată Deteronom 32:28, “lipsiţi de înţelepciune”, neînţelegând nimic din ele. După tot ceea ce Cerul a semănat în ei, roadele lor au fost amare şi otrăvitoare, după cum vedem în versetele următoare.
Expresia pe care am ales-o pentru discursul meu – „…va începe să le alunece piciorul”i – pare să implice următoarele lucruri în ce priveşte pedeapsa şi distrugerea la care erau expuşi aceşti israeliţi stricaţi.
1. Faptul că ei erau întotdeauna expuşi distrugerii, ca şi un om care stă sau merge pe căi alunecoase şi este deci întotdeauna expus căderii. Acest lucru este zugrăvit în modalitatea prin
care distrugerea vine asupra lor, expresia folosită aici fiind “alunecarea piciorului”. Modalitatea aceasta de distrugere este exprimată de asemenea în Psalmul 73:18: „Da, Tu îi pui în locuri
alunecoase, şi-i arunci în prăpăd”.
2. Faptul că ei erau întotdeauna expuşi distrugerii imediate, pe neaşteptate. La fel ca şi omul care merge pe căi alunecoase şi este expus în fiecare clipă riscului de a cădea. El nu poate să prevadă
dacă în clipa următoare va putea sta în picioare sau va cădea. Şi atunci când cade, acest lucru se petrece dintr-o dată, fără avertisment. Acelaşi lucru este exprimat în Psalmul 73:18-19: „Da, Tu îi pui
în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă!”
3. Faptul că ei sunt expuşi căderii din propria vină, fără a fi altcineva vinovat pentru propria lor distrugere. Este la fel ca şi un om care stă sau merge pe un teren alunecos, şi care nu are nevoie
decât de propria greutate ca să cadă.
4. Faptul că motivul pentru care ei nu au căzut încă şi că nu cad în chiar această clipă, ţine doar de aceea că momentul hotărât de Dumnezeu pentru căderea lor nu a sosit. Pentru că se spune în
verset că, “piciorul lor va aluneca” la vremea potrivită, sau la vremea stabilită. Atunci ei vor fi lăsaţi să cadă liber, fiind traşi în jos de propria lor greutate. Dumnezeu nu îi va mai susţine în aceste locuri
alunecoase, ci îi va abandona şi apoi, în chiar acea clipă, ei vor cădea în distrugere. Şi va fi precum un om care se găseşte pe un teren alunecos şi înclinat, situat la marginea unei prăpăstii, şi care nu
poate sta pe propriile picioare, iar atunci când este abandonat, cade imediat şi este pierdut.
ÎNVĂŢĂTURĂ
Aspectul care se poate observa din aceste cuvinte şi asupra căruia aş vrea să insist este că nimic nu poate să îl ţină pe omul stricat departe de iad în orice clipă, în afara voinţei lui Dumnezeu. Prin “voia
lui Dumnezeu” eu înţeleg voia suverană, voia Sa arbitrară, liberă de orice obligaţii, care nu este limitată de nici o dificultate imaginabilă; este ca şi cum nimic altceva decât pura voie a lui
Dumnezeu, în cel mai mic amănunt sau în orice privinţă, nu ar avea vreo influenţă în ocrotirea nici măcar pentru o clipă a oamenilor stricaţi.
Adevărul conţinut în această observaţie este pus în evidenţă de următoarele considerente.
I. Nu se pune problema ca Dumnezeu să nu aibă puterea de a arunca în orice clipă în iad pe oamenii stricaţi. Oamenii nu pot fi puternici atunci când Dumnezeu se ridică împotriva lor: cel mai
puternic om nu are nici o putere să stea împotriva Lui, şi nimeni nu poate fi eliberat din mâinile Sale. El nu este doar în măsură să arunce pe cei răi în iad, ci chiar poate face acest lucru cu cea mai
mare uşurinţă posibilă. Uneori un rege dintre oameni se află în situaţia de a-i fi foarte greu să supună o persoană rebelă, o persoană care a devenit puternică atrăgându-şi alături mulţi adepţi.
Însă acest lucru nu este valabil în cazul lui Dumnezeu. Nu există nici o fortăreaţă care să poată fi utilizată ca mijloc de apărare împotriva puterii lui Dumnezeu. Deşi foarte mulţi oameni vrăjmaşi lui
Dumnezeu îşi dau mâinile, îşi combină eforturile şi se alătură, ei sunt cu uşurinţă zdrobiţi în bucăţi de Dumnezeu: ei sunt ca şi o mulţime mare de pleavă în mijlocul unei vijelii; sau ca o mulţime de
paie uscate înaintea flăcărilor care le devorează. Cu toţii ştim cât de uşor este să strivim un vierme pe care-l vedem târându-se pe pământ; tot astfel este uşor pentru noi să tăiem sau să ardem un fir
de aţă de care stă agăţat un lucru. La fel este pentru Dumnezeu să îşi arunce duşmanii în iad, atunci când El doreşte. Ce suntem noi ca să gândim că putem sta înaintea Lui, la a Cărui mustrare se
cutremură pământul, şi înaintea Căruia stâncile se sfarmă?
II. Ei merită să fie aruncaţi în iad, astfel că dreptatea divină nu stă niciodată în calea acestui lucru şi nimeni nu poate obiecta împotriva lui Dumnezeu pentru că Îşi foloseşte puterea pentru
distrugerea lor în orice clipă. Din contră, dreptatea strigă cu putere că este nevoie de o pedeapsă infinită pentru păcatele acestor oameni. Dreptatea divină spune despre copacul care aduce roade
ale Sodomei astfel „Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” (Luca 13:7). Sabia dreptăţii divine este în orice moment deasupra capului lor, şi nu este altceva decât mâna milei arbitrare a lui
Dumnezeu şi voia Lui, care reţine această sabie pentru moment.
III. Ei sunt deja sub sentinţa condamnării la iad. Ei nu doar că merită pe drept să fie aruncaţi în iad, ci mai mult, sentinţa Legii lui Dumnezeu – acel standard neschimbător şi veşnic al dreptăţii pe care
Dumnezeu l-a aşezat între El şi omenire – stă împotriva lor, aşa încât ei sunt deja destinaţi iadului. Ioan 3:18 spune „cine nu crede, a şi fost judecat”. Astfel că orice om neconvertit aparţine pe drept
iadului, acela este locul lui, de acolo provine el. Ioan 8:23 spune „voi sunteţi de jos”. Şi de acel loc este legat; acela este locul pe care dreptatea, Cuvântul lui Dumnezeu şi sentinţa Legii Sale
neschimbătoare îl atribuie acelei persoane.
IV. Ei sunt deja de acum obiectul aceleiaşi mânii a lui Dumnezeu care este exprimată prin chinurile iadului, iar motivul pentru care ei nu merg în iad în următoarea clipă este nu este că Dumnezeu, sub
puterea Căruia ei se află, nu ar fi foarte mânios pe ei, după cum El este mânios faţă de multe din creaturile acelea mizere care sunt acum chinuite în iad, şi care simt şi au parte de înverşunarea
mâniei Lui. Da, Dumnezeu este cu mult mai mânios faţă de multele persoane care sunt acum pe pământ – şi acest lucru este valabil fără îndoială şi în cazul multora dintre care prezenţi acum în
această adunare – care cred despre ei înşişi că sunt bine şi că pot sta liniştiţi, decât este mânios pe mulţi dintre aceia care acum se află în flăcările iadului.
Astfel că, dacă El nu Îşi coboară mâna şi nu îi retează chiar acum, nu este pentru că lui Dumnezeu nu I-as păsa de ticăloşia lor şi că nu ar fi jignit de aceasta. Dumnezeu nu este în nici un fel
asemănător cu aceşti oameni, aşa cum ei şi-ar putea imagina. Mânia lui Dumnezeu arde împotriva lor, condamnarea lor nu doarme, groapa este pregătită, focul este gata făcut, cuptorul este acum
fierbinte, gata să îi primească, iar flăcările sunt dezlănţuite şi dogoresc. Sabia strălucitoare este ascuţită şi stă deasupra lor, iar groapa şi-a deschis gura sub picioarele lor.
V. Diavolul stă gata să se arunce asupra lor şi să îi apuce ca şi pe ai săi, aşteptând momentul în care Dumnezeu îi va permite acest lucru. Ei aparţin diavolului, pentru că el are sufletele lor în
posesia lui, şi sunt sub stăpânirea lui. Scriptura îi reprezintă pe aceşti oameni ca fiind averea lui (Luca 11:21). Dracii îi supraveghează, sunt întotdeauna alături de ei, la dreapta lor. Dracii stau
aşteptându-i, ca nişte lei înfometaţi şi lacomi care îşi pândesc prada şi aşteaptă să pună mâna pe ea, dar sunt în prezent ţinuţi la distanţă. Dacă Dumnezeu ar retrage mâna Sa protectoare, prin care
diavolii sunt opriţi, ei s-ar năpusti într-o singură clipă asupra sufletelor nenorocite ale acestor oameni. Şarpele vechi îşi cască gura să-i înghită, iadul îşi deschide larg gura ca să îi primească. Şi
dacă Dumnezeu ar permite acest lucru, ei ar fi înghiţiţi degrabă şi ar fi astfel pierduţi.
VI. În sufletele celor răi domnesc acele principii de viaţă caracteristice iadului, şi care, dacă nu ar fi înfrânate de Dumnezeu, s-ar aprinde chiar acum şi ar arde în focul iadului. Chiar în natura
oamenilor carnali există fundamentul pentru chinurile iadului. Acesta constă în acele principii (sau obiceiuri) corupte care domnesc în ei şi îi stăpânesc pe deplin, şi care sunt seminţele focului iadului.
Aceste principii sunt active şi puternice, violente din cale-afară în natura lor, şi dacă mâna lui Dumnezeu nu ar fi asupra lor ca să le înfrâneze, curând ele ar ieşi la iveală, ar arde în acelaşi fel ca şi
stricăciunile lor, la fel cum aceeaşi duşmănie arde în inimile sufletelor condamnate, şi ar produce aceleaşi chinuri în ei ca şi în cazul celor care se află în iad. Sufletele celor stricaţi sunt comparate în
Scriptură cu marea agitată şi înfuriată (Isaia 57:20). În prezent, Dumnezeu înfrânează prin puterea Sa extraordinară răutatea lor, la fel cum El ţine sub control valurile înfuriate ale mării agitate,
poruncind: „Până aici să vii, să nu treci mai departe” [Iov 38:11]; dar dacă Dumnezeu Şi-ar retrage puterea aceasta care înfrânează apele, ele ar distruge totul în calea lor. Păcatul este ruina şi mizeria
sufletului; este distructiv prin însăşi natura lui, şi dacă Dumnezeu l-ar lăsa neînfrânat, n-ar mai avea nevoie de nimic pentru a face un suflet mizerabil întru totul. Corupţia inimii unui om este un lucru
lipsit de cumpătare şi fără limite în furia lui. Şi cu toate că oamenii răi trăiesc aici, este ca şi focul înfrânat de Dumnezeu, care dacă ar fi lăsat să ardă liber, ar fi capabil să ardă totul în calea lui; şi
după cum inima este acum îmbibată de păcat, astfel, dacă păcatul nu ar fi înfrânat, ar transforma imediat sufletul într-un cuptor încins, sau într-un cuptor de foc şi pucioasă.
VII. Chiar dacă semnele morţii nu sunt vizibile în prezent pentru cei stricaţi, acesta nu reprezintă un motiv de siguranţă pentru ei nici măcar pentru o clipă din viaţa lor. Nu este nici un motiv de
siguranţă pentru un om firesc faptul că se află acum sănătos, că el nu vede modalitatea prin care ar putea să părăsească imediat această lume prin orice fel de accident, şi că nu este nici un pericol
vizibil de orice fel în circumstanţele în care se află. Experienţa variată şi continuă a oamenilor de toate vârstele arată că nu există nici o dovadă că un om nu s-ar afla chiar la un pas de veşnicie, şi că
următorul pas nu va fi făcut în cealaltă lume. Modalităţile nevăzute şi nebănuite prin care oamenii trec într-o clipă din această lume sunt nenumărate şi inimaginabile. Oamenii neconvertiţi merg pe
deasupra gropii iadului călcând pe o suprafaţă putredă, şi sunt nenumărate locurile în care această suprafaţă este atât de slabă încât nu le poate susţine greutatea; iar aceste locuri nu se văd. Săgeţile
morţii zboară nevăzute în miezul zilei, şi nici cea mai ageră privire nu le poate vedea. Dumnezeu are atât de multe modalităţi nebănuite de a lua pe oamenii răi din această lume şi a-i trimite în iad, încât nu este nimic care să pară să spună că Dumnezeu ar trebui să se folosească de vreo minune sau de lucruri neobişnuite ale providenţei Sale pentru a distruge orice om stricat, în orice clipă. Toate
modalităţile prin care păcătoşii părăsesc această lume sunt atât de mult în mâinile lui Dumnezeu, şi atât de universal şi absolut supuse puterii şi hotărârii Sale, încât nu depinde de nimic mai mult
decât de voia lui Dumnezeu dacă păcătoşii vor merge în orice clipă în iad, presupunând că aceste modalităţi nu ar fi fost niciodată folosite sau implicate în trecerea în nefiinţă a oamenilor.
VIII. Prudenţa şi grija naturale ale oamenilor pentru a-şi pătra vieţile, sau grija altora pentru a-i ţine în viaţă nu îi asigură de acest lucru nici măcar o clipă. Această providenţă divină precum şi
experienţa universală din lume mărturisesc acelaşi lucru. Există această dovadă clară că înţelepciunea oamenilor nu îi asigură în faţa morţii. Căci dacă ar fi altfel, atunci ar trebui să vedem
oarece diferenţe între cei înţelepţi şi policitieni din lume, şi ceilalţi, în ceea ce priveşte expunerea lor la moartea timpurie şi neaşteptată. Dar cum stau lucrurile în fapt? Eclesiastul 2:16 spune: „…şi
înţeleptul moare, şi nebunul”.
IX. Toate eforturile şi planurile făcute de cei răi în dorinţa de a scăpa de iad nu îi asigură în faţa iadului nici măcar o clipă, câtă vreme ei continuă să Îl respingă pe Hristos. Aproape orice om firesc
care aude despre iad, se laudă pe sine crezând că el va scăpa de acesta. El se bizuie pe sine pentru propria siguranţă; se laudă în sinea lui pentru ceea ce el a făcut, pentru ceea ce el face sau pentru
ceea ce intenţionează să facă. Fiecare îşi formează în mintea lui propria gândire despre cum va evita condamnarea şi se laudă în sinea lui că planurile sale nu vor eşua. Ei aud într-adevăr că sunt
puţini cei mântuiţi şi că majoritatea celor care au murit deja au mers în iad, dar fiecare îşi imaginează că el se bizuie pe lucruri mai bune pentru scăparea lui decât au făcut-o alţii. El nu
doreşte să ajungă în acel loc al chinului, şi îşi spune în sinea lui că intenţionează să se îngrijească ca să fie eficient în ceea ce face ca să nu eşueze.
Dar copiii nebuni ai oamenilor se înşeală jalnic în propriile planuri şi în convingerea propriei lor tării şi înţelepciuni, astfel că ei se încred în nimic mai mult decât într-o umbră. Cea mai mare parte a
celor care au trăit înainte sub aceleaşi mijloace ale harului şi care sunt morţi, este fără îndoială în iad acum. Şi asta nu pentru că ei nu au fost la fel de înţelepţi ca şi cei care trăiesc acum; nici pentru că
ei nu au aranjat lucrurile în vieţile lor pentru a-şi asigura scăparea. Dacă ar fi fost aşa, şi dacă am putea să le vorbim şi să îi întrebăm, unul câte unul, la ce se aşteptau când erau vii şi atunci când
auzeau vorbindu-se despre iad, dacă credeau vreodată că ei înşişi vor fi parte a acelei nenorociri, fără îndoială că i-am auzi unul după altul răspunzând: „Nu, niciodată nu am intenţionat să ajung aici;
îmi făcusem alte planuri în mintea mea. Am crezut că voi reuşi în ceea ce mă priveşte, am crezut că planul meu este bun. Am intenţionat să îmi port de grijă în mod eficient; dar totul a venit asupra
mea în mod neaşteptat. Nu m-am aşteptat la aşa ceva la vremea aceea, şi nici la o astfel de modalitate. A venit ca un hoţ, moartea m-a păcălit, iar mânia lui Dumnezeu a fost prea rapidă
pentru mine. O, blestemata mea nebunie! M-am lăudat singur şi m-am complăcut în vise deşarte cu privire la ceea ce voi face după moarte şi atunci când mi-am spus ‘Pace şi linişte!’ distrugerea a
venit asupra mea brusc” [1 Tesaloniceni 5:3].
X. Dumnezeu nu S-a angajat să promită şi nici nu are vreo obligaţie de a păstra orice om firesc în afara iadului chiar şi o clipă. Dumnezeu cu siguranţă că nu a făcut nici o promisiune, fie de viaţă
veşnică, fie de eliberare sau păstrare de la moartea veşnică, în afara celor conţinute în legământul harului, promisiuni care sunt date în Hristos, în Care toate aceste promisiuni sunt “Da şi Amin”. Dar
aceia care nu sunt copii ai legământului nu au nici un interes în legământul harului şi ei nu cred nici una din promisiunile legământului, neavând nici un interes în Mediatorul legământului.
Astfel că orice şi-ar fi imaginat sau orice ar fi pretins unii în legătură cu promisiuni făcute de Dumnezeu oamenilor fireşti care ar căuta şi ar bate cu zel, este clar şi limpede faptul că oricâtă
trudă ar depune un om firesc în aspectele religioase, orice rugăciuni ar face el, până când el nu ajunge să creadă în Hristos, Dumnezeu nu are nici o obligaţie să îl ferească de distrugerea eternă
nici măcar pentru o clipă.
Astfel că oamenii fireşti sunt ţinuţi în mâna lui Dumnezeu, dar deasupra gropii iadului. Ei merită această groapă învăpăiată, şi sunt deja condamnaţi la ea. Iar Dumnezeu este provocat cumplit,
mânia Lui fiind atât de mare împotriva lor ca şi împotriva acelora care deja suferă consecinţele înverşunării mâniei Lui în iad. Şi după cum ei nu au făcut nimic pentru a domoli sau reduce acea
mânie, nici Dumnezeu nu este obligat de nici o promisiune să îi ţină chiar şi pentru o clipă. Diavolul îi doreşte, iadul îşi cască gura după ei, flăcările se unesc şi joacă lucind în aşteptarea lor, i-ar înconjura
deplin, şi i-ar înghiţi. Focul închis în inimile lor se străduieşte să scape, dar ei nu au nici un interes în vreun mijlocitor, nu există nici o modalitate la îndemâna lor care să le ofere siguranţă. Pe scurt, ei
nu au nici o scăpare, nimic de care să se agaţe. Ceea ce îi păstrează în orice clipă este doar voia
arbitrară şi răbdarea lipsită de orice obligaţie sau legământ din partea unui Dumnezeu mânios.
APLICAŢIE
Învăţătura de mai sus a fost scrisă spre trezirea persoanelor neconvertite din această adunare.
Ceea ce aţi citit mai sus este aplicabil vouă, tuturor celor sunteţi departe de Hristos. Acea lume de
mizerie, acel iaz de pucioasă arzând este întins până sub picioarele voastre. Acolo este groapa
înfricoşătoare a flăcărilor arzătoare ale mâniei lui Dumnezeu; acolo este gura iadului deschisă larg
pentru a vă înghiţi; şi voi nu aveţi nimic pe care să staţi, şi nici de care să vă ţineţi: nu este nimic
între voi şi iad, ci numai aer; este numai puterea şi plăcerea lui Dumnezeu care vă ţine încă.
Probabil că nu sunteţi sensibili la aceste cuvinte; cumva credeţi că voi sunteţi ţinuţi departe de iad,
dar nu vedeţi mâna lui Dumnezeu în aceasta, ci priviţi la alte lucruri, precum starea de sănatate
bună din trupurile voastre, vedeţi grija pe care o manifestaţi faţă de propriile voastre vieţi, şi
metodele pe care le folosiţi pentru a vă purta de grijă. Dar în realitate aceste lucruri sunt nimic;
dacă Dumnezeu Şi-ar retrage mâna, aceste lucruri nu v-ar putea scăpa de la cădere mai mult decât
aerul ar putea să susţină o persoană suspendată.
Ticăloşia voastră vă face să fiţi grei ca plumbul şi vă trage în jos către iad cu o mare putere şi
presiune. Şi dacă Dumnezeu v-ar da drumul, v-aţi scufunda imediat, şi cu rapiditate v-aţi prăbuşi şi
aţi plonja în iazul fără fund, iar trupurile voastre sănătoase, prudenţa şi purtarea voastră de grijă,
truda voastră şi toată auto-sfinţirea voastră, toate acestea n-ar mai avea nici o influenţă în a vă
susţine şi a vă păstra departe de iad, mai mult decât ar putea o pânză de păianjen să susţină o
stâncă în cădere.
Dacă nu ar fi plăcerea suverană a lui Dumnezeu, pământul nu v-ar mai putea suporta nici măcar o
clipă, pentru că sunteţi o povară pentru el. Creaţia geme din cauza voastră, iar creaturile
pământului sunt robite fără voia lor de stricăciunea voastră. Soarele nu străluceşte de plăcere
peste voi pentru a vă da lumină, astfel ca voi să vă folosiţi de ea pentru a sluji păcatului şi lui satan.
Pământul nu îşi dă de bunăvoie roadele pentru ca voi să vă satisfaceţi poftele, şi nici nu se lasă de
bunăvoie ca să fie scena pe care voi să vă manifestaţi stricăciunea. Aerul nu slujeşte cu plăcere
respiraţiei voastre pentru a vă menţine flacăra vieţii în trupuri, câtă vreme voi vă petreceţi vieţile în
slujba vrăjmaşilor lui Dumnezeu.
pag 6
Creaturile lui Dumnezeu sunt bune, şi au fost făcute ca oamenii să slujească prin ele lui Dumnezeu.
De aceea ele nu slujesc de bunăvoie oricăror alte scopuri, şi gem oridecâteori sunt forţate să
slujească unor scopuri care sunt contrare naturii şi destinaţiei lor. Şi lumea v-ar scuipa, dacă nu ar fi
mâna suverană a lui Dumnezeu care a supus-o în nădejde. Acum, norii negri ai mâniei lui Dumnezeu
stau acum deasupra capetelor voastre, plini de furtuni groaznice şi de tunete; şi dacă nu ar fi mâna
lui Dumnezeu care îi înfrânează, s-ar năpusti dintr-o dată asupra voastră. Plăcerea suverană a lui
Dumnezeu păstrează înfrânat pentru moment vântul său aspru; altfel, el ar veni asupra voastră cu
furie, iar distrugerea voastră ar veni ca un vârtej de vânt, şi aţi fi ca şi pleava verii împrăştiată pe
pământ la seceriş.
Mânia lui Dumnezeu este ca nişte ape mari care sunt stăvilite acum înapoia unui baraj. Ele cresc tot
mai mult şi mai mult, până când un orificiu de golire este dat barajului. Cu cât cursul de apă este
oprit mai mult timp, cu atât mai rapid şi mai puternic va fi cursul său atunci când este eliberat. Este
adevărat că judecata împotriva faptelor voastre rele nu a fost încă făcută. Potopul răzbunării lui
Dumnezeu a fost oprit pentru moment, dar între timp vina voastră creşte continuu şi în fiecare zi vă
strângeţi “comori” de mai multă mânie. Apele sunt într-o continuă creştere şi sunt din ce în ce mai
puternice; şi nu este nimic care să le înfrâneze şi care să le facă lipsite de dorinţa de a fi stopate în a
merge mai departe în afara plăcerii lui Dumnezeu. Dacă El şi-ar retrage mâna de pe stăvilarul
apelor, acesta s-ar deschide de îndată, iar apele furioase ale înverşunării şi mâniei lui Dumnezeu s-ar
năpusti înainte cu o furie de neconceput şi ar veni asupra voastră cu toată puterea existentă. Chiar
dacă tăria voastră ar fi de zece mii de ori mai mare decât cea de acum, da, chiar de zece mii de ori
mai mare decât a celui mai viguros şi mai zdravăn diavol din iad, n-aţi putea rezista sau face faţă
acestor ape.
Arcul mâniei lui Dumnezeu este încordat, iar săgeata este gata pe coarda arcului. Dreptatea
focalizează chiar acum săgeata către inima ta şi încordează mai tare arcul; şi nu este nimic altceva
decât plăcerea lui Dumnezeu, a acelui Dumnezeu mânios, fără a fi promis ori a fi obligat în orice fel,
care păstrează săgeata chiar şi o clipă de la a se îmbăta în sângele vostru.
Astfel sunteţi toţi aceia care nu aţi trecut printr-o profundă schimbare a inimii, prin puterea
extraordinară a Duhului lui Dumnezeu în sufletele voastre. Astfel sunteţi toţi cei care nu aţi fost
născuţi din nou, care nu aţi fost făcuţi creaţii noi, şi care nu aţi fost înviaţi din starea de a fi morţi în
păcat la starea de om nou. Şi toţi cei care nu aţi experimentat lumina şi viaţa (deşi este posibil să vă
fi reformat propriile vieţi în multe aspecte, să fi avut sentimente religioase, şi să fi păstrat cu
stricteţe o formă de religie în familiile, cămările voastre şi în casa lui Dumnezeu). Voi sunteţi deci în
mâinile unui Dumnezeu mânios. Şi nu este nimic altceva decât plăcerea lui Dumnezeu dacă sunteţi
încă păstraţi chiar în acest moment de la a fi înghiţiţi de distrugerea veşnică.
Oricât de puţin convinşi aţi fi acum cu privire la adevărurile pe care le citiţi, pas cu pas veţi deveni
pe deplin convinşi. Aceia care au murit şi nu se mai află în situaţii similare ca şi voi ştiu acest lucru,
pentru că distrugerea a venit asupra majorităţii lor pe neaşteptate, când ei îşi spuneau „Pace şi
linişte”. Acum însă ei văd că acele lucruri de care credeau că le asigurau pacea şi liniştea nu erau
decât un strat subţire de aer şi umbre goale.
Dumnezeul care vă ţine deasupra gropii iadului, la fel ca şi cineva care ţine în mână un păianjen ori o
insectă dezgustătoare deasupra focului, vă urăşte şi este provocat cumplit de această situaţie.
Mânia Lui îndreptată împotriva voastră arde precum focul. El priveşte la voi ca şi la ceva care nu
merită decât să fie aruncat în foc; El are ochii atât de puri încât nu poate suporta să vă vadă
înaintea ochilor Lui. Sunteţi de zece mii de ori mai dezgustători în ochii Lui decât ar fi cel mai urât
şarpe veninos în ochii noştri. Voi L-aţi jignit infinit mai mult decât cel mai încăpăţânat rebel şi-ar fi
pag 7
jignit propriul rege. Şi cu toate acestea, nu este nimic altceva decât mâna lui Dumnezeu care vă ţine
de la a cădea în foc în fiecare clipă. Nu este nici un alt motiv pentru care nu aţi mers în iad chiar
noaptea trecută, un alt motiv pentru care aţi fost suferiţi să vă treziţi vii pe lumea aceasta din nou,
după ce aţi închis ochii pentru a dormi. Şi nu este alt motiv pentru care nu aţi fost aruncaţi în iad din
clipa când v-aţi trezit de dimineaţă şi până acum, decât că mâna lui Dumnezeu v-a ţinut. Nu este alt
motiv pentru care nu aţi mers în iad din clipa când aţi pătruns aici în casa lui Dumnezeu,
provocându-I ochii Săi puri prin modalitatea voastră păcătoasă şi stricată de a lua parte la
închinarea Lui solemnă. Da, nu este nici un alt motiv pentru care nu sunteţi aruncaţi chiar în această
clipă în iad.
O, păcătosule! Ia aminte la pericolul înfricoşător în care te afli. Mâna lui Dumnezeu te ţine deasupra
unui imens cuptor de mânie, a unei prăpastii largi şi fără fund, plină de focul mâniei. Iar mânia lui
Dumnezeu este provocată şi stârnită la fel de mult împotriva ta ca şi împotriva multora dintre cei
care sunt acum deja condamnaţi în iad. Atârni de un fir subţire de aţă, cu flăcările mâniei divine
arzând în jurul lui, gata în orice clipă să îl ardă într-o clipă. Dar pe tine nu te interesează să ai nici un
mijlocitor şi nimic pe care te-ai putea bizui pentru a fi salvat, nimic care să ţină departe de tine
flăcările mâniei, nimic care să fie al tău, nimic ce să fi făcut vreodată, nimic din ce ai putea face
astfel încât Dumnezeu să te cruţe măcar pentru o clipă.
Ia aminte aici în mod particular la câteva lucruri în ce priveşte acea mânie faţă de care eşti într-un
aşa de mare pericol.
În primul rând – A cui mânie este aceasta – este mânia Dumnezeului infinit. Dacă ar fi doar mânia
unui om, chiar şi cel mai puternic prinţ, ar fi, comparativ, prea mică pentru a fi luată în considerare.
Mânia regilor este foarte de temut, în mod special când este vorba despre regi autoritari, care sunt
stăpâni peste averile şi vieţile supuşilor lor în toată puterea lor, aşa încât pot să dispună oricât după
cum le place. Proverbe 20:2 spune „Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl
supără, păcătuieşte împotriva lui însuşi”. Persoana care mânie foarte mult un prinţ samavolnic este
pasibilă să sufere cele mai teribile chinuri imaginabile sau pe care puterea omenească le poate
aplica. Dar cei mai mari regi de pe pământ, în deplina lor măreţie şi tărie, îmbrăcaţi în hainele celor
mai aprigi terori, nu sunt decât nişte bieţi viermi prăfuiţi prin comparaţie cu Marele şi
Atotputernicul Creator şi Împărat al cerului şi pământului. Doar atât pot face ei, atunci când sunt în
culmea furiei lor. Toţi regii de pe pământ sunt înaintea lui Dumnezeu ca nişte lăcuste, ei sunt nimic
şi chiar mai puţin decât nimic. Atât dragostea cât şi mânia lor sunt vrednice de dispreţ. Mânia
marelui Rege al regilor este atât de mult mai groaznică decât a acestora, după cum măreţia Lui este
cu mult mai mare. Luca 12:4-5 spune „Vă spun vouă, prietenii mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid
trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela
care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi”.
În al doilea rând – Furia mâniei lui Dumenzeu este lucrul la care sunteţi voi expuşi. Citim adesea din
Scriptură despre furia lui Dumnezeu, precum în Isaia 59:18 – „El va răsplăti fiecăruia după faptele lui,
va da potrivnicilor Săi mânia”. De asemenea, Isaia 66:15 spune: „Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi
carăle Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratec, şi ameninţările în flacări de foc”. Şi tot
aşa în multe alte locuri din Scriptură. Astfel citim despre furia lui Dumnezeu în Apocalipsa 19:15,
unde citim despre „teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu”ii. Cuvintele folosite
aici sunt din cale-afară de îngrozitoare: dacă ar fi scris doar „mânia lui Dumnezeu”, cuvintele ar fi
implicat sensul de înspăimântare infinită, însă aici nu scrie astfel, ci scrie “furia şi mânia lui
Dumnezeu”: furia lui Dumnezeu! Mânia aprinsă a lui Iehova! O, cât de groaznică trebuie să fie
aceasta! Cine ar putea exprima sau concepe pe deplin ceea ce semnifică în adevăr aceste expresii?
Dar exprimarea nu se opreşte aici, ci spune “furia şi mânia atotputernicului Dumnezeu”. Ca şi cum
pag 8
ar urma o manifestare extraordinară a puterii Sale nelimitate, prin revărsarea furiei şi mâniei Lui.
Este ca şi cum atotputernicia Sa s-ar dezlănţui înfuriată, după cum oamenii îşi dezlănţuie uneori cu
toată puterea furia, în mânia lor. O, dar care vor fi consecinţele într-o astfel de situaţie? Ce va fi cu
bietul vierme împotriva căruia va fi dezlănţuită această mânie? Mâinile cui ar putea fi puternice
atunci? Şi care va fi acea inimă care va putea suporta această mânie? În ce adânc de mizerie
îngrozitoare, de neconceput şi neexprimat trebuie să se scufunde biata creatură care va
experimenta acestea!
Luaţi aminte la aceste lucruri, voi, cei care sunteţi prezenţi aici, şi care rămâneţi totuşi într-o stare
neregenerată! Luaţi aminte la faptul că Dumnezeu îşi va manifesta mânia cu furie, şi aceasta implică
faptul că El Îşi va dezlănţui mânia fără nici un pic de milă. Atunci când Dumnezeu va vedea starea
voastră inexprimabilă şi chinurile voastre de departe disproporţionate cu puterea voastră, şi când
va vedea cum sufletele voastre mizerabile vor fi zdrobite şi se vor scufunda ca într-o întunecime
fără fund, El nu va avea nici un pic de compasiune pentru voi, nu se va abţine de la a duce până la
capăt mânia Sa, şi nici nu Îşi va slăbi măcar mâna împotriva voastră. Nu va avea nici un fel de milă
sau stăpânire, şi nici nu Îşi va opri vântul Său aspru. Nu va ţine cont de bunăstarea voastră, şi nici nu
va fi deloc îngrijorat ca nu cumva să suferiţi prea mult, în nici un alt fel decât atâta cât voi să nu
suferiţi mai mult decât o cere dreptatea. Nimic nu va fi înfrânat pe motivul că ar fi prea mult pentru
ca voi să puteţi suporta. Ezechiel 8:18 spune: „De aceea şi Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără
milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta”. În
clipa aceasta, Dumnezeu este gata să se îndure de voi. Astăzi este ziua îndurării. Acum este
momentul când puteţi să strigaţi, fiind încurajaţi că veţi obţine îndurare. Căci atunci când ziua
îndurării a trecut, cele mai lamentabile şi mai jalnice ale voastre strigăte vor fi în zahar. Atunci veţi fi
pierduţi pe deplin şi aruncaţi departe de Dumnezeu, fără să se ţină cont de starea voastră actuală.
Dumnezeu nu va avea la ce să vă folosească altfel decât să vă arunce să suferiţi mizeria, stare în
care veţi rămâne continuu, fără sfârşit. Căci veţi fi nişte vase ale mâniei pregătite pentru distrugere,
iar pentru aceste vase nu va exista altă utilizare decât să fie umplute cu mânie. Dumnezeu va fi atât
de departe de a-I fi milă de voi atunci când veţi striga către El, căci este scris că nu va face decât să
râdă şi să îşi bată joc de voi (Proverbe 1:25-32).
Cât de groaznice sunt aceste cuvinte din Isaia 63:3, cuvintele marelui Dumnezeu: „Eu singur am
călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am
zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele
cu el”. Probabil că nu putem să găsim cuvinte care să exprime lucruri mai groaznice decât acestea:
dispreţul, ura şi furia mâniei. Când veţi striga către Dumnezeu să se îndure de voi, El va fi atât de
departe de la a vă acorda îndurare în situaţia voastră jalnică şi chiar în a vă lua în seamă ori a vă face
vreo favoare, căci în loc de acestea, tot ceea ce va face El va fi să vă strivească sub picioarele Sale şi
mai mult. Şi deşi El va şti că nu veţi fi în stare să suportaţi greutatea atotputerniciei Sale îndreptată
asupra voastră, totuşi El nu va lua în seamă acest lucru, ci vă va strivi sub picioarele Sale fără milă
până când va face să ţâşnească sângele vostru şi va stropi şi păta veşmintele Sale cu el. Nu doar că
vă va urî, ci vă va dispreţui la maximum. Nici un loc nu va fi atunci potrivit pentru voi, ci doar sub
picioarele Sale, spre a fi călcaţi ca şi noroiul străzilor.
În al treilea rând – Nenorocirea la care voi sunteţi expuşi este aceea pe care Dumnezeu o va
dezlănţui astfel încât să demonstreze ce reprezintă mânia lui Iehova. Dumnezeu a intenţionat
potrivit inimii Sale să arate îngerilor şi oamenilor excelenţa dragostei Sale, dar în acelaşi timp şi
grozăvia mâniei Lui. Uneori regii pământeşti vor să demonstreze cât de groaznici sunt în mânia lor,
şi fac aceasta executându-i pe cei care îi provoacă cu pedepse extreme. Nebucadneţar, acel
monarh puternic şi arogant al imperiului caldean, a vrut să îşi demonstreze mânia atunci când s-a
pag 9 înfuriat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi astfel a poruncit ca acel cuptor de foc să fie încins de
şapte ori mai mult decât până atunci. Şi fără îndoială că mânia regelui atinsese cel mai înalt nivel pe
care omul şi l-ar putea imagina. Dar marele Dumnezeu vrea de asemenea să Îşi demonstreze mânia
şi să Îşi preamărească puterea Sa extraordinară şi maiestatea Sa înfricoşătoare supunându-Şi
vrăjmaşii la suferinţele extreme. Romani 9:22 spune „Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă
voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei,
făcute pentru pieire?” Şi văzând că acesta este planul Său şi ceea ce El a hotărât, pentru a
demonstra cât de groaznică este furia, înverşunarea şi mânia neamestecată şi nestăpânită a lui
Iehova, El va şi pune în aplicare acestea. Va fi ceva groaznic să fii martor la ceea ce El va duce la
sfârşit şi va împlini în acest sens. Când Dumnezeu cel mare şi mânios S-a ridicat şi a declanşat
răzbunarea Sa înfricoşătoare asupra păcătosului nenorocit, şi când mizerabilul acesta va suferi
greutatea infinită şi puterea indignării lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va chema întreg universul
să vadă maiestatea Sa înfricoşătoare şi puterea Sa măreaţă ce va fi arătată în aceasta. Isaia 33:12-14
spune „Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc. „Voi, cei de
departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi, cei de aproape, vedeţi puterea Mea!” Păcătoşii sunt îngroziţi, în
Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc
mistuitor?” „Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?””.
Astfel va fi cu voi toţi aceia care sunteţi neconvertiţi, dacă veţi continua să rămâneţi aşa. Puterea
infinită, maiestatea şi grozăvia Dumnezeului atotputernic vor fi amplificate împotriva voastră, în
forţa de nedescris a chinurilor la care veţi fi supuşi. Veţi fi chinuiţi în prezenţa sfinţilor îngeri şi în
prezenţa Mielului, şi în acea stare de suferinţă, cetăţenii glorioşi ai cerului vor veni şi vor privi
spectacolul îngrozitor, astfel ca ei să vadă ce înseamnă mânia şi furia Celui Atotputernic. Şi când vor
fi văzut aceasta, ei vor cădea la pământ şi vor adora acea măreaţă putere şi maiestate. Isaia 66:23-
24 spune: „În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, –
zice Domnul. Şi când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva
Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice
făptură”.
În al patrulea rând – Mânia aceasta este veşnică. Va fi îngrozitor să suferiţi această furie şi mânie a
lui Dumnezeu chiar şi pentru o clipă, însă veţi fi nevoiţi să o suferiţi pentru toată veşnicia. Această
stare de mizerie oribilă şi insuportabilă nu va avea sfârşit. Atunci când veţi privi înainte, nu veţi
vedea decât o veşnicie lungă, fără margini, care va înghiţi gândurile voastre şi care vă va uimi
sufletele, şi astfel veţi fi într-o stare de disperare absolută de a găsi eliberarea în orice modalitate
imaginabilă, vă veţi uita în van după orice sfârşit, orice vindecare şi orice pic de odihnă, dar în van.
Veţi şti cu siguranţă ceea ce veţi avea de îndurat o lungă perioadă, milioane şi milioane de ani,
luptându-vă şi zbătându-vă cu această răzbunare fără milă şi atotputernică. Şi apoi după veţi fi
petrecut atâta timp în acest fel, veţi şti că totul nu a fost decât o clipă faţă de ceea ce vă rămâne
înainte. Pedeapsa voastră va fi cu siguranţă infinită. O, cine poate exprima în cuvinte starea
sufletului în astfel de situaţie! Tot ceea ce putem spune nu decât să fie o reprezentare foarte slabă
şi neputincioasă, inexpresivă şi inimaginabilă a ceea ce se va întâmpla, pentru că „cine ia seama la
tăria mâniei Tale?” [Psalmul 90:11].
Cât de înfricoşătoare este starea acelora care oră de oră şi zi de zi sunt în pericol de a fi expuşi la
această mare mânie şi la această nenorocire infinită! Aceasta este situaţia groaznică a fiecărui
suflet din această adunare, care nu a fost născut din nou, oricât de morală, strictă, sobră şi
religioasă ar fi. O, de aţi lua seama la aceasta, fie că sunteţi tineri sau bătrâni! Am motive să cred că
în această biserică sunt multe persoane care ascultă acum acest discurs, dar care vor fi de fapt
parte a acestei nenorociri pentru toată veşnicia. Nu ştim cine sunt acele pesoane, sau pe ce locuri
stau ei acum, sau ce gândesc în clipele acestea. E posibil ca lor să le meargă bine acum şi să asculte
pag 10 toate acestea fără a se deranja prea mult. Ei îşi închipuie şi se amăgesc singuri crezând că nu ei sunt
acele persoane la care fac eu referire, şi spunându-şi în sinea lor că ei vor scăpa. Şi ce lucru groaznic
să ştim că în toată această adunare există chiar şi o singură persoană care va fi atinsă de această
nenorocire! Ce privire groaznică ar fi să ştim cine este acea persoană! Cum ar trebui atunci ca
întreaga adunare de aici să plângă şi să strige amarnic către cer pentru acea persoană! Dar vai, în
locul unei persoane, oare cât de mulţi îşi vor aminti acest discurs în iad? Şi ar fi de mirare dacă unii
care sunt acum prezenţi nu vor fi în iad în scurt timp, înainte chiar de sfârşitul acestui an. N-ar fi
nimic surprinzător dacă anumite persoane care ocupă azi locurile pe scaun în această casă de
rugăciune fiind sănătoşi, tăcuţi şi siguri, mâine dimineaţă să fie acolo, în iad. Aceia dintre voi care
perseveraţi până la sfârşit într-o stare lumească, crezând că veţi fi ţinuţi departe de iad multă
vreme, veţi fi acolo în scurtă timp! Condamnarea voastră nu întârzie, ci va veni rapid şi probabil
foarte brusc pentru mulţi dintre voi. Şi ar trebui să vă miraţi că nu sunteţi deja în iad. Fără îndoială
că în cazul unora pe care i-aţi văzut printre voi şi i-aţi cunoscut, care nu au meritat niciodată iadul
mai mult decât voi, şi care au atunci păreau că sunt vioi ca şi voi, situaţia lor este acum fără
speranţă. Ei strigă acum din nenorocirea extremă, într-o disperare desăvârşită. Dar iată că voi
sunteţi acum pe tărâmul celor vii, aici, în casa lui Dumnezeu, şi aveţi posibilitatea de a obţine
mântuirea. Ce n-ar da acele suflete nenorocite, blestemate şi fără speranţă să aibă măcar pentru o
zi astfel de oportunitate de care voi azi vă bucuraţi!
Şi voi aveţi acum o oportunitate extraordinară, o zi în care Hristos a deschis larg uşa îndurării Sale,
o zi în care El stă în uşă chemând şi strigând cu voce tare către bieţii păcătoşi. O zi în care mulţi se
apropie de El şi se străduiesc să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Zilnic au venit mulţi de la est, vest,
nord şi sud, şi mulţi erau în aceeaşi condiţie mizerabilă în care şi voi vă găsiţi acum, dar acum ei sunt
într-o stare fericită, cu inimile umplute de dragoste pentru El, Cel care i-a iubit şi i-a spălat de
păcatele lor în propriul Său sânge. Aceştia acum se bucură în speranţa slavei lui Dumnezeu. Cât de
îngrozitor trebuie să fie când veţi fi abandonaţi într-o astfel de zi! Să vezi pe atât de mulţi
sărbătorind, în timp ce tu eşti în suferinţă şi pierzare! Să vezi atâţia bucurându-se şi cântând din
inimă, în timp ce tu nu ai decât motive de regret în inima ta şi să urli de durere sufletească! Cum
poţi să stai liniştit chiar şi o clipă aflându-te într-o astfel de stare? Nu sunt sufletele voastre la fel de
preţioase ca şi sufletele celor ce locuiesc în Suffield (o localitate învecinată – n.n.), unde se întorc
pe zi ce trece tot mai mulţi la Hristos?
Nu sunt oare mulţi aici care au trăit îndelungat pe pământ, dar care nu sunt azi născuţi din nou şi
astfel ei sunt străini casei lui Israel; care nu au făcut nimic altceva de când s-au născut decât să îşi
strângă comori de mânie pentru ziua mâniei lui Dumnezeu? O, domnilor, situaţia în care voi vă
găsiţi acum este în mod special foarte periculoasă. Vina voastră şi împietrirea inimilor vă sunt foarte
mari. Nu vedeţi cum persoane de vârsta voastră mor şi sunt pierdute, în mijlocul vremurilor
remarcabile de milă şi libertate de la Dumnezeu? Este nevoie să vă examinaţi pe voi înşivă şi să vă
treziţi complet din somn, pentru că nu veţi putea suporta furia şi mânia Dumnezeului infinit.
Iar voi, tineri şi tinere, veţi neglija voi oare această preţioasă vârstă de care vă bucuraţi acum, când
atât de mulţi alţii renunţă la toate deşertăciunile tinereşti şi vin la Hristos? Voi aveţi în mod special o
oportunitate extraordinară acum. Dar dacă o veţi neglija, în curând se va întâmpla cu voi la fel ca şi
cu alte persoane care şi-au cheltuit în păcat toate aceste zile preţioase ale tinereţii, iar acum au
ajuns într-o stare înfricoşătoare de orbire şi împietrire spirituală.
Iar voi, copiilor care nu sunteţi convertiţi, nu ştiţi voi oare că veţi merge în iad să suferiţi mânia
îngrozitoare a acelui Dumnezeu care este acum mânios pe voi zi şi noapte? Vă veţi mulţumi voi să
fiţi copii ai satanei, când atâţia alţi copii de pe pământ sunt convertiţi şi devin copiii sfinţi şi fericiţi ai
Regelui regilor?
pag 11
Şi fie ca oricare dintre voi este încă fără Hristos şi atârnând deasupra gropii iadului, fie că este
bătrân sau bătrână, în floarea vârstei, tânăr ori copilaş, să ia în seamă acum chemarea răsunătoare
a Cuvântului şi a providenţei lui Dumnezeu.
Acest an al îndurării Domnului, această zi de mare favoare pentru unii, va fi fără îndoială o zi de
răzbunare extraordinară pentru alţii. Inimile oamenilor se împietresc şi vina lor creşte într-o zi ca
aceasta dacă ei îşi neglijează sufletele Şi nu a fost niciodată un pericol atât de mare pentru astfel de
persoane decât să fie abandonate în împietrirea inimii lor şi în orbirea minţii lor. Dumnezeu pare că
acum Îşi adună în grabă pe aleşii Săi din toate colţurile pământului, şi probabil cea mai mare parte a
adulţilor care vor fi salvaţi dintotdeauna, vor fi salvaţi într-un timp foarte scurt. Şi aceasta are ca
rezultat o mare revărsare a Duhului, ca în zilele apostolilor pentru evrei. Cei aleşi vor fi mântuiţi, iar
ceilalţi vor fi orbiţi. Dacă aceasta din urmă este situaţia voastră, veţi fi chiar în această zi blestemaţi
pentru veşnicie, şi veţi blestema ziua când aţi fost născuţi să vedeţi în zadar o astfel de vreme a
revărsării Duhului lui Dumnezeu. Şi vă veţi dori să fi murit şi să fi mers în iad fără a vedea această zi.
Acum fără îndoială că este ca şi în zilele lui Ioan Botezătorul, cu securea înfiptă în mod extraordinar
la rădăcina pomilor. Şi orice copac care nu aduce roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.
De aceea, fiecare dintre voi care sunteţi departe de Hristos acum, treziţi-vă şi fugiţi de mânia care
va veni. Mânia Dumnezeului atotputernic atârnă acum fără îndoială peste o mare parte din această
adunare: fiecare dintre voi să fugă din Sodoma. Grăbiţi-vă şi scăpaţi-vă vieţile, scăpaţi la munţi, ca
să nu pieriţi [Geneza 19:17].
Traducere asigurată de Ministerul Afacerilor Eterne, utilizând versiunea din limba engleză „Sinners in the hands
of an angry God”, aflată în domeniu public.
Toate drepturile privind ediţia în limba română sunt rezervate. Reproducerea fără acordul scris prealabil al
WDJD România este interzisă. Transmiterea pe cale electronică sau tipărită este permisă numai dacă este făcută
gratuit, fără scopuri comerciale şi dacă este făcută cu scopul înaintării Evangheliei. Este interzisă utilizarea ca
material oferit cu titlu de bonus în cadrul campaniilor promoţionale pentru alte produse. Pentru detalii, vă
rugăm să ne contactaţi la adresa de mai jos.
WDJD România, OP 12, CP 40, Bucureşti 1, ROMÂNIA; Email: contact@wdjd.ro; web: http://www.wdjd.ro

Published in: on februarie 10, 2010 at 9:44 pm  Lasă un comentariu  

Declaratia de la Cambridge


Alliance of Confessing Evangelicals

Va recomad si urmatorul video despre inceputurile miscarii:

Aliiance\’s Intro Video

20 aprilie 1996

Bisericile evanghelice din ziua de azi sunt mult mai dominate de duhul veacului acestuia decât de Duhul lui Cristos. Noi, creștinii evanghelici, ne declarăm pe noi înşine vinovați și dorim să ne pocăim de acest păcat şi să redescoperim credinţa istorică creştină.

În cursul istoriei, cuvintele se schimbă. În ziua de azi, acest lucru s-a întâmplat cuvântului «evanghelic». În trecut el a slujit ca o legătură a unităţii între o largă diversitate de tradiţii bisericeşti. Evanghelismul istoric a fost confesionalist. A îmbrăţişat adevărurile esenţiale ale creştinismului și anume cele ce au fost definite de marile concilii ecumenice ale bisericii. Pe deasupra, evanghelicii au împartăşit de asemenea o moştenire comună în «solele» Reformei Protestante aparținând secolului şaisprezece.

Astăzi lumina Reformei a fost slăbită în mod semnificativ. Consecinţa este că acest cuvânt, «evanghelic», a devenit atât de inclusiv încât şi-a pierdut înţelesul. Avem de-a face cu o pierdere primejdioasă a unităţii care s-a format de-a lungul secolelor. Din cauza acestei crize şi din cauza dragostei noastre pentru Cristos, evanghelia şi Biserica Sa, ne străduim să afirmăm o nouă dedicare pentru adevărurile centrale ale Refomei si evanghelismului istoric. Aceste adevăruri le declarăm nu datorită rolului lor în tradiţia noastră, ci pentru că credem că sunt centrale Bibliei.

Sola Scriptura: Eroziunea autorităţii

Doar Scriptura este regula inerantă a vieţii bisericii, dar biserica evanghelică de azi a separat Scriptura de funcţia sa autoritativă. În practică, biserica este ghidată mult prea des de către cultură. Tehnici terapeutice, strategii de marketing şi ce are mai bun de oferit lumea spectacolului au mult mai multe de spus despre ceea ce biserica doreşte, despre cum funcţionează şi despre ceea ce oferă, decât are Cuvântul lui Dumnezeu. Păstorii au neglijat supravegherea îndreptăţită asupra închinării, inclusiv asupra conţinutului doctrinal al muzicii. În timp ce autoritatea biblică a fost abandonată în practică, în timp ce adevărurile s-au prăbuşit din conştiinţa creştină şi în timp ce doctrinele şi-au pierdut proeminenţa, biserica a fost în mod progresiv golită de integritate, autoritate morală şi direcţie.

Mai degrabă decât să adaptăm credinţa creştină astfel încât să satisfacă nevoile consumatorilor, trebuie să proclamăm legea ca fiind singura măsură a adevăratei dreptăți şi evanghelia ca singurul anunţ al adevărului mântuitor. Adevărul biblic este indispensabil înţelegerii, îngrijirii şi disciplinării bisericii.

Scriptura trebuie să ne ducă dincolo de nevoile percepute, către adevăratele noastre nevoi şi să ne elibereze din a ne vedea pe noi înşine prin imaginile seducătoare, clişeele, promisiunile şi priorităţile culturii de masă. Doar în lumina adevărului lui Dumnezeu putem să ne înţelegem pe noi corect şi să vedem grija lui Dumnezeu pentru nevoile noastre. Biblia, deci, trebuie să fie învăţată şi predicată in biserică. În biserică trebuie să existe o predicare expozitivă a Bibliei și învățăturilor ei şi nu exprimarea opiniilor predicatorilor sau a ideilor veacului. Trebuie să ne hotărâm pentru nimic mai puţin decât ceea ce Dumnezeu ne-a dat.

Lucrarea Duhului Sfânt în experienţa personală nu poate fi separată de Scriptură. Duhul nu vorbeşte pe căi independente de Scriptură. Aparte de Scriptură nu am fi cunoscut niciodată harul lui Dumnezeu în Cristos. Cuvântul biblic, mai degrabă decât experienţa spirituală, este testul adevărului.

Teza întâi: Sola Scriptura

Reafirmăm Scriptura inerantă ca fiind singura sursă de revelaţie divină scrisă, singura care poate obliga conştiinţa. Biblia singură învaţă tot ceea ce este necesar pentru mântuirea din păcat şi este standardul prin care tot comportamentul creştin trebuie măsurat. Negăm orice crez, conciliu sau individ care ar putea să oblige conştiinţa unui creştin, că Duhul Sfânt vorbeşte independent sau contrar faţă de ceea ce este stabilit în Biblie sau că experienţa spirituală personală poate fi vreodată un mijloc de revelaţie.

Solus Cristus: Erodarea credinţei Cristo-centrice

În timp ce credinţa evanghelică devine tot mai secularizată, interesele sale au fost întunecate de cele ale culturii. Rezultatul este o pierdere a valorilor absolute, individualismul permisiv şi o înlocuire a sfinţirii cu deplinătatea, a pocăinţei cu redresarea, a adevărului cu intuiţia, a credinţei cu simţirea, a providenţei cu întâmplarea, a speranţei răbdătoare cu eliberarea imediată. Cristos si crucea Lui au fost mutaţi din centrul viziunii noastre.

Teza a doua: Solus Cristus

Reafirmăm că mântuirea noastră a fost îndeplinită doar de slujba mijlocitoare a Cristosului istoric. Viaţa Sa fără de păcat şi jertfa Sa substituţionară singure sunt suficiente pentru justificarea şi împăcarea noastră cu Tatăl.

Negăm că evanghelia este predicată dacă slujba substituitivă a lui Cristos nu este declarată şi credinţa în Cristos şi în slujba Sa nu este solicitată.

Sola Gratia : Erodarea Evangheliei

Încrederea nejustificată în abilitatea umană este produsul naturii umane căzute. Această falsă încredere umple acum lumea evanghelică; de la evanghelia stimei de sine la evanghelia bunăstării, de la cei ce au transformat evanghelia într-un produs ce trebuie vândut, iar pe pacătoşi în consumatori care vor să cumpere, la alţii care tratează credinţa creştină ca fiind adevarată doar pentru că funcţionează. Aceasta reduce la tăcere doctrina justificării indiferent de angajamentele oficiale ale bisericilor.

Harul lui Dumnezeu în Cristos nu e numai necesar ci este singura cauză eficientă a mântuirii. Mărturisim ca fiinţele umane sunt născute moarte din punct de vedere spiritual şi sunt incapabile să coopereze cu harul regenerator.

Teza a treia : Sola Gratia

Reafirmăm că în mântuire suntem salvaţi de mânia lui Dumnezeu doar prin har. Este o lucrare supranaturală a Duhului Sfant care ne aduce pe noi la Cristos prin eliberarea din robia păcatului şi ridicarea noastră din moartea spirituală la viaţa spirituală.

Negăm că mântuirea este în vreun sens lucrare umană. Metodele, tehnicile sau strategiile umane prin ele însele nu pot îndeplini această transformare. Credinţa nu este produsă de natura umană neregenerată.

Sola Fide : Erodarea articolului principal

Justificarea este doar prin har, doar prin credinţă şi doar pe baza meritelor Lui Cristos. Acesta este articolul prin care biserica stă în picioare sau cade. Astăzi acest articol este de multe ori ignorat, deformat sau negat de către cărturarii sau pastorii care susţin că sunt evanghelici. Deşi natura umană căzută a dat înapoi de la a recunoaşte nevoia dreptății imputate în Cristos, modernitatea alimentează focul nemulţumirii faţă de Evanghelie. Am lăsat ca această nemulţumire să dicteze natura lucrării şi conţinutului lucrării.

Mulți din mişcarea de creştere bisericească cred ca înţelegerea sociologică a celor de la amvon este la fel de importantă pentru succesul evangheliei cum este adevărul proclamat. Ca un rezultat, convingerile teologice sunt rupte de slujba lucrării. Înclinația către marketing din multe biserici ia locul de frunte pe mai departe, ştergând distincţia dintre Cuvântul biblic şi lume, furând crucii lui Cristos ofensiva şi reducând credinţa creştină la nişte principii şi metode care aduc succes corporaţiilor seculare.

În timp ce teologia crucii poate fi crezută, aceste mişcări o golesc de fapt de însemnătatea ei. Nu există altă evanghelie decât cea a substituţiei lui Cristos în locul nostru, prin care Dumnezeu i-a imputat lui păcatul nostru, iar nouă dreptatea Lui. Pentru că El a purtat judecata noastră, acum noi umblăm în harul Său ca cei care suntem pentru veşnicie iertaţi, acceptaţi şi adoptaţi în calitate de copii ai lui Dumnezeu. Nu există alt fundament pentru acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu în afara lucrării mântuitoare a lui Cristos; nu prin patriotismul, dedicarea bisericească, sau decenţa noastră morală. Evanghelia declară ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Cristos. Nu este despre ce trebuie sa facem noi ca să ajungem la Cristos.

Teza a patra : Sola Fide

Reafirmăm că justificarea este doar prin har, doar prin credinţă şi doar prin Cristos. În justificare, dreptatea lui Cristos ne este imputată nouă ca fiind singura satisfacere posibilă a perfectei dreptăţi a lui Dumnezeu.

Negăm că justificarea se sprijineşte pe vreun merit ce poate fi găsit în noi, sau pe baza unei infuzii a dreptății  lui Cristos în noi, sau că o instituţie care susţine că este o biserică dar care neagă „sola fide” poate fi recunoscută ca o biserică legitimă.

Soli Deo Gloria : Erodarea închinării Teo-centrate (Centrată pe Dumnezeu)

Peste tot unde în biserică autoritatea biblică a fost pierdută, Cristos a fost înlocuit, Evanghelia a fost deformată, sau credinţa a fost pervertită, a fost dintr-un motiv: interesele noastre le-au înlocuit pe cele ale lui Dumnezeu şi noi facem lucrarea lui în felul nostru. Pierderea centralităţii lui Dumnezeu în viaţa bisericii de astăzi este comună şi lamentabilă. Această pierdere permite transformarea închinării într-un spectacol, predicării Evangheliei într-un marketing, credinţei într-o tehnică, a fi buni în a ne simţi multumiți de noi înșine şi credincioşiei în a fi de succes. Ca un rezultat, Dumnezeu, Cristos şi Biblia au căpătat o însemnătate mult prea mică pentru noi şi rămân (cu sensul de apasă) mult prea inconsecvent asupra noastră.

Dumnezeu nu există ca să satisfacă ambiţiile, poftele umane, apetitul pentru consum sau interesele noastre spirituale private. Trebuie să ne concentrăm atenţia pe Dumnezeu în închinarea noastră, mai degrabă decât pe satisfacerea nevoilor noastre. Dumnezeu este suveran în închinare. Noi nu suntem. Grija noastră trebuie să fie pentru Împărăţia lui Dumnezeu, nu pentru imperiile, popularitatea sau succesul nostru.

Teza a cincea : Soli Deo Gloria

Reafirmăm că, deoarece mântuirea este de la Dumnezeu şi a fost îndeplinită de Dumnezeu, ea este pentru gloria lui Dumnezeu şi trebuie să Îl glorificăm pe El întotdeauna. Trebuie să ne trăim întreaga noastră viaţă înaintea lui Dumnezeu, sub autoritatea lui Dumnezeu şi doar spre gloria Sa.

Negăm că îl putem glorifica într-un mod potrivit dacă închinarea noastră este confundată cu spectacolul, dacă neglijăm ori Legea, ori Evanghelia din predicarea noastră, sau dacă stimei de sine, împlinirii de sine li se permit să devină alternativele Evangheliei.

Chemare la Pocăinţă şi Reformă

Credincioşia bisericii evanghelice din trecut contrastează puternic cu necredincioşia din prezent. Mai devreme, în secolul 20, bisericile evanghelice au susţinut un remarcabil efort misionar şi au construit multe instituţii religioase care să servească Împărăţiei lui Cristos şi cauzei adevărului. Aceea a fost o vreme când comportamentul creştin şi aşteptările erau în mod pronunţat diferite faţă de cele ale culturii. Astăzi de multe ori nu sunt. Lumea evanghelică îşi pierde azi fidelitatea biblică, zelul misionar şi busola morală.

Ne pocăim de deşertăciunea lumească. Am fost influenţaţi de „evangheliile” culturii noastre seculare, care nu sunt evanghelii. Am slăbit biserica prin lipsa noastră de pocăinţă serioasă, prin orbirea faţă de păcatele din noi pe care le vedem în mod clar în alţii şi eşecul nostru nescuzabil în a spune altora despre lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu facută în Isus Cristos.

De asemenea chemăm înapoi cu seriozitate evanghelicii practicanţi care au greşit şi au deviat de la Cuvântul lui Dumnezeu în problemele discutate în această Declaraţie. Aceasta îi include pe cei ce declară că există speranţă pentru viaţa veşnică aparte de credinţa explicită în Isus Cristos, pe cei care susţin că cei ce resping pe Cristos vor fi mai degrabă anihilaţi decât să îndure dreapta judecată a lui Dumnezeu prin suferinţă eternă, sau cei care susţin că evanghelicii şi Romano-Catolicii sunt una în Isus Cristos chiar dacă doctrina biblica a justificării prin credinţă nu este crezută.

Alianţa Evanghelicilor Mărturisitori cheamă pe toţi Creştinii la lua în considerare implementarea acestei Declaraţii în închinarea, lucrarea, viaţa şi evanghelizarea bisericii. De dragul lui Cristos. Amin.

ACE Council Members:

Dr. John Armstrong

Rev. Alistair Begg

Dr. James M. Boice

Dr. W. Robert Godfrey

Dr. John D. Hannah

Dr. Michael S. Horton

Mrs. Rosemary Jensen

Dr. R. Albert Mohler Jr.

Dr. Robert M. Norris

Dr. R. C. Sproul

Dr. G. Edward Veith

Dr. David Wells

Dr. Luder Whitlock

Dr. J. A. O. Preus, III

tradus de Mihai Corcea

Published in: on februarie 8, 2010 at 3:50 pm  Comments (3)  

TOGETHER FOR THE GOSPEL – ÎMPREUNĂ PENTRU EVANGHELIE

Am răspuns la întrebările fraților de pe Trezirea Spirituală aici cu privire la încercarea noastră de a face o variantă româna a cunoscutei alianțe numite „T4G”

A fost un interviu foarte interesant pe care vreau să îl public și eu, dar vreau în primul rând să explic ce încercăm noi să facem prin intermediul acestor interviuri. Pentru cei care nu ați înțeles la ce face referire expresia „Împreună pentru evanghelie” am sa pun și un video (tot în limba engleză ca de obicei). Motivul nostru principal este crearea unei rețele prin care sa putem împreuna să proclamăm această evanghelie minunată a Domnului nostru Isus Hristos. Deci ca să fim clari, nu ne facem reclamă unul la altul, nici nu încercăm sa clădim culte ale personalității, ci să subliniem încă o dată ce este evanghelia și cum trebuie ea proclamată.

Vă doresc vizionare și lectură plăcută.

1. Cum era viata ta inainte sa il cunosti pe Dumnezeu?
Ce pot sa spun… cred ca viata mea, la fel ca si a celor mai multi, nu putea pe drept fi numita viata. Mai degraba cum era moartea mea inainte. Din punctul de vedere al unora, palpitanta si interesanta.
Din punct de vedere sufletesc, trista si singuratica. Eram incojurat de atatia si totusi singur. Eram un prefacut, rodul cerintelor societatii care ma inconjura. Nu eram unul care ii copia pe altii, eram cel original, dar nu eram eu insumi, deoarece credeam ca asta e plicitisitor si neinteresant. De mic am fost flamand de acceptare si apreciere. La un moment dat, dupa ce m-am mutat in alt oras si ma despartisem de prietena mea si eram separat de prietenii mei, am avut o criza de personalitate pentru ca pur si simplu nu stiam cine trebuie sa fiu. Ce se asteapta ceilalti de la mine? Cum sa ii fac sa ma adore si sa ma numeasca liderul lor? Apoi mi-am dat seama ca de fapt eu nu am o personalitate si acum stiu ca diavolul vrea exact acest lucru: sa ne faca sa fim nemultumiti de cine suntem, exact cum facea si in Eden si ne spune ca ceea ce Dumnezeu ne-a creat sa fim este neinteresant. Am incercat sa pun accentul pe ce eram in interior si am lasat deoparte drogurile, cerceii, piercing-urile, tatuajele, curviile, betiile si altele care erau doar forme de manifestare ale pacatului.
2. Ce schimbare s-a produs in tine atunci cand te-ai intalnit cu Dumnezeu?
In prima noapte, chiar la cateva minute dupa ce Domnul mi-a schimbat inima, am experimentat o pace adanca si prima oara in ulimele doua luni am reusit sa dorm. Apoi m-am trezit un om nou. I-am marturisit ca am devenit crestin colegului meu de apartament care radea intr-una stiind ca cu cateva seri inainte ma oprise de la a comite suicid. Cel mai interesant este ca Domnul a smuls din inima mea dorugile, alcoolul, curvia, si alte pacate grosolane in timp relativ scurt. Am fost eliberat si la nivel fizic, dar mai ales am scapat de cea mai perversa forma de dependenta, cea psihica, in care tot timpul tanjesti dupa viciul respectiv. Alt lucru care s-a schimbat in mine e faptul ca am primit o foame pentru Biblie foarte serioasa. Eu inainte nu prea citeam, si am ajuns sa citesc si opt ore pe zi. Am inceput sa ma rog mult si sa caut sa cunosc cat mai bine ce vrea Domnul de la mine.
3. Cine si ce este pentru tine Dumnezeu?
Un cantec care mie imi place mult spune asa: „Desi tu ma numesti Mantuitor, Eu sunt Stapan.” Pentru Mine Dumnezeu este Dumnezeul Scripturii, in primul rand Suveran, Maiestuos, Inaltat, Sfant (distinct de orice altceva, intr-o categorie El insusi), Atotsuficient, Drept, … si cel mai ciudat este ca in acestea imi gasesc eu cea mai multa pace si recomfortare. Desigur El este Tata (eu am crescut fara tata), Dragoste dreapta, Milos, Indurator si foarte, foarte, foarte, foarte rabdator cu mine si cu lumea intreaga. Daca eu as fi fost Dumnezeu, lumea, inlcusiv eu, era deja de mult in Iad. Cred ca pasajul din Biblie care mi-l reveleaza cel mai bine pe Dumnezeu este Isaia 6, iar apoi Ioan 8. Cred ca as putea scrie o carte despre cum Il vad eu pe Dumnezeu asa ca ma rezum la Mesia Isus – plinatatea Dumnezeirii intrupata.
4. Ce intelegi prin conceptul de mantuire?
Pentru mine mantuirea are trei componente: Regenerarea – ca si un copil, acela este momentul in care esti nascut din Duh. Atunci incepe viata adevarata. Asta se intampla prin justificare – adica Dumnezeu te socoteste drept pe baza jerfei Domnului Isus. Judecatorul Suprem te gratiaza. Atunci esti botezat in Duhul Sfant, in trupul lui Hristos, esti adoptat in familia lui Dumnezeu, si nu mai esti doar o creatura ce ii datoreaza inchinarea, ci un copil cu drepturi de mostenitor. Este un lucru grozav sa fi iertat de Judecatorul universului, dar sa fii iubit si ingrijit de un Tata minunat este un lucru si mai grozav. Tot atunci esti sigilat (stampilat) cu blazonul lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca in orice moment intreg universul stie ca tu ii aparti Lui. Apoi cel de-al doilea aspect este sfintirea. Ca orice copil normal, tu trebuie sa cresti. Trebuie sa te hranesti sanatos, sa socializezi, sa te feresti de daunatori, sa fii iubit, sa fii ascultator, sa iubesti, sa faci exercitii. In acelasi fel si un prunc spiritual trebuie sa fie sfintit. Adica sa se lupte intr-un mod activ cu pacatul din viata lui folosind mijloacele harului pe care Dumnezeu i le-a pus la dispozitie. De exemplu: cititul Bibliei, rugaciunea, postul,
partasia, ucenicia, predicarea, etc. In acest proces Dumnezeu care inainte a facut o afirmatie despre tine: „DREPT!”, acum nu te lasa la nivelul afirmatiei, ci lucreaza in tine asa incat sa te ridici la nivelul afirmatiilor Lui. Aici se intampla ce promite El in Ezechiel si in Ieremia in legamntul cel nou:”Va voi curati de toti idolii vostri, Va voi pune legea Mea inlautrul vostru, Va voi face sa umblati in poruncile Mele, Voi pune frica de Mine in inimile voastre, va va fi sila de voi insiva si de felul stricat de viata pe care o aveati. Si toate aceste lucruri nu le fac de dragul vostru, ci din pricina
Numelui Meu.” (am parafrazat) Cea de-a treia dimensiune a mantuirii este glorificarea. Aici e vorba de starea de om matur. De om desavarsit. Cat timp vom trai pe pamant ne vom lupta cu pacatul din viata noastra, dar de sacapt de el nu vom putea niciodata complet. Deci pe pamant vom fi tot timpul in procesul de sfintire. Dar va veni momentul cand orice ochii Il va vedea venind pe norii cerului. Si atunci vom fi schimbati si vom fi scapati de prezenta pacatului in noi. Atunci vom fi facuti desavarsiti si vom fi ca El. Nu este asta o veste minunata? Imaginati-va o lume fara pacat. Sa nu te
mai astepti la rau de la ceilalti. Sa nu te mai certi sau sa nu fi inteles gresit niciodata. Sa nu mai faci pe nimeni sa sufere si sa nu-ti fie frica sa te deschizi pentru ca altii o sa te raneasca. Sa nu te mai banuiesti tot timpul de motivatii ascunse. O, fericita glorificare te astept cu drag. Despre asta vorbeste apostolul Petru cand spune de mantuirea gata sa fie descoperita in vremurile din urma sau ‘primind ca sfarsit al credintei voastre mantuirea sufletelor voastre’. Deci pe scurt, mantuirea este eliberarea pacatosului de sub puterea, dominatia, calauzirea si intr-o zi chiar prezenta pacatului.
5. Cum a luat nastere grupul pe care il slujesti momentan?
Unii dintre noi provin din biserici evanghelice, ceilalti nu au avut prea multe tangente cu religiozitatea, ceea ce este un lucru bun. O parte din ei s-au intors prin mila Domnului folosindu-ma pe mine ca instrument, sau imi sunt prieteni foarte apropiati si astfel ne-am hotarat sa ne intalnim ca grup de partasie la mine acasa. Apoi intelegand doctrina biblica a bisericii locale si intelegand locul central pe care aceasta il ocupa in planul lui Dumnezeu ne-am decis sa studiem in profunzime acest subiect si apoi sa decid daca ne formam ca biserica sau nu. Momentan am decis ca vrem sa fim o
biserica si ne indeptam intr-acolo. Am facut un legamant al bisericii si momentan lucram la o marturisire de credinta si incercam sa ne formam un statut teologic. Rugati-va pentru noi ca Domnul sa ne calauzeasca pentru ca suntem la prima experienta de acest fel. De asemenea am trimis o scrisoare Bisericii Prezbiteriene prin care le cerem sa ne afiliem lor, dar despre asta voi vorbi mai jos.
6. Ce ne poti spune despre convertirile recente din Petrosani in cadrul grupului pe care il slujesti (nume, scurt despre ei)?
Pai cred ca am sa vorbesc despre Robert, ultimul venit. Robert era prieten de-al meu inca inainte sa devin crestin, chiar ne stim de mici. El a dus un fel de viata foarte similar cu al meu, dar poate mai hard-core. Opt ani de consum de droguri, injectabile la un moment dat, rasta, tatuaje, si toate celelalte. Un alt om care incerca sa isi formeze o identitate, pentru ca cea data de Dumnezeu nici nu o cunostea. In vara anului 2009 a fost cu noi, impreuna cu alti crestini, copii de pocaiti si necrestini, intr-o tabara crestina. Acolo a fost expus la evanghelie mult si, desi inca Domnul nu l-a strapuns, asta
a fost un moment decisiv. Ajuns acasa m-a mai cautat si am citit mult din Biblie cu el, i-am predicat mult despre pericolul in care se afla, despre mania lui Dumnezeu si apoi i-am indreptat ochii din nou catre Isus, Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Dupa cateva zile Domnul a avut mila de Robert si a facut o noua minune in orasul nostru. Omul poreclit Bob Marley, pentru ca arata foarte asemanator si purta tricouri cu el, al carui singur vis era sa aiba o camera plina cu marijuana a fost transformat subit. Dependenta de droguri, tigari, alcool, cafea, femei, etc a disparut. Robert s-a schimbat in mod extraordinar si este o incurajare constanta pentru mine. Eu unul il consider darul lui Dumnezeu special pentru mine. Cresterea lui este uimitoare, foamea lui pentru Cuvant, luand in considerare ca a renuntat la scoala in clasa a VIII-a (momentat s-a inscris din nou in clasa a IX-a), pasiunea lui pentru lucrare (vine cu mine in vizite la familiile dezavantajate social, este implicat in lucrarea cu copiii, a depus marturie la mine la facultate despre experienta lui cu drogurile, etc). Deci Domnul inca face minuni si eu sunt cel mai privilegiat om din lume sa am ocazia sa le vad.
Momentan Robert are 4 luni si ceva de cand s-a intors la Domnul dar este mai matur decat multi oameni care vin si la noi la partasie de mai multi ani. Slava Domnului.
7. Ce inseamna pentru tine Evanghelia?
Pentru mine evanghelia inseamna ca exista un pericol mare in care oamenii se afla. Ar fi absurd sa le vorbesc oamenilor despre un Salvator fara un pericol de care sa fie salvati. Pentru mine vestea buna incepe cu o veste proasta si anume: ”Mania lui Dumnezeu se descopera din cer impotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu (cand nu ii dai cinste) si impotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor (cand incalci Legea). Incep sa descriu grozavia pacatului in termeni socanti si apoi ii intreb pe ei daca nu ar fi bine sa existe o salvare. Apoi le spun cea mai buna veste: Dumnezeu era in Hristos impacand lumea cu Sine. Deci esti certat cu Dumnezeu, El este pericolul, poti sa fugi de mania Lui doar in bratele Sale cerand si implorand iertare pe baza jerfei de inlocuire a lui Isus Cristos in locul tau. Si apoi ii incurajez sa nu amane si le citez Evrei 3:15 – astazi daca auziti glasul Domnului nu va impietriti inimile… si apoi le prezint consecintele refuzarii tot din Evrei 2:3 – Cum vom scapa noi daca ramanem nepasatori fata de o mantuire asa de mare.
8. Cum ii evanghelizezi pe cei ce traiesc in lume?
Folosind multe povestiri contemporane pe care sa le inteleaga. Incep cu Legea tot timpul. Nu ofer balsam vindecator nici unei inimi pana ce sabia legii nu o strapunge. Apoi le descriu pedeapsa în termeni cat mai infricosatori. Nu ma feresc sa ii ingrozesc. Ba chiar le spun ca imi doresc sa nu mai aiba pace si sa nu poata dormi noaptea. Eu nu am venit sa aduc pacea sufleteasca ci pacea cu Dumnezeu, ceea ce implica o confruntare reala cu pacatul. Apoi le vestesc evanghelia propriu zisa si cotrastez tot timpul asta cu religia. Fie ea a ortodocsilor sau a pocaitilor. Le spun ca nu vreau sa ii fac pocaiti, ci crestini. Nu ma feresc sa condamn pacatele bisericii si le spun ca eu nu ii chem la biserica ci la Hristos, nu la o institutie ci la o persoana. Insist sa se gandeasca la realitatea unui Dumnezeu drept care ii va trage la socoteala intr-o zi. Atac mult sloganuri idioate de genul: Isus te iubeste si are un plan minunat cu viata ta’. Eu le zic ca Dumnezeu ii uraste pe drept si este jignit de pacatul lor, ca stau in mana unui Dumnezeu manios care nu are nici o obligatie fata de ei si nici o promisiunea de care sa se agate si ca tot cerul, nu iadul, striga in cor: „Scapa pamantul de aceasta fiinta uracioasa si scarboasa care este omul (Iov), care bea nelegiuirea ca pe apa.” Deci fiind in mana acestui Dumnezeu manios, pacatosului i se ofera o sansa, desi tot ce ar fi trebuit sa faca Dumnezeu era sa intoarca mana
si sa-l arunce in iad, El ii ofera har. Eu nu ma tem sa pun presiune pe oameni si sa ii determin sa se confrunte cu realitatea judecatii. Mai bine sa fie jigniti de mine decat sa ajunga in Iad. Desi in ziua de azi eu sunt vazut extremist si nebun, totusi acest gen de predicare fidel Scripturii (care nu spune niciunde ca vreun apostol sau Domnul Isus ar fi spus vreunui necredincios: Isus te iubeste si are un plan minunat pentru tine), produce oameni ca Robert si ca altii.
9. Cum ii evanghelizezi pe cei ce cred ca sunt pocaiti?
Atac religia cu tot ce am. Predic din Ioan 8 din pasajul cu evreii care au crezut si apoi Domnul Isus le spune ca sunt fii diavolului. Atac religiozitatea. Arat ce simte Dumnezeu fata de ea din Isaia 1. Din nou folosesc multe imagini infricosatoare si accentuez conflictele repetate pe care Domnul Isus le avea cu fariseii. Continui sa arat din nou gravitatea religiei moarte in Vechiul cat si in Noul Testament. Din experienta mea, majoritatea copiilor de pocaiti pe care i-am cunoscut eu nu sunt nascuti din nou. De aceea fac tot timpul paralela intre religia faptelor pe care au invatat-o la biserica si cea a harului din Scriptura. Probabil cel mai evident mod in care Biserica evanghelica falimenteaza in ziua de azi, este felul in care interpreteaza cele 10 porunci cand le preda lcopiilor si tinerilor:. „Fa asta si Dumnezeu te va iubi.” Daca copilul incalca una din porunci i se aminteste ca la Domnul Isus nu ii place asta si sa nu mai faca ca altfel nu o sa mai fie iubit de El. Si astfel uita ca Legea ne-a fost data ca sa ne arate cunostinta deplina a pacatului. In loc sa le arate nevoia de un Mantuitor, ii moralizeaza asa incat sa nu considere ca au nevoie de unul. Le dau destula religie incat sa mearga in iad cu inima impacata. Legea ar trebui sa ii condamne si sa ii indrepte spre Cristos. Nu sa li se spuna ‘fii mai bun ca sa consideri ca ai dreptul sa fii iubit de Dumnezeu’. Legamantul faptelor contrastat de cel al harului. Din pilda vamesului si fariseului, biserica produce azi o multime de farisei multumiti si mandri de realizarile lor religioase.
10. De ce ati ales ca si grup sa va constituiti ca Biserica Prezbiteriana?
Sincer din cauza exemplelor personale ale acestor oameni. Inca de la primul contact ne-au impresionat si pe mine si pe Aghi. Sunt intradevar exemple ca indivizi, ca familii si ca biserici. Cred ca cel mai mult ma atrage la ei seriozitatea cu care trateaza viata crestina ca intreg si lipsa lor de ipocrizie. Faptul ca au un context in care nu simti nici o presiune sa te prefaci ca sa fi acceptat. Din nou vreau sa subliniez ca acesti prezbiterieni de care vorbesc eu sunt o confesiune separata de reformatii traditionali si sunt conservatori. Nu este vorba de biserica prezbiteriana de stat. Am ales sa
ne afiliem unei confesiuni, deoarece eu cred in supunerea fata de autoritate si am cautat oameni care sa fie vrednici de supunerea noastra. Eu nu am mare incredere in mine si de aceea caut oameni care sa vegheze asupra mea si sa ma ajute sa ma feresc de pacat in special de mandrie, aroganta, intelectualism mort, etc. Si sincer nu cunosc acum alti oameni fata de care sa imi doresc sa ma supun, care sa se compare macar de aproape cu ei.
11. Cum iti traiesti ultimele luni de studentie la Universitatea Petrosani?
Greu. Ma lupt sa imi pastrez bursa. Deci incerc sa invat fiind in sesiune. Lucrez mult la licenta mea, care este o provocare adresata profesorilor mei atei. Titlul ei este: „Asistenta Sociala: raspunsul lui Dumnezeu la strigatul saracului”. In ea atac, evolutionismul, materialismul, consumerismul, sistemul de educatie viciat de filozofiile lumii. Arat ca asistenta sociala s-a nascut din crestinism si atunci cand se indeparteaza de el si de valorile sale de baza strict crestine, inceteaza sa mai fie crestina. In mare este un atac frontal impotriva a tot ceea ce reprezinta astazi sistemul lumii si a evolutionismului care ni se preda in facultatea noastra. Asta, dupa cum va imaginati, va produce ceva controveste intre mine si profesorii mei. Lucrul bun e ca am gasit profesor coordonator care sa fie de acord cu tema si
cu tot ce am de gand sa fac. Deci daca aveti cumva vreo sugestie, vreo carte buna pe vreuna din temele ce se pot intersecta cu licenta mea astept recomandarile voastre.
Si de asemenea rugati-va pentru profesorii mei, deoarece eu fac aceasta licenta pentru ei. In acesti trei ani am am avut ocazia sa imi spun marturia in clasa de mai multe ori si la cursurile mai multor profesori. Rugati-va ca Domnul sa le deschida inimile si sa accepte contradictia in care traiesc si solutia lui Dumnezeu la problema pacatului.
12. Spune-ne cateva lucruri despre ajutorul tau potrivit (Agnia).
Aghi este cea mai potrivita persoana pentru mine. Este tot ceea ce mie imi lipseste. Este cel mai bun prieten al meu si cel mai bun partener de discutii. Inainte sa fim indragostiti unul de altul eram foarte buni prieteni si pe vremea aceea glumeam unul cu altul ca „Vai de sotul sau sotia celuilalt”, sau ne ziceam unul altuia ca Domnul cauta un om care sa fi facut ceva foarte rau ca sa il pedepseasca dandu-ne pe unul din noi de soti. Acum suntem fericiti impreuna si asteptam un bebelus. Aghi de asemenea este poetul meu preferat si unul dintre cei mai profunzi oameni pe care ii stiu. Este o pacatoasa mantuita prin har, ca si mine, si impreuna ne ajutam sa ne infatisam inaintea lui Dumnezeu de calitatea dorita de El. Este cel mai bun instrument in mana lui Dumnezeu pentru sfintirea mea si desi doare cateodata ii multumesc Domnului ca lucreaza prin ea in mine. Sunt curios ce ar zice ea despre mine. Propunere: poate ar fi fain sa facem ceva de genul asta si cu fete si femei care lupta impreuna pentru evanghelie. Cred ca am avea ce invata si din experientele lor.
13. Care este lucrarea ta in cadrul organizatiei Ecce Homo?
Sunt angajat ca lucrator social pe proiectul de Asistenta a familiilor dezavantajate social in zona Vaii Jiului. Aici asistam aprox. 50 de familii si sper ca in urmatoarele luni sa ajungem la 70. Asistenta sociala consta in ajutor material, financiar si spiritual in functie de problemele specifice fiecarei familii. Am ocazia si privilegiul de a vesti evanghelia saracilor si de lega relatii de prietenie cu ei. In cadrul asta am si un grupde copii saptamanal, unul cu adultii si vreau sa deschidem unul pentru femei in viitor. Este slujba perfecta pentru mine deocamdata, in afara de purecii pe care ii aduc acasa zilnic si care o dispera pe Aghi.
14. Care sunt lucrurile din viata ta pentru care doresti sa ne rugam?

Smerenie, rugaciune mai apropiata de Domnul, biserica locala, si evanghelismul din zona, care m-as bucura enorm sa se trezeasca. Pentru bebelusul nostru si nevoile noastre pamantesti. Pentru licenta si matrurisirea evangheliei in facultate. Pentru o lucrare sociala tot mai putenica si mai sanatoasa in Valea Jiului. Pentru familia mea largita sa se impace cu Dumnezeu si la fel pentru prietenii mei. Si pentru protectie din partea Domnului pentru ca am parte de multa opozitie din multe parti. Si protectie fata de pacatele ascunse ale inimii. Sa am langa mine oameni duhovnicesti carora sa le pese
indeajuns de mult de sufletul meu, incat sa-si riste prietenia cu mine, ca sa imi descopere acele pacate. (Sper sa nu fie vreodata o rupere de preietenie pe asa ceva). Nu in ultimul rand, ca tot mai mult sa se proclame adevarurile Scripturii (calvinismul) in Romania prin orice metode, inclusiv blogul vostru si al meu.
Interviu realizat de Mihai Corcea, contribuitor al blogului Trezire Spirituală

Published in: on februarie 3, 2010 at 12:19 pm  Lasă un comentariu